miercuri, 13 mai 2009

Intre dealuri, o casa...

...

foto


Intre dealuri am pregatit o casa pentru tine.

Esti obosit, atat de obosit...
Stiu, drumurile astea, frumoase dar lungi, lasa uneori atata praf pe cutele fruntii tale. Mi-ar fi placut sa fiu vant si sa te mangai cand pleci fruntea, asa, usooooor, fara sa te infiorezi, doar sa racoresc si sa alung oboseala atator drumuri, atator ganduri...

Stiu, tu razi si aluneci in povesti, dar stiu ca ti-s ochii obositi de vederea atator nelinisti si zbuciumuri din cele zari, stiu...

Am presarat seminte pe pamant si iata, ploaia le-a udat... Firele de iarba au crescut, iar anii le-au tesut in covor bland pe dealuri. Te asteapta si macii rosii-foc si albastrelele, sa te culci in iarba si sa te lasi sa-ti cante a liniste.

Langa pomii indragostiti de soare, cantareti cu frunze sunatoare, am asternut pat de flori. Intre ele m-am asezat, impletind din raze de soare si de luna stergar matasos, sa stearga din trupul tau oboseala si grija.

Lasa-te incet-incet in poala mea, sa te mangai... Cantec dulce iti voi canta toata noaptea, rapindu-te in sfarsit lunii, care te-a iubit toate noptile astea, cat ai fost departe.
Voi sta langa tine pe patul de flori, lansand visele sa ne ridice pe drum nou, aurit, peste munti si ape, in calatorie fara oboseala, doar cu vraja plutirii.

Dimineata te va gasi proaspat, trandafir in gradina dragostei. Straluceste si razi la soare, drag calator! Ziua se deschide in fata ta, oferindu-se toata, ca pe un dar al vietii. Paseste si te bucura de fiecare ceas.
Eu si Soarele am facut legamant sa te tinem, macar o vreme, aici, intre dealuri... Cine stie, poate drumurile te vor uita...

13 comentarii:

Geanina Codita spunea...

Vreau sa fiu calatorul acesta si sa ma bucur de toate minunatiile descrise aici intr-un stil cu adevarat captivant, atat de captivant incat am uitat drumul de intoarcere. De fapt, l-am uitat fiindca asa am vrut, fiindca asa am simtit, nu pentru ca mi-ar fi teama intre aceste dealuri, ci fiindca iubesc natura pana in cel mai mic detaliu. Multumesc pentru ceea ce ai oferit spiritului meu, simturilor mele, ochilor mei. Imbratisari calde cu miresme de iarba cruda si dealuri ospitaliere.

Mikka spunea...

Multumesc intaiului meu calator sosit la ceas de seara, cu atatea bucurii si imbratisari cu miresme de iarba cruda din dealurile ospitaliere...
Fie sa ne vedem chiar intre aceste daluri si sa ne bucuram de iubirea naturii.
O noapte de minune, draga Geanina!

Călin spunea...

Câtă poezie aleasă! O adevărată dantelărie literară.

Cristian Lisandru spunea...

În primul rând trebuie să mărturisesc că fotografia m-a penetrat vizual de cum am deschis blogul. Şi m-am teleportat pe acel drum vreo câteva minute. La un moment dat a claxonat un deştept în parcarea blocului - la 00.30 - şi n-a scos şi de pe drum şi din reverie. Numai că am reintrat acolo citind rândurile tale, Mikka... "Am presarat seminte pe pamant si iata, ploaia le-a udat... Firele de iarba au crescut, iar anii le-au tesut in covor bland pe dealuri" - ei, ce desfătare pentru cel care vine însetat de apă şi iubire la căsuţa dintre dealuri!!! Superb...

Mikka spunea...

Draga Calin,
Multumesc pentru apreciere. Nu eu, inpsirul canta, in vraja noptii. Multam de vizita, drag calator...

Mikka spunea...

Draga Chris, ma bucur ca ai facut drumul spre casuta, si inca de doua ori :)) Desteptului din parcare tre' sa-i multumesc, pentru ca altfel ai fi plecat poate mai repede din tablou :))))
Casuta asta dintre dealuri chiar o sa fie. Drumul exista deja...
O noapte blanda si cu vise implinite iti doresc, drag calator insetat!

ajnanina spunea...

abia astept sa te ajut la mutare :)

Mugur spunea...

Mikka, cred ca fiecare calator din noi are o casa intre dealuri. Poate ca mai uitam de ea, mai ratacim drumul, dar ea ne asteapta acolo :)
O zi minunata, Mikka!

Mikka spunea...

Ajnanina draga, ok, contez pe ajutor :)))
Pe urma, o sa lasam mult sa vorbeasca niste ulceuse inflorate, pline cu vin de cel bun...

Mikka spunea...

Asa e Mugur, fiecare are o casa intre dealuri... Unii insa au uitat ori n-au stiut de ea.
Si ea, impreuna cu pamantul din jur si din temelie, mangaie si odihneste pe cel obosit. Doar sa ne lasam din cand in cand sa stam in imbratisarea linistii.

ajnanina spunea...

da, si eu aveam o casa intre dealuri... nu m-am mai gandit de mult la ea...
a mea era ascunsa de padure, si nu avea nici un drum care sa duca spre ea... si lipita cu spatele de o stanca... intram in adancul ei prin bucataria-vatra-altar pana in sala mare a unei pesteri in centrul careia stralucea un cristal violet... :)

in jur, gard viu din tufe de zmeura si iasomie... chiar in fatza casei un izvor, cat de pasit peste el daca vrei sa intri sau sa iesi...

intre timp cred ca nu mi se mai potrivea, asa ca am uitat una de alta...
dar exista inca, intrun colt al Fantaziei si in momentul in care voi redeveni copil o voi regasi.

Mikka spunea...

Oooo, Ajnanina draga, asta e casuta pentru vulturi si pasari colibri! Si pentru calatorii din coridoarele secrete ale pesterilor. Ori calatorii pe ape... Superba casuta ta, si mai ales locul de poveste din jur. Mai, trebuie sa facem casele oarecum aproape, sa tesem intre ele covoare de flori si poteci de vise.
Copilul sta in pragul casei si asteapta, razand la soare...

ajnanina spunea...

daaa, vor fi aproape...
si vor fi pline de bucurie si de prietenii nostri oameni, vulturi, colibri, jaguari si serpi :)