Mate de Coca (13) . You'll See It When You Believe It

...

You'll See It When You Believe It

Vei Vedea cand vei Crede

(Si) de asta imi place Wayne W. Dyer...

Ultima dimineata de magie intre apele lacului Titicaca. In zori, inca sub influenta lui Willkanina, a Focului sacru, ne indreptam in liniste spre una din culmi. Templul lui Pachatata. Pe potecile serpuite, cu dale noi, puse de curand de locuitorii insulei Amantani, ne purtam usor-usor pe noi insine, respirand greu aerul rarefiat de la peste 3.800 metri inaltime.

Zorii se deschid cu generozitate peste gri-alburiul apelor, si cautam spre in sus un punct, o spartura in nori, sperand sa avem soare in dimineata asta. Oricum,in ochii nostri soarele e acum dinauntru spre afara, dupa ce ne-a patruns pe toti in Poarta Soarelui, pe Machu Picchu.
Copii ai Soarelui, urcam spre templul care se lasa vazut de departe. Ca o cununa pe un deal, asa se vede incercuirea de pietre puse perfect una peste alta. Pana la templu, sapte porti. Sapte arcade de piatra pe sub care trecem, facand mai inainte reverenta. O mana pe inima, una la plexul solar. In mine, Cerul si Pamantul... Eu, omul, cel ce le uneste, cel care face puntea intre ele. Din inima, radiind spre lume recunostinta si bucuria de a fi viu!

Ajungem la templu, fiecare in timpul lui, si inconjuram de trei ori cercul de piatra. Pe ape, lumina curgand dintre norii deschisi ca un nufar suspendat, corola in cer, cu fata spre pamant... Cerul si Pamantul, Cerul si Pamantul... Colindul lui Stefan Hrusca imi umbla pe buze. Da, inca suntem intre Craciun si Anul Nou.

Ma misc incet si ma asez pe o margine de zid din piatra, asteptandu-mi tovarasii de drum.
Incet-incet grupul se aduna. Ma uit la fetele lor. Doamne, cat ai scos la ivela din noi zilele astea! Fascinatia copilului incantat... Uluirea, aceasta magica unealta cu care Divinul ne lucreaza pe dinauntru, faurindu-l pe misticul din fiecare. Vad urmele daltei launtrice in lucirile ochilor. S-a deschis, la unii, vederea. E bine, e minunat!

Si totusi, intre noi, o frumoasa tanara femeie inca nu crede in ceea ce nu vede cu ochii trupului. E firesc, cand inca nu ai fost lovit de trasnet! Astia, trasnitii, inca ne mai amintim...
Cu ea am povestit in trenul dinspre Machu Picchu, pe cand ne intorceam, beti de lumina si razand pe intunericul in care ne lasase pana de curent. Am stat atunci, intre munti, si am ras atata ca am crezut ca ne vom risipi printe apele Urubambei, doar auzita, nu vazuta, in intunericul serii.
Am povestit ca si daca nu vezi nu inseamna ca nu este. Cum si daca vezi, nu inseama ca asa este. Inselat de forme, ochiul fizic poate percepe totusi uneori printre si dincolo de suprafete, daca-l inveti, si doar cand ii vine timpul.
Daca nu simti, nu inseamna ca nu este. Daca nu stii, la fel. Lasa-te in voia magiei, si vei vedea! Crede ca se petrece, si vei vedea! Cere sa vezi, si vei vedea!

Asa povestiseram noi, atunci.
Acum, inainte de ceremonia ce avem s-o facem, Mallku ne imparte frunze de coca. Asa cum se face din vechime, de la bunii si strabunii inka, pe frunze de coca, in care ne suflam inentia si ne punem forta spiritului, trimitem lumii, Universului, partea noastra de creatie. Acel “sa se faca...” ce vine din Inceput.
Cu smerenie si recunostinta, stiind pe “cere si cunoaste ca ai si primit”, vom pune pe pamant, in cercul de flori, tot ce dorim acestei lumi, planetei, omenirii...

Printre rarele mele momente de “actiune” din aceasta excursie, fac in fine cateva poze cercului nostru, in timp ce primim frunze de la Mallku.

Abia acasa, seara, am vazut ce era acolo. Frumoasa mea, care nu credea ce nu vedea cu ochii fizici, tinea in maini... nu trei frunze de coca. In poza, doar o singura “frunza”, din lumina.

Cand vei crede, vei vedea...