Ce sa-i faci, azi a fost o zi de prins din urma cate o leapsa...
Au fost doua:
Prima trenul, de la SkyRain - primita de la CELLA
A doua: leapsa de la Andi Bob, primita de la Cristian Lisandru
Era sa alunec un pic in neant, peste marginea lumii, si astea doua, ca doi ingeri, m-au prins de subusuori si m-au tras in sus, zicand zilei ca yo mai stau un pic prin ea...
Acuma ma joc a doua leapsa - o poezie- ultima - care mi-a placut mult.
Cum as putea sa ma scot din asta? De ce as face-o? Ea ma mai tine...
Asta: NICHITA
Emoţie de toamnă
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
19 comentarii:
O poezie pe care nu ai altceva de făcut decât să o aşezi la suflet. Trebuie lăsată acolo, să respire aer de dor în acelaşi timp cu tine...
Ce frumos ai spus... Tot-tot-tot...
Sa respiram o noapte placuta si calda ca si inimile noastre, ale celor atinsi de el, Cantaretul...
In clasa a IX-a am recitat acesta poezie la Concursul Miss Boboc, imi reaminteam acum cat a cantarit acesta poezie la castigarea coronitei. Vezi Mikka, ne-am suit in trenul vietii si deja m-a cuprins nostalgia adolescentei. Minunata calatorie, minunata seara, iar noaptea e posibil sa fie alba. Calatorie de poveste, draga prietena!
Alba sa fie, draga Geanina, tinandu-ne in frumoase amintiri (O,Doamne, chiar, concursurile de recitari... Am fost candva si intr-a IX-a... :)) ) si in incantator prezent...
In trenul vietii altfel este drumul, mai plin de vraja, mai frumos. Chiar calatorie de poveste!
Daca ne vom intalni vreodata am sa-ti recit descantec de ploaie. E poezia mea de suflet. Am venit sa mai beau o ceasca de ceai, te rog nu te supara ca indraznesc la o ora asa tarzie, dar mi se facuse dor. Mmmmmm..... ce arome, ce savoare, ce bine este in trenul acesta. Apropos, stii cumva unde si cand este primul popas?
Citesc si recitesc aceste fascinante versuri,las sufletul sa le rosteasca si simt cum ma inalt pe aripile iubirii perfecte...minunate versuri...le privesc cum se astern in inima,ca o explozie de gingasie si tandrete...ma incanta...si cu cat le privesc mai mult,cu atat ma simt mai vrajita si constat ca acum nimic nu ma mai poate intrista...SUBLIM...
Mikka, multumesc ca mi-ai adus aminte de puterea emotiilor spuse si nespuse :)
cele nespuse te transforma pe tine, cele spuse, te elibereaza si transforma lumea...
Geanina draga,
Tu erai aici... Esti aici, adica... Eu cam dupa ora 1 incep partea dedicata dansului, muzicii si calatoriei... Noptile, si mai ales Sambata noaptea, eu calatoresc. O sa-ti povestesc poate cand se face momentul "acela". Calatorii in alte lumi...
Fara tren :))
Vad ca ati fost aici, in gradina. Pun de acuma de ceai si-mi las Pasarea de straja sa-mi dea de stire cand sunt calatorii pe drum, sa scot canile inflorate de lut, sa bem impreuna...
Nu stiu unde e urmatoarea escala, poate stie SkyRain sau poate Cristian, care deja ne asteapta in Gara Gandurilor...
Importanta este totusi calatoria...
O zi insorita sa avem, pe drum si in inimi!
Mmary,
Bine ai vneit la loc de blandete si liniste...
Intre palmele lui Nichita, orice inima e bine tinuta , acoperita cu SUBLIM, asa cum simti si tu... Acea trecere dincolo de nostalgie si tristete, in marele, coplesitorul si uluitorul Inefabil... In Dragostea cea Mare...
Ajnanina draga, ai intrat exact in mijlocul lor...
Al transformatoarelor lumii... Eu sau lumea, tot una, la un moment dat... Fetze ca intr-o vreme dispar, ramanand doar miezul, Marea Dragoste...
Mugur draga,
Da, poate un pic trista, la inceput, cand se vede despartirea.
Dar ai intuit minunat, ultima parte aduce totul in magia transformarii, cand dincolo de vorbe, inauntrul eternului, al pietrei, Magul, transformatorul, care "suiera luna" (asta fac samanii Mugur! - Doamne, Nichita ma uimese si ma incanta mereu) preface totul intr-o dragoste mare.
De fapt, totul ESTE o dragoste mare, omul se transforma pe el, isi transforma lumea vazuta...
El vede si intra in ea, in Marea Dragoste...
Da, iar după ce trece noaptea să contiuăm să tragem cu putere în piept aerul poetic... Viaţa este o poezie, cred eu, chiar dacă sunt de multe ori acuzat că vreau să o fardez suplimentar...
"sunt de multe ori acuzat că vreau să o fardez suplimentar..."
Ca si cum viata ar fi fardata, nu frumoasa de la sine... Viu colorata si frumoasa.
Draga Chris, sa nu-ti scoti niciodata din ochi culorile frumoase in care vezi viata, ca pe o poezie...
De cate ori cei care nu vad, trag de maneca pe cei ce vad? Stii, cum era in Pescarusul Jonathan Livingston... Au vrut sa-i taie zborul, spunand ca nu se poate, chiar condamnandu-l. Un Proscris...
Pe urma, cand a venit din inaltimi, cativa au indraznit sa incerce si ei.
Ce pot face cei care nu vad? Sa ceara folosirea obligatorie a ochelarilor fumurii... Ca si cum asta ar opri stralucirea soarelui si pe vazatori sa vada...
Sa ne pastram in poezie si frumos. Treaba lor, altii, ce or face...
Mikka, multam pentru link, mi-e de foarte mare folos acum când mi s-a ”defectat” blogul și mi-a dispărut ieri dimineață Blogrollul....
Am trecut doar să te salut ( după ce am citit comentariul de la Paul) :)
”BAI”
Salut, draga Andi! "HAI" !
Ma bucur de vizita si de faptul ca un biet link, acolo, poate face ceva asa de bun...
Sa ti se deschida cu cale larga si libera toate drumurile!
Vezi, de la leapsa ta au plecat toate!
Toate bune sa-ti fie!
"Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare."
cuvinte intr-o mare de ceai , care ma face sa tac, care-mi spune in soapta, maine, alta aroma, alta poveste, aceesi casuta.Imbratisari!
Imbratisari, draga mea draga!
O mare de ceai... de cel bun si aromat, sa stinga toate amarurile lumii, macar pentru o zi. Astazi!
Maine, cum zici, o alta poveste. Aceeasi casuta, care va primi cu drag visatorii calatori din trenuri, corabii, zboruri si pasi.
Aceasta este cea mai bună soluţie, ai mare dreptate. Acum, că tot am dat buzna la ore târzii, te rog şi eu ceva: "Ş-un ceai, ş-o cafea!" Ha, ha... N-am accent ţigănesc, ca să fie totul cât mai aproape de scena din La Medeleni...
Ha,ha, oaspete vesel!
Draga Chris, pentru tine baba are mereu si ceai si cafea...
Sa-ti traiasca frantzuzoaica, conasule!
Las' ca accent gasim...
Drag sa ne fie, ca restul vine de la sine. Drag de viata si de poezie, de frumos, de noi insine, asa cum suntem, si mai ales de cum am putea fi, daca ne-am lasa...
O seara superba iti doresc!
Trimiteți un comentariu