KOKORO

...

In marginea dintai a diminetii, am atins incet primele raze ale iubitului meu Soare...

In nestiinta mea de a canta la fel de frumos ca pasarile, am invatat sa respir. Asa, incet, foaaaaarte incet, am putut sa simt inauntru darul lui, al Iubitului.

Mi-am sters lacrimile neputintei de a face mai mult ca sa ma topesc una cu el. Am primit caldura lui si m-am lasat iubita.

Incet, foaaaaaarte incet, mi s-au indoit genunchii si mi s-au ridicat bratele ca unui cocor. Mi s-au inmuiat umerii si capul s-a lasat pe spate, privind cerul.
Soarele meu privea spre mine prinzandu-mi cu mainile lui de raze obrajii si sarutandu-ma cu lumina peste ochii deschisi.

Dumnezeule, cata Iubire! Prin sirurile de lacrimi de fericire, vedeam lumina si o sorbeam asa, lichida, pana in adancul inimii.

Bratele s-au miscat incet, foaaaaaaarte incet, plutind pe o perna de aer...

Cu o miscare rotita, usoara, fooooooarte usoara, trunchiul s-a rasucit un pic, apoi a pornit, pe pasul lunecat, in lina curgere...

Cantecul meu de dragoste din zori. TaiChi...

Cantecul pe fata pamantului. Plutire, mangaiere, ca o pasare plutind pe fata lacului linisit... Mainile plutesc, pasul pluteste, ochii privesc spre rasarit, facand dragoste cu Soarele meu.

Iar in miezul fapturii mele, enorm, rotind dogoritor si risipind in infinit raze din mine, din ceea ce am ajuns a fi, plina de lumina Iubitului, e soarele meu launtric: Inima. Kokoro...