vineri, 15 mai 2009

Pasind in frumusete

Ma intreba ieri cineva cum calatoresc. Am spus doar putin, caci era foarte tarizu in noapte, dar am promis sa pun povestea aici. E un articol pe care l-am scris pentru Empower mai demult, si intr-un fel face pregatirea pentru povestea de diseara, cand vom face calatoria de noapte...
Ce am descoperit in iarna, intre vulturii mei de acasa, din Anzi, am regasit de curand si in cartea lui Alberto Villoldo - Cele patru introspectii. Cu mandrie de razboinic care in week-end-ul trecut si-a amintit cum se trage cu arcul (am facut-o din prima!) marturisesc ca acum sunt pe aceasta cale. Roata vietii.

Si una dine ele, pentru care deja primisem deschiderea, este A PASI IN FRUMUSETE.

Gasesc acum la Alberto:
"Calea inteleptului
Sa fii intelept inseamna ca, atunci cand te uiti in jur, percepi numai frumusete. "


Pasind in frumusete




Intre umbre si lumini, rasaritul pe apele lacului Titicaca.
Urcand pe poteca serpuita, asternuta cu dale colorate de locuitorii insulei Amantani, am ajuns, inainte de rasarit, pe o inaltime cu ierburi si pietre. Lacul se vede ca o geana de lumina intre pleoapele alburiu-albastrui ale apei.
Nu in cer, pe apa se vede lumina. Ca o oglinda, ceea ce este sus e la fel cu ceea ce este jos...
Ca un urias profil al unui indian tragand din pipa, norii insira fuioare alburii pe cer, deschizand jarul pipei in rosul soarelui rasare.

Intre apele lacului am primit darul mersului in frumusete.

WALK IN BEAUTY.
Paseste in frumusete. Indemnul strabunilor, care stiau sa vada viul si respirau Iubirea.

Parte insemnata din arta de a vedea, mersul in frumusete este un fel de a trai.
Intre pasii lui, astern aici o pereche:

1. Privirea cu ochi frumosi


Ca in vechea zicala araba, frumusetea este in ochiul privitorului.
Intre culorile unei zile, putem alege sa ne zugravim harta proprie in culori care ne hranesc sau ne seaca de puteri.

Cand alegem sa privim cu ochii frumosi, vedem frumosul; privind cu ochiul urat, vedem uratul, spun nativii indieni.
Nu e vorba de o negare a “realitatii”, ci de un fel de a vedea ce ne hraneste.
Alegand sa vedem frumos, ne vin in cale parti din hrana pentru suflet. Nu e nevoie sa schimbam nimic din rutina sau ritualul unei zile (depinde de noi sa alegem: rutina sau ritual). Dar ochiul deschis cu intentia de a vedea frumosul va capta foarte clar, mult, cuprinzator si... gratis, ceea ce ne hraneste.
In primavara, e belsug de frumos. Prin geamul tramvaiului, la stop, o creanga inmugurita. Pe drum, langa trotuar, gard viu cu frunze care au invins capcana micilor tulpini. Intre femei, pe strada, siluete in haine colorate, lasand acasa cenusiile paltoane. Intre calculatoare, la birou, un fir de muzica, o floare, un zambet, o hania noua la un coleg sau o colega... Poate creioane noi sau chiar un sapun frumos mirositor la baie... Le stim pe toate, desigur... Dar le vedem in fiecare zi? Vedem in fiecare zi soarele, luna, cerul? Trupul nostru?
Ne putem oferi portia de frumos cand vrem sa facem asta. Picatura cu picatura, ea construieste, zilnic, o rezerva, din care putem lua cand, obositi, inchidem ochii si nu mai vrem sa vedem. Daca rezerva e suficient de mare (depinde de fiecare ce inseamna acest “suficient)”, poate sa nu mai fie nevoie de inchiderea ochilor, caci hrana asta zilnica ne face sa fim plini de energie, de pofta de viata, deschisi si mai mult la frumos.
Invatat sa priveasca, ochiul se va deschide si mai mult, va ochi si mai des ceea ce il face sa fie frumos si sa vada frumos.

2. Respiratia in frumusete


In fiecare zi, spre noi vin multe si de toate, si noi le raspundem. Pe principiul stimul-raspuns. Unii deja stiti modelul ca find : “actie” si “re-actie”.

Fara a fi psiholog, m-am prins de existenta butoanelor mele de reactie. Fiindca cel mai bun invatator e viata. Stiu ca ele sunt, si invat sa mi le stiu.

Pasind in frumusete, nu ne lepadam de umbrele si butoanele noastre. Dimpotriva, ele ne ajuta sa ne descoperim, adica sa ne dez-acoperim frumusetile. Si sa vedem frumosul in ce numim inca “ceilalti”.

Cand ne preseaza ceva, reactionam. In rutina, re-actionam. Butonul e atins, si pac! Da reactia. Mi-s atinse fata, obrazul, plexul, primesc in plin o lovitura, si pac! Dau si eu ceva, in cineva. Inspir-respir. Asta-i viata. Pot face din ea un meci de box sau pot pasi in frumusete. Depinde ce aleg.
Cand aleg respiratia in frumusete, sunt mag in lumea mea...
Pot inspira, primind ceea ce imi place si expira, dand mai departe, imbogatind, cu bucuria recunostintei mele.
Pot inspira, primind ceea ce nu-mi place – si e firesc sa pot “sa nu imi placa” - si pot raspunde prin expirul frumos. Cum asta? Poate fi chiar simplu, cu ceva exercitiu, rabdare si mai ales alegerea de a face asa.

In universul meu interior, am si lumini si umbre. Asta stiu... In lucrul cu mine, aflu ce imi aduce linistea-n furtuna. De-asta imi sunt date furtuni, sa stiu a manui panzele corabiei mele, nu? Ma prind, in timp, cum imi e mie bine, ce-mi face flacara sa mi se stinga, cand sunt gata sa explodez. Poate mutarea privirii in alta parte. Poate respirul, numaratul pana la ... cat stim ca ne e eficient, poate iesirea pur si simplu din camera, sau din... situatie, cu o privire panoramica. Aici, cu panoramarea, o e intreaga poveste si doar o scurta “smecherie”. Ca sa ma scot din ceea ce ma tulbura si nu ma lasa sa vad clar, de obicei, eu folosesc pe “Ce se intampla de fapt aici?”si respir...
Pot sa aleg sa opresc re-actia si sa fac “actie” constienta, oprind raspunsul de tip “asa imi dai, asa iti dau si eu”. Daca n-am fost in stare pe moment, inca nu-i pierduta sansa. Acasa, intre “ale mele”, nu mai las gandul sa ma roada, si fac ceea ce-mi curata privirea si respirul: cant sau dansez. Ma curat de cenusa flacarii ce m-a ars azi. Dau hrana sufletului si suflu respiratiei frumoase. Maine voi privi ochii celui ce m-a ranit si voi respira alaturi de el o noua respiratie, nu o re-actie.
Schimb ce-am primit, daruind in expirul meu frumusete acestei lumi. Sunt cel ce face alchimie...

La un curs, ne povestea Povestitorul nostru de omul care, la o coada enorma de masini, la un Starbucks, a facut, simplu, aceasta magie.

Cand marginile rabdarii s-au rupt, zeci de masini si-au urlat claxoanele, tragand un tir nebun catre un ins ce-si lua cafeaua de la “ghiseu”. Omul, cu cafeaua in mana, s-a aplecat spre soferul primei masini care “urla” si i-a intins acestuia, fara vorba, paharul sau. Soferul, siderat, a inlemnit, pe urma a inteles si a trecut paharul celui din spatele sau. Acela a-nteles si el si a facut miscarea catre urmatorul. In cateva minute, linistea si uimirea schimbarii au cazut, ca o mantie de mag, peste coada de masini. Intrebat de ce a facut asta, primul ins a spus: “Am vrut sa schimb”.


In fiecare zi, luam viata si lumea de la capat. O noua zi, o noua sansa de a pasi in frumusete. Traind in nou si luand din vechi ce ne hraneste, putem alege sa vedem si sa respiram frumosul, pasind in frumusete.

Va invit sa va gasiti ceea ce va hraneste, ceea ce va face sa va umpleti de frumos. Farame de frumos, in fiecare zi, aduna chiar fundatia pe care sa puteti sa respirati apoi frumos.
Va chem sa va gasiti ce face sa puteti schimba, pe clipa sau a doua zi, felul in care ati raspuns la stimul. Ce ati ales sa oferiti vietii, in schimbul vietii insasi, in aceasta zi.


May you all walk in Beauty!
Fie ca toti sa pasiti in Frumusete!



12 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

"Pasind in frumusete, nu ne lepadam de umbrele si butoanele noastre. Dimpotriva, ele ne ajuta sa ne descoperim, adica sa ne dez-acoperim frumusetile. Si sa vedem frumosul in ce numim inca “ceilalti”" - şi eu aş dori ca toţi să păşim în frumuseţe, cu paşi delicaţi, pentru a nu şifona cumva iarba fragedă a dorului profund. Multă lumină aduce această postare, Mikka...

Mikka spunea...

Lumina, ca si frumusetea, e in ochii privitorului, stii asta...
Iarba dorului profund... (ce frumos!) Fragila si totodata puternica, primeste si conduce intotdeauna cu drag pasii celui ce paseste in frumusete. Ea stie...

Călin spunea...

În fiecare zi luăm viata si lumea de la capăt. Da, asa e.

„...intre vulturii mei de acasa, din Anzi...” - asta sună cu adevărat grozav!

Mikka spunea...

Draga Calin,
Iti doresc sa simti asta, acolo, pe Machu Picchu si in Valea Sacra a incasilor. E un "acasa" atat de plin!

gabi spunea...

MINUNAT !!!

Cristian Lisandru spunea...

Tare îmi place să păşesc cu grijă pe această iarbă...

ajnanina spunea...

de multa frumusete imi tremura pasii... dar iarba e moale si inalta, ma sustine.
respir intai mai incet, apoi mai profund. sangele mau are nevoie de timp sa se obisnuiasca.
ce fericire ca drumul e lung!

Mikka spunea...

Gabitza draga,
Bucura-te de minune!

Mikka spunea...

Chris,
Paseste in frumusete... si bucura-te!
Si iarba se bucura!

Mikka spunea...

Ajnanina draga,
Superba pasire in Frumusete. Sangele tau deja stie. Iarba ii canta, sa-l sustina. Drumul e lung si frumos....
Paseste binecuvantata si bucura-te!

Mugur spunea...

Tare frumos, Mikka! Pasim in frumusete, cu tot cu umbre si lumini, apasand cand pe un buton, cand pe altul, insotiti de persoane dragi si minunate!

Mikka spunea...

Drum frumos, draga Mugur, nu-i asa?
Pasire minunata iti doresc, adevarat dans, cu umbrele si luminile noastre...
Apropos de prietenii dragi, tovarasii de drum, facem iar diseara o plimbare? Vor fi chiar niste lumini, pe la muzee :)))