vineri, 22 mai 2009

Cantecul femeii de pescar

...

Femeile din jur imi spun ca nu mai vii...

"Sunt nebune, ele sunt NEBUNE!

Eu stiu, iubitul meu...
Toate in jur imi spun ca esti mereu cu mine...

In vantul care arunca nispul prin ferestre de sticla
In apa care canta in ape, in focul murind,
In caldura patului, pe bancile goale,

In pieptul meu
Tu esti mereu cu mine."

(Barco Negro)


Cantecul Marizei este din mine, din sangele meu... Am strabatut ziua impreuna cu aceasta sora a mea, care stie atat de adanc asteptarea si dorul...
In lume sunt multe asemenea glasuri ce canta din inima, si atatea inimi care aud si se unesc in cantec, aducand aceeasi chemare dragostei. Ea ne tine in acelasi respir, deschisi catre Sufletul Lumii.

In timp ce ziua se destrama, m-am lasat tot mai adanc in tacere...
M-am intins aici, pe mal, privind valurile care mangaie nisipul cald, purtator al urmelor pasilor tai.

Mareele vor veni si-mi vor uda parul, tragandu-l inspre ape... Sarea lacrimilor se va topi in apa marii. Unindu-se cu atea lacrimi ale femeilor de pescari, plecati departe in barcile lor, pe mari departate...
Sarea din ape va albi usor barca ta neagra, acolo unde esti, departe...

Am invatat sa astept si stiu, orice ar zice nebunele femei, ca te vei intoarce... Tarmul il spala apele dorului... Apele taie din el, micsorand pamantul, marind apele, marind departarile.
Am sa inchid ochii, sa opresc lacrimile, sa nu mai mareasca apele, sa nu mai creasca departarile. Prin pleoapa inchisa voi privi si te voi vedea cum plutesti in barca cea neagra, in linistea nemiscata a apei.

Ma rog de Luna si de Stele sa-ti trimita razele Dragostei, sa lumineze calea catre casa. Ma rog de Soare sa-ti dea caldura si mangaierea, sa-ti arda nelinistile si sa-ti spuna despre acasa.
Oricat de lung ar fi drumul, intoarce-te! S-a sfarsit vremea luptelor si a furtunilor. A cautarilor. Linistea apei ti-a oglindit chipul si a raspuns intrebarilor tale. Acum stii.
Intoarce-te. Lasa-te in linistea de acasa.
Aici toate te stiu si te iubesc: pomii si iarba, casuta mica de pe plaja, fantana si mica gradina cu irisi si trandafiri...
Si mainile mele asteapta sa-ti mangaie obrajii arsi de soare. Sa-ti mangaie ochii care, in sfarsit, au vazut.

Intre copaci, vanturile murmura cantecele marii si imi spun ca stii si ca ai primit chemarea.
Raman aici, pe mal, urmarind cu ochii deschisi calatoria soarelui pe cer. Privesc acum linistita, stiu ca el te aduce acasa.
Si cant, impletind cununa de flori, sa te primesc ca pe regele meu, intors victorios din cautarea vietii sale si din batalia cu sine...

10 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

"Am invatat sa astept si stiu, orice ar zice nebunele femei, ca te vei intoarce... Tarmul il spala apele dorului... Apele taie din el, miscorand pamantul, marind apele, marind departarile.
Am sa inchid ochii, sa opresc lacrimile, sa nu mai mareasca apele, sa nu mai creasca departarile. Prin pleoapa inchisa voi privi si te voi vedea cum plutesti in barca cea neagra, in linistea nemiscata a apei" - Mikka, iarăşi te-ai întrecut pe tine cu aceste rânduri desosebite. E atâta speranţă şi atâta gând bun în tot ce ai scris încât plec la birou cu un zâmbet mare desenat pe chip... Deocamdată te las, dorindu-ţi linişte şi speranţe împlinite!.

Mikka spunea...

Draga Chris,
Multumesc ca te-ai aplecat si ai cules gandul cel bun si speranta...
Ma bucur de zambetul tau cel mare... :)) Tine-l cel putin la fel, cat poti de mult. Macar o zi, si inca o noapte :)))
Vei gasi desigur si alte prilejuri de zambet.

Multumesc de urari. Sperante implinte si tie iti doresc, si cat mai multe zambete!

Cristian Lisandru spunea...

Am mai citit o dată, mă pregătesc să închi laptopul până după miezul nopţii, sunt invitat şi la o petrecere. De-ale chefliilor, variantă revăzută... Ore de linişte sufletească îţi doresc şi fie ca Femeia Pescar să cânte întotdeauna la fel de frumos ca azi...

Mikka spunea...

Multumesc de urare si dorinta.
Nu iti doresc liniste ci chef de chef, la petrecere, cu multe bunatati de vin, bucurie si oameni.
De acum zic asa cum m-ai invatat:
Amin! si-un pahar de vin inchin!
In cinstea celor care traverseaza victoriosi mari si deserturi.
Si a tuturor chefliilor!

tartoras spunea...

Atunci sa ridicam paharul Vietii in cinstea Iubirii,a Femeii de pescar, a Dorului...
Am acelasi zambet pe fata dupa ce am citi cuvintele tale!

Mikka spunea...

Asa sa fie! sa inchinam si sa bem!
In cinstea Vietii, a Iubirii, a Dorului, A Femeii, a Barbatului, A Lumii, draga Tartoras, si a zambetului tau! Fie ca el sa-ti lumineze chipul si inima toate zilele!

gabi spunea...

E un cantec de leagan si de dor foarte frumos, scrierea ta. Pe mine m-a intristat un pic fiindca stiu gustul sarat al dorului si stiu ca valsul asteptarii se invata cu lacrimi.
Mangai fruntea :)

Mikka spunea...

Gabitza draga,
Asa e, valsul acela e invatat din multele lacrimi stranse apoi, ca sa nu mai creasca marea...
Si totusi, femeia isi asteapta pescarul si il aduce acasa. Tot ea face drumul pana la el cu sufletul, calauzindu-l Acasa. Rostul Femeii de pescar...
Sarut cu drag ochisorii :)))

gabi spunea...

Daaa...suna ca un destin si nu prea ma vad bine in acest rol fiindca de cele mai multe ori sunt eu insami atunci cand nu-l mai aduc inapoi pe pescar fiindca am senzatia ca el vrea sa stea in larg cu undita si pestii lui...
ca-i este mai bine acolo :P

Ochisori pupati, suflete de copii :)

Mikka spunea...

Gabitza, m-ai facut sa rad bine de tot... Daca vrea la pesti, la pesti sa stea... :))))
Sa celebram bucuria de a fi noi insine. Si daca avem chef, putem pleca si noi, femeile de pescar, la pescuit ori chiar la vanatoare :))) Mai schimbam, nu?
Punem intai de o mare petrecere pe malul marii, dansam, cantam si bem cat vrem noi, si pe urma... o luam de la cap.
Asta-seara, dans!