Uneori, salcia...

foto
Dintre toti copacii primaverii, pentru salcie am o iubire de un anume fel. Nu stiu cum, un alt fel... Ne leaga multe si vechi...

Dragul ei de fi langa apa...
Acolo unde, pe marginea lacului, se inghesuie undele mici si tinere sa atinga malul, sa fuga si sa povesteasca apoi suratelor cu e pamantul...
Unde se plimba semete lebede si rate, povestindu-si viata si facandu-si atata curte ca pana si salcia oboseste si agita in cele din urma o ramura spundu-i "lui": "Hai odata, ca pleaca "fata" la altul!"
Pe sub ramurile ei trec barcile indragostitilor, si multe povesti a auzit si stie salcia, dar nu le spune, caci pe cat e de sensibila pe atat e de discreta...

Indrazneala ei de a deschide in primavara sirul inverzirilor... Mugurii ei mici plesnesc iute si odata o vezi, cu un verde asa de timid ca e inca galbui, pe crengile lucioase, plecate spre pamant.

Iubirea ei de oameni. Printre primii copaci care mi-a aratat asta. Brazii, teii, salciile...
Feminina si blanda, atat de legata de apa si pamant, aduce fiecarui trecator atingere pe umar, cand, grabit, zoreste dimineata spre cine stie ce treburi.

Intr-o vreme, pe cand mergeam spre servici, treceam dimineata pe sub o salcie. Din februarie o luase razna. Plesnisera mugurasii si dadeau sa iasa la lumina, desi era inca frig. Anul acela, primavara aceea, mi-a fost tare greu... Si salcia asta imi dadea dimineata atata bine, ca ma tinea muuuult spre miezul zilei. La plecare aveam alt drum. Dar am avut amandoua o frumoasa poveste de dragoste: imi deschidea ziua si imi arata stralucirea acolo unde inca nu stiam sa o vad. Ea m-a invatat sa rad, desi mi se lasasera ramurile la pamant si abia miscam. M-a scos de mana din apasarea aia si m-a invatat frumusetea actului de curaj al copacilor, care o iau de la capat in fiecare primavara, desi stiu ca in iarna se vor inchide iar in trunchiul lor... Ramurile ei coborau in fiecare zi mai mult, pana am ajuns sa o ating si sa-i mangai frunzulitele noi-noute. Pe urma au crescut si matisorii si ma jucam cu ei, parca erau motoceii legati de mama lu' Nica, iar eu matza... :)) crapam jucandu-ma cu dansii.

Am trecut primavara aia si am petrecut apoi timp langa alte salcii. Din cand in cand le vad in parcul de langa mine, din cartier. Superbe, elegante, generos aplecate spre apa in perdele dantelate verde-galbui sau argintiu.

Si imi dau seama ca degeaba li se spune "plangatoare". Pe mine, salcia m-a invatat din nou sa zambesc...