luni, 18 mai 2009

Astazi, NU...

...
Astazi nu am de gand sa plang cu tine. Nici nu mai pot. Nu crezi asta, n-ai decat...

Nu mai pot sa plang si sa ma plang de "mizeriile astea", cum zici. Ma uit cum nu ai timp sa respiri de atata plans... Roata-morisca, morisca-roata, toci maruntel tot-tot-tot, pana se face nisip. Si pana si nisipul asta e "defect" si "de vina"...

Am intrat pe usa de juma' de ora si ai prins momentul in care am scos pantofii.. Fatal moment, pentru linistea casei... Intrarea in "descult" e intrarea pe terenul "neoficial", in care putem sa ne folosim de cei apropiati ca sa dam drumu' la masina de spalat...

Eram "la prindere", asa ca "uite, ce mizerie" a venit din toate partile. Noroc ca eu nu mai pot sa plang...

O data, pentru ca mai demult am plans atata, ca mi s-a consumat rezerva pe toata viata. Gata, s-a terminat! ("Ce s-a terminat"? Rezerva!) Nu mai e. Nu mai misca nimic in zona aia...
Pe pamantul ala arid, ramas dupa toate plangerile, a batut vant fierbinte si a uscat orice putere germinativa pentru vreo samanta de Amar.

Noroc cu furtunile de nisip. S-au facut si dune, si pe ele au calatorit ultimele caravane de ganduri ingrijorate si s-au pierdut in nisip... Au murit de sete. Au ramas doar dunele.

A doua oara, pentru ca acolo, in neguri, am ajuns atat de jos, de-am strabatut fundul lumii si am iesit pe partea cealalata. Am cazut, uite-asa, prin miezul Pamantului, prin hau, pana cand am scapat din el, hoop! si am iesit in spatiu... Acolo, ce sa vezi? Luna, Soare, Stele ("Sa poti bea cafea din ele" vorba lu' Sapte-Frati, caprarul dintr-un film dinainte de '89...) .
Asa m-au invatat ele, ca nu se moare asa usor, ca aia ar fi fost cea mai usoara varianta... M-au invatat sa merg prin furtuna de nisip si sa vad urmele pe dune. Fara sa am vreun conducator de caravana prin preajma. Sa recunosc apropierea oazei dupa schimbarea umezelii din aer. Sa stiu cum sa ma ascund in nisip sau sa ma schimb in vant.
Sa schimb...

Am facut focul sacru sub lumina lunii, am dansat cu lupii si am ars toate temerile si toate parerile de rau. Nu mai pot sa tremur in vant. Nu mai stiu... Mi-e prea mare largimea aripilor sa intru in sacul tau de griji, oricat ar fi el de mare.
Mi-e pasul prea iute sa ma tarasc. Si clocotul vietii prea plin de bucurie, ca sa oftez, cand pot sa cant... Ori linstea apelor mele launtrice prea adanca, sa ma invartejesc pentru trei nori de ploaie... Ori chiar pentru trei zile de furtuna.

Asa ca azi iti spun ca nu voi plange langa tine.
Limba asta nu o mai stiu.
Mi-e prea mare gura de tipatul vietii, ca si cum zilnic m-as naste iar si as tipa viata in lume. Daca vrei, misca-te cu mine si lasa varful plangerii tale sa cada unde o vrea. Daca nu, poti sa astepti mult si bine sa-mi plec urechea si timpul vietii mele la plangere.
Astazi, NU...

20 de comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

Întreaga postare m-a impresionat realmente... "Asa m-au invatat ele, ca nu se moare asa usor, ca aia ar fi fost cea mai usoara varianta... M-au invatat sa merg prin furtuna de nisip si sa vad urmele pe dune. Fara sa am vreun conducator de caravana prin preajma. Sa recunosc apropierea oazei dupa schimbarea umezelii din aer. Sa stiu cum sa ma ascund in nisip sau sa ma schimb in vant.
Sa schimb..." Acest pasaj este - din punctul meu de vedere - un adevărat strigăt de luptă... Sunt sigur că nu vei capitula niciodată...

Mikka spunea...

Asa zic si eu acum, draga Chris...
Nu se stie cum va fi drumul, dar acum asa zic: Here I Am!
Imi doresc cat mai multi tovarasi de drum, sa cantam cantecul asta!

Mikka spunea...

Well, draga Mugur, putem folosi energia. Cand o prinzi de coada si ii dai un alt sens, ea este folosita dupa cum vrei. Cu plus sau cu minus. Depinde cum suntem in stare. Adica in ce stare putem fi. Putem cadea, e firesc. Dar important e sa ne tragem de mustati in sus... Ca intr-o veche poveste din copilarie.. :)))
Mai stii, cred ca o culme a aikido-ului ar fi sa ne redirectionam propria cadere. Facand-o salt sau zbor.
Hmmm... ma complac in joaca de-a cuvintele... :))))

gabi spunea...

Hotarata treaba,
imi place :)
Parol :))

Mugur, daaa...plangaciosii sunt asemeni capuselor alea descrise de tine :P
Pup !

ajnanina spunea...

pe de o parte, o lume de pamant si apa... pe de alta parte aer si foc...
ai trecut in alta lume, Mikka, celor care abia isi smulg talpile din noroi le e greu sa inteleaga...

Mikka spunea...

Pup si eu Gabitza draga! Hotarat! :))

Mikka spunea...

Ajnanina draga, nu-i nimic...
Suntem aici, sa impartim drumul cu totii. Stim ce greu e pasul. Punem umarul, daca vor ajutor.
Daca vor... :)))
Si imi plac grozav tovarasii mei de drum :)))
Sa ai maine o seara de povesti de minune! Astept cronica povestilor...

ajnanina spunea...

Mikka, iti voi povesti cu amanunte.
si sper ca de deasupra nivelului marii :)))

ajnanina spunea...

pe vremuri, pe la inceputurile vietii mele actuale, cand imi traiam perioada acvatica, mi-as fi dorit nespus sa am spectatori si sustinatori ai plansului meu... si din cand in cand cate cineva imi oferea un umar, o batista, o ureche atenta....
nu mi-i mai amintesc, desi atunci erau importanti.

dar pe omul care mi-a aratat splendoarea vietii pe uscat si puterea focului, pe cel care, ca raspuns la plangerile mele imi spunea sa privesc in sus l-am urmat...

Mikka spunea...

Asaaa va fiiii! :)))

Mikka spunea...

Minunat, Ajnanina draga!
E nevoie din cand in cand sa asistam plansul ca o nastere, ca re-nastere. Cand face trecerea spre eliberarea de durere. Pe urma, vine mersul pe uscat, ca iesirea din burta mamei (acvaticul) si intrarea pe pamantul ferm, tot mama, care ne tine pe ea toata viata noastra. Minunat ca acel om te-a invatat sa privesti in sus si sa mergi, sa faci focul alchimic. Si mai minunat, ca l-ai urmat... Cred ca deja maestrul a lasat discipolului bagheta cu care acesta sa faca pentru altii darul ce i s-a facut si lui... :))))

Paul spunea...

Nu deschide emailuri trimise de la adresa mea ...s-ar putea sa fie virusi

Cristian Lisandru spunea...

Să-l cântăm, Mikka, să-l cântăm din tot sufletul...

Mikka spunea...

Asa facem, Chris!
Si cat mai multi invatatm iar sa traim, sa fim vii!

Cristian Lisandru spunea...

Păcat că nu se inventează o şcoală pentru reînvăţarea dorului de a trăi. Dar cred că oamenii s-ar descurca şi singuri - dacă ar fori cu adevărat asta...

Mikka spunea...

"Păcat că nu se inventează o şcoală pentru reînvăţarea dorului de a trăi"
Intr-un fel... si in multe feluri, s-a inventat... Scoala pentru a trai. Ca mai toate lucururile bune, se desfasoara "subteran"... sau extra-teran.
De pilda, in Oxford, Ben Rensahw are un "Happiness program". Altii au alte minunatii.
Bucuria vietii. Asta e de reinvatat. Sunt multe feluri in care se poate face. Se poate face sipe net. Exista empower.ro.
Un prieten are deja http://online.avantajlastart.net Invata tinerii cum sa porneasca in viata cu un avanataj... Cunoscand cate ceva depre "matrix". Si decoperind zi de zi bucuria vietii.

Daca doresc cu adevarat asta - asa e, draga Chris, tre' sa vrea - oamenii pot reinvata dorul de a trai. Si e minunat cand fac asta cat mai multi, impreuna! Forta e mult mai mare!

ajnanina spunea...

oamenii pot reinvata.
asa e.
am reinvatat si eu.
e suficient sa se stranga mai multi la un loc si sa rada putin impreuna.
si sa se bucure.
si sa-si spuna unul altuia cat de grozavi sunt.
si sa stie ca se vor revedea, pentru a se bucura impreuna.

p.s. a fost ok aseara :)

Mikka spunea...

Oau!Ajnanina draga, ai facut ochisori, de dimi... Si ce frumosi!
Asa e, reinvatarea in bucurie, impreuna, e atat de frumoasa, de buna si de puternica! Are rezultate "instant" si pe durata nedeterminata :)))
Oamenii abia asteapta sa se revada.

PS stiam ca asa va fi...
PS la PS: stiu ca si tu stiai :)))

Cristian Lisandru spunea...

M-ai făcut curios cu aceste linkuri, mă duc un pic să văd ce este cu ele... M-aş bucura ca oamenii să reînveţe bucuria îmbrăţişării cu viaţa...

Mikka spunea...

Iertare, draga Chris, m-am grabit si am scris aiurea: Ben Renshaw - The Happiness Project.
Mai sunt inca multi, probabil deja stii de ei: Wayne Dyer,Deepak Chopra, Eckhart Tolle... Roy Martina, medic in Olanda, nascut in saracie in Caraibe, care are "programul de viata optima".
Sunt atatia...
Dor sa avem, ca deschizatori de drumuri apar.
O zi deschisa spre multe bucurii iti doresc!