SEHRAZAT
.
.
Intre umbrele serii, umbrele oamenilor lunecau peste pietre, transformand rosul zidurilor in cafeniu.
Flacarile focului jucau tragand de umbre in sus, latindu-le intr-o parte si-n alta.
Murmurul noptii, adunat in nor miscator de soapte, rasete, latrat de caini si fornait de cai, torsese fuior des peste cetate, strecurandu-se in fasii groase pe ulitele prafuite, pana in odaile caselor mici si scunde.
Doar acolo, in fata vechiului han, pe spatiul generos de langa fantana cu margini de piatra albastrie, nedormitii cetatii se stransesera roata in jurul batranului. Acesta povestea.
Vorbele batranului curgeau lin, intrerupte din cand in cand de oftatul multimii ori de rasul si plansul cuiva. Impletite cu vorba, sunet de fluier si cate un zuruit de toba. Baiatul si fata insoteau povestea cu sunet, sa-i dea mai usor ascultatorului gustul dorit de povestitor.
Cand si cand batranul privea in multime si ochii-i sclipeau usor, incretind in colturi cate un zambet ori impingand cu barbia, ca semn.
Zambet si semn erau culese de privitorul din umbra. Infasurat in panze, privitorul parea a fi femeie. Doar ochii i se vedeau, lasand sa se amestece in ei cate o izbucnire rosiatica a flacarilor . Focul din mijlocul cercului veghea ascultatorii si dansa.
Peste capetele multimii, printre umbrele noptii, cei doi, batranul si privitoarea teseau panza unui nume...
Si iata ca fluierul se lasa alaturi de baiat, iar toba micuta cobori in poala fetei.Copiii plecara capetele spre multime, care izbucni in vociferari si batai de palme. Destul de iute ascultatorii se risipira spre case, lasand langa fantana doar batranul si privitoarea. Copiii se strecurara si ei spre caruta ce avea sa-i adaposteasca pana in zori.
Privitoarea se apropie de batran, ajunse, se ghemui si se pleca spre picioarele lui.
Mana zbarcita se strecura de sub haina si atinse usor valaul matasos.
Ridicand capul, femeia lasa valul pe spate, lasand sa i se vada fata. Zambea.
Se strecura intre palmele calde ale batranului, care o mangie usor pe frunte.
- Sehrazat...
- Bunule...
- Ai lipsit doua nopti. N-a venit mahnire... doar o unda: se facea ca aveai iar de lucru...
- Bunule, tu stii. Am lucrat iar la limpezirea viselor. Ce sa-i faci, inca nu-i usor somnul domnului meu. Acum este insa mult mai bine.
Bunul stia.
Cand venise prima data, Sehrazat era o copila. se imbracase baieteste si ajunsese in cerc, pana in primul rand. Copiii de atunci o primisera langa ei si ea alesese toba, nu fluierul. Batranul stiuse atunci ca e fata. O lasase in jocul ei, asa, pana cand vraja o stapanise asa de mult, o legase de ochii batranului care in timp ce o privea ii indeparta acoperamantul capului.
Fata era insa in vis:
- Si...? si...? Ce a facut Zein?
- Zein, frumoasa Al-Mawassif, a scos lauta si a inceput a stihui si canta. Iar tanarul isi potoli furtuna din suflet si se intoarse cu pace spre fratele sau. Lupta inceta si plecara cu totii in liniste.
"Slava lui Allah!" strigara din multime ascultatorii, trezind pe fata din reverie Si atunci isi daduse seama ca batranul o descoperise.
Pe urma au stat de vorba, iar batranul a inceput sa o invete multe, si stihuri si cantece, nu doar povesti.
Si ascultatul dincolo de vorbe, in tacere.
Si mersul stelelor si statul pamantului...
Vezi bine, Batranul era un adevarat Povestitor.
Cand fusesera noptile cele lungi, cele o mie si una, Sehrazat se strecurase ziua in caruta batranului, adunand si slefuind povestile cu care-si hranise barbatul si isi salvase viata. A ei si a altor fete ce ar fi picat sub blestemul maniei celui tradat.
Incet, Sehrazat bortelise armura acelei manii, lasand-o sa iasa si sa se duca. Incet, povestind, inlesnise curgerea veninului pana la limpezirea omului pe care ajunsese sa-l cunoasca si sa-l iubeasca.
Povestile schimbasera multe. De atunci, ea venea in fiecare noapte pret de un ceas ori doua, sa mai asculte. Batranul era fericit ca acum ea faurea la randu-i povesti minunate.
- Acum ce mai croiesti? intreba el.
- Hmmm... Ti-am luat Pasarea Roc. O sa fie in calea unui calator pe mare, un visator, un indraznet ce va descoperi comori si prieteni. Domnul meu nu a calatorit, dar isi doreste mult. O sa-l ajut sa o faca intai asa, in poveste. Prietenii... si-i va gasi si pe ei cand va incepe sa-si caute iar credinta, pe care si-a pierdut-o.
- Aha! Sa-mi aduci si mie povesti cu calatorul asta. I-ai pus nume?
- Pus. Sinbad, asa o sa-i fie numele.
- Sinbad. Frumos...
Batranul privi peste capul tinerei femei, desfacand undeva, in timp, fasiile vremii si vazand:
In linistea noptii, intre perdelele de matasuri subtiri, Sehrazat tese povesti si vraja pentru omul ei. Acesta asculta, sorbind si visand si el, cu ochii deschisi, calatoriile curajosului Sinbad.
El o priveste si asculta. Sehrazat simte topindu-se si mai mult bulgarele strans in inima lui si se bucura. Ea stie ca povestile vindeca si deschid drumuri.
Si mai crede ea ca el o asculta doar pentru povesti...
Dar batranul vede in inima ascultatorului si stie. Nu doar povestea o soarbe ascultatorul. Ci si mierea ochilor aurii...
Acolo, in mierea aceea se va scufunda in curand, descoperind comori mai mari decat ale lui Sinbad...
.
