sâmbătă, 16 mai 2009

Zbor de noapte

Incet-incet iubitul Soare isi trage razele catre capatul celalalt al lumii... Mantia de lumina il urmeaza, cu toate apele curcubeului desfacute una din alta, in fasii, peste amurg.

Si lunecata usor, furisata printre ierburi si crengi, calda si misterioasa, noaptea isi ia in primire regatul.

In pragul casei mele, mi-am sorbit cafeaua de seara. Imi plac aromele in care se amesteca amintirile mele frumoase, care imi picura in vise atata placere si ma aduc acolo unde noaptea pot calatori in voie... Mie cafeaua dulce, bauta in atatea locuri din aceasta lume, imi este ca o trambulina in saltul prin care urc pe aripile noptii.

Intai las in urma toata oboseala zilei, daca a fost vreuna. Pe masuta de lemn, in casa dintre dealuri, cana de lut, in care inca se alinta zatul cafelei, pastreaza urma atingerii mainii mele, ca semn de "ma voi intoarce".

Desculta, pasesc pe iarba, lasandu-ma sa simt cu toata talpa caldura Mamei Pamant. Oricat de rece ar fi, el, pamantul, tine si da in lume, in batai de inima, caldura viului.

Iarba se face unda verde, clipocind unduios la mal, acolo unde mi-e pragul casei. In apa verde a ierbii ma las sa lunec cu pasi usori-usori... Pana la genunchi e acum iarba. Fire de flori de camp mi se unduiesc pe langa picioare, cantand in vraja noptii cantecul de calatorie. Azi, voi merge prin noapte cu Adiemus. "Deschizatorul", care mi-a facut cararea pe apele lacului Ttiticaca.

In noapte, vantul aduce si duce umbrele celor care dorm si viseaza. Obositi, au lasat jos armurile, iar visele lor cuprind umbre si lumini. Incep sa ma apropii de casele lor, in pas furisat, iute, pe varfuri. Aici iarba e scurta si firava, nu acopera pasul, dar eu ma furisez pe varfurile degetelor, aplecata, cu tolba mea de sageti in spate... Incep vantoarea de umbre. Iata, dintre case, o Amaraciune. Se strecoare peste un zid, se intide peste altul, umbreste acuma Luna... Scot iute o sageata , alerg hoteste, ochesc si zvrrrr! sageata prinde Amaraciunea de umar si o tintuieste de un copac. Copacul, un tei mandru si sunator, prieten vechi, o prinde cu crengile, o stoarce de putere si o lasa sa curga in pamant. Scursa acolo, Amaraciunea va primi din adancuri caldura care o va face Dulceata.

Mai vanez, furisat, cateva Tristeti, Dezamagiri si Pierderi. Cele mai iuti de picior sunt Tristetile. Au astea o viteza si o iuteala in a-si schimba forma!... Dar sageata mea, in care a suflat vantul nemarginirilor, le prinde oriunde ar fi. Si cei mai puternici prieteni sunt brazii. Minunile astea, niste "oameni altfel", cum le zic vechii indieni, le stiu strange la inima lor si stiu face Tristetile sa curga, neputincioase, in bratele Mamei Pamant...

Mai lunec un pic printre case, apoi ies in margine, spre paduri. Imi pun arcul de-a curmezisul pe spate, incep sa alerg tare cat pot, pe drumul de tara plin de praf... De-a dreapta si de-a stanga umerilor, arcul se face aripi, care se intind, lung - lung, desfasurand pene de curcubeu peste trupul meu care se inalta spre Luna. Acolo, in Luna, sunt vise de Speranta, Bucurie, Dragoste, Frumos, Plin si Bun... Pe poteca de raze, ele danseaza si rad, asteptand Arcasii sa le aduca spre oameni... Inca nu stiu drumul, sunt noi-noute, facute acum de Soare, Luna, Stele si Luceferi. Unele, cand coboara dintre raze, se umplu de lumini colorate, se sparg in mii de bucati, la fel de puternice si de vii ca visul dintai... Se vor duce la multi dintre cei ce au uitat sa viseze... Iau cateva cu mine, le asez pe aripi si zburam pe deasupra orasului... Ele se lasa sa lunece in jos, spre case, chiuind in lumina Lunii, ca niste copii...

Le las sa danseze in voia lor, imi strang aripile-arc in tolba si pasesc iar pe iarba din fata casei mele. Ajung incet pe prag, ma asez la masa, si gasesc, ca intotdeauna, cana plina de cafea aromata si buna si calda... Arcasul meu a lasat, in zborul sau pe deasupra casei, visul de cafea sa curga spre cana inflorata si sa o umple si-n noaptea asta. Privesc spe zorii care arata ca Iubitul meu, Soarele, e in pragul rasaritului si vine sa deschida o noua zi...
Gust din cafea si ma umplu de Dragoste.

8 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

"Ş-un ceai, ş-o cafea!" - ha, ha! Asta înainte de toate... "In pragul casei mele, mi-am sorbit cafeaua de seara. Imi plac aromele in care se amesteca amintirile mele frumoase" - cafea cu amintiri, îmi place imaginea celei care savurează o cafea, seara, iar odată cu ea şi amintiri insinuate prin susurul serii... "Azi, voi merge prin noapte cu Adiemus. "Deschizatorul", care mi-a facut cararea pe apele lacului Titicaca." - minunat acest drum, muzica este absolut superbă, te face să îţi doreşti să păşeşti prin iarbă, să mergi, să mergi, să mergi... Să foşnească până şi timpul în urechile tale.. "Arcasul meu a lasat, in zborul sau pe deasupra casei, visul de cafea sa curga spre cana inflorata si sa o umple si-n noaptea asta" - cred că voi merge să prepar o cafea, pentru că aş dori să simt şi eu aromă dulce de amintiri plăcute... O seară cât mai liniştită, Mikka...

tartoras spunea...

Cate amintiri, cate stari frumoase revin in aburul cafelei...hmmmm, mica mea placere .
Inca duc dorul cafelei facuta la focul lemnelor troznind, in diminetile reci de la munte...Plaiu Foii..
Muzica stelelor, muzica ierbii...muzica iubirii!
Multumesc!Iau o cafea....s-un ceai!

Paul spunea...

O duminica placuta, mangaiate de imbratisarea mea prieteneasca!

ajnanina spunea...

buna dimineata...
deci in luna fugisera alea-alea...
noroc cu sagetile tale :)

Mikka spunea...

Draga Chris,
Vad ca plimbarea mea te-a indemnat la reverie si poezie. "Sa fosneasca pana si timpul in urechiel tale..." Tare frumos.
Sper ca ai avut o savurare de cafea de seara pe masura frumoaselor amintiri picurate in ea.
Buna dimineata, spre o zi frumoasa de tot!

Mikka spunea...

Draga Tartoras,
Cafeaua de dimineata de la munte e o amintire din cele mai dragi... Mmmm... si mie mi-e dor! In trei saptamani voi bea cafeaua intre brazi.
Iti doresc o zi de minune. Deschide-o cu mare placere.
Si ceai si cafea! Bravo! Buna alegere!

Mikka spunea...

Draga Paul,
Si de la mine o imbratisre calda, cu aroma de cafea de cea buna, rasnita marunt si cu gandul la iarba si pomi si flori...

Mikka spunea...

Buna dimineata, draga Ajnanina!
Ei, vezi, in luna erau! Si azi-noapte noi am vazut multe stele, da' Luna nicaieri.
Da' sagetile stiu drumul...
Si din ea au coborat vise.
Mi-am gasit cana de cafea plina, cand am ajuns acasa...
O zi de minune iti doresc!