vineri, 24 aprilie 2009

Luni. Ziua de mancat mere

...

foto:

Daca tot e vorba de celebrare, sa o facem si mai si...

Cum in jurnalul meu scriu ce imi place, iaca ma leg azi (inca joi) de ziua de luni. La mine, candva, o fantastica moara de vant, si eu, tot candva, biet calator, nu Don Qujiote... Nici Rosinanta n-am avut, darmite armura ori vreun Sancho, ca sa imi tina de urat...

Cum bine ii sade unui ucenic in ale visarii, am invatat sa-mi fac din ce mi-era povara, aripi...

Si m-am pus la lupta nu cu oricine, ci cu luni. Si-apoi cu marti, cu miercuri, tot asa, pe toate mi le-am vrut ale mele. M-am obraznicit de-a dreptul si-am vrut altfel.
Stiti filmul "Office space?" Pe mine m-a prins exact cand imi croiam un plan de evadare. Si a fost ca o sticla de gaz turnata pe proaspat pregatitul fan, indesat bine in capita si dat foc asa, cam din trei parti...

Imi tot trasesem zilele de luni, ghiulele, de picior, ceva ani buni. Nu ca aveau ceva cu mine, bata-le sa le bata! Da' eu asa credeam, in ele imi facusem tot tabloul neputintelor mele si crescusem, mare, moara de vant, pe care scria:"LUNI".
Nu-i vorba ca, inexplicabil, marti imi regaseam buna dispozitie, desi n-avea nici un motiv palpabil schimbarea asta de "conceptie despre lume si viata" de marti, comparativ cu cea de luni.
Adunasem in sertare, de vreo douazeci de ani de lucru constiincios, ca om al muncii, multe cereri de concediu micsorate - mereu aveau altii de luat vacanta taman cand ma gaseam si eu, a' lu Gheorghe (haaaaai sa traaaai'm!) sa vreau mai mult de-o saptamana.

Ei, si stiti ce zice la "dragon"? Ca e bland, saracu, asa, cam o suta de ani, dupa care ... sufla foc si abur... eu stiu, poate pentru toti aia o suta la un loc...

Intr-o vreme, capatasem "patina", mi se luase luciul... Ma uitam la mine si nu ma mai vedeam limpede... Cam cu "purici", cel putin in partea de jos a "ecranului", acolo unde trebuia sa-mi fie zambetul. Nimic, oricum butonam in fata oglinzii, nu mai prindeam zambetul!

Mai, sa fie! Asta a pus capac. Nu-s o frumusete, da' stiam eu ceva: cea mai frumoasa "parte" pe fata cuiva, ca e barbat sau femeie, e zambetul. Asta se pierduse. Nu se capta deloc. De l-as fi cautat si cu... inter...netu'... Tot 404 error - file not found...

Eiiii! Asta a trezit dragonul... Cantarind ce imi este mie mai drag sa fac, cum imi e sa fiu, si ce alegeam eu din saptamanile cu zile muncite pana-n noapte, desirate si risipite printre degete, am zis: "Gata! Pana aici!" ori "ya se acabo!"

M-am orientat spre primul colac de salvare disponibil - pusculita mea in care tot strangeam banii de calculator, de muuulta vreme, tzarrr-tzarr-tzarrr... Am rasturnat ce era, am facut casa si am vazut ca "avem un galbenus de maionezaaa..." Ok, avem... Am pus la asta uleiul si lamaia, cam juma' de an, am facut iar casa. Ceva studii de dobanzi pe piata. La depozite, desigur...Aha! Aici, am pus degetul pe coloana aia din "Bursa". Good! Iata si o pista de alergare, cum vrem noi...

Ca sa nu mai lungesc filmul, mi-am strans frumusel bocceluta, am zis "Hasta la vista, baby", cum sade bine, si am plecat, incet da' vesel, in prima mea vacanta adevarata. Aia de mancat mere, cum ziceam eu ca vreau.

Luni, prima zi din vacanta asta, m-am dus in piata Moghioros (yo tot asa ii zic), mi-am luat mere, doua kile pe alese, si mi-am cautat in parc cea mai faina banca langa fantana arteziana. Am scos cartea de citit - am avut un mentor fantastic pentru mancat mere in parc - am pus walkman-ul la lucru (nu erau inca mp3 playere) si am mancat mere, asa, doar sterse cu servetelul...

Soare, frumos, apa din fantana facea tot felul de figuri colorate a la Walt Disney prin fata mea, doar-doar ma uit si la ea, nu doar in carte. Ok, facut si film la apa, si la cer, la pasari, salcii si petunii.
O zi de luni. Fetele, la birou, precis luptau cu telefoanele, cu imprimanta care nu vrea neam (Of, secventa aia cu xerox-ul batut pe camp, in Office Space!" Mmmmm...)
Yo, mancam mere...
Marti, la fel... Miercuri... am luat alte doua kile. Joi-vineri, idem. Sambata si duminica erau oricum incluse in "programul de reabilitare".

Si cam asa, o cura de mere cam de un an jumate... Asa vacanta am luat. M-am plimbat prin Bucuresti (da' tot nu l-am batut pe tot cu pasul), am facut si drumetii mici pe la periferie... La munte nu prea am fost, dar am facut chestii grozave (pe care alta data le visam sau nici atat) cu timpul asta regasit...

Cam la vreo doua saptamani dupa ce incepusem cura de mere mancate in parc, am zarit, asa, fugar, in oglinda, o fiinta stranie care se uita la mine si radea. Ochii se marisera si luminau, cearcanele erau... la altii, si un zambet mare, dat in ras, tragea colturile gurii in suuu-suuu-suuus... Merele fac bine la sanatate, asa se zice. Da' nu stiam ce color dau pe buze. Si in obraji. Si se ia un pic si la ochi. Ceva luciu de pe coaja aia mandra si focoasa.

Am stabilit ca fiinta stranie semana suficient de bine cu poza mea din buletin, da' am concluzionat ca se cuvine retusata... poza, nu figura din oglinda.

Dupa un an jumate eram deja posesoarea unei super doze bombice de vitamine (de la merele alea) si aveam o cu totul alta conceptie despre lume si viata. Invatasem sa respir...
Puteam sa joc orice joc, luni, marti, miercuri si oricand.
Si, ei, da, se consumase "maioneza"...
Asa ca acum mai merg o vreme, la un birou, unde lucrez cu placere si drag cu niste oameni "tres sympa", asta pana la Marea Evadare.
Care se apropie...

Lunea e ziua aniversara, in care cinstesc acea dimineata din parc si alimentez focul bunei dispozitii proletare pentru o noua saptamana.

Si din cand in cand, cate o colega din cele tres sympa, foarte draguta, ma serveste cu cate o felie-doua de mar...

Hmmmm... nu stie ce face...



10 comentarii:

Paul spunea...

Buna dimineata Mikka!
Cam lunga povestioara ta ...vad insa ca m-a captivat atentia bine de tot facandu-mi pofta de o cura de mere. Interesant va fi dupa...sa vedem!

Mikka spunea...

Buna dimineata, draga Paul!
Ei... si eu vreau sa vad ce urmeaza!
Spun tot, scriu in jurnal...
O zi mareata sa ai!

Cristian Lisandru spunea...

Sincer să fiu, Mikka, sunt un personaj care nu prea agrează ziua de luni. De multă vreme. Nu mi-a creat mari decepţii sau stări negative, poate doar contradictorii.Mă bucur de fiecare dată când lasă locul zilei de marţi...

Mikka spunea...

Mugur, exact merele alea, unele anume, mai verzi, sunt bune pentru cea mai buna dulceata de mere din lume. Nici eu nu stiam ca se poate, da' uite ca exista dulceata de mere. Ceva intre gutuie si ananas, chiar... culoare mierie si cubulete translucide. Mmmmm!
Ok, cumpara mere si fugi in parc! Week-end-ul asta si eu o sa fac o iesire si cred ca o sa iau mere, chiar daca, "compania" de week-end-ul asta nu prea e "fan" mere...

Stai sa vezi ce urmeaza... This was just the beginning....

Mikka spunea...

Chris,
Lunea imi este acum cam ca celelealte. Am reusit sa fac pace, si chiar sa ma simt bine, dar cu oarece "self-support"...
Marti, nu stiu de ce, mereu am ceasuri bune :))
Intr-o zi (sper ca nu e prea departe) chiar nu ma va interesa deloc in ce zi a saptamanii suntem. Voi in "Jocul de-a vacanta"... dar cu happy end.

gabi spunea...

Foarte, foarte misto povestit si ma gandesc cu mila la tine si la faptul ca-ti mancasera aia toata energia facandu-te sa iei decizia cu merele. Nu ca n-ar fi fost o decizie buna, dar ai fi putut manca mere in parc in fiecare zi si dupa orele de program :P
Eu ma gandesc la noi cei care putem manca mere fara sa ne bagam picioarele in el serviciu si sa ne mai si placa asta si-mi dau seama c-am avut noroc la faza asta.
Pup Fata Care Stie ce Vrea :)

Mikka spunea...

Eiii, Gabitza draga, cum vezi tu variantele optime... Da, ar fi fost grozav, doar ca dupa-programul era undeva pe dupa opt-noua noaptea (nu seara, la ora aia e chiar noapte) Si nici nu eram eu fan mere pe atunci...
Cand am pierdut zambetul nu am mai putut manca nimic... Aveam o super silueta :)) ((:
Da' vezi, tot raul spre bine. Asa am devenit Fata Care Stie ce Vrea...
Muah, ce-mi placu asta! Tare imi placu!
Multzam de pupaturi, si noi pe voi...

gabi spunea...

Aoleu...aia ultima era injuratura ? :))))
Nu-i bai, eu tot pup :)

Mikka spunea...

Eiiii... cum asa?
Nici vorba, e un soi de "retziproca"...
Si e o vorba ce o spuneam noi, aia care mergeam prin Egipt, acum cativa ani, tot pupandu-ne unii pe altii, asa, verbal macar, in loc sa ne ciupim, ca sa ne vedem daca suntem treji sau nu in superba aia calatorie. E, la mine , un fel de "pup maxim"...:)))))

gabi spunea...

Super, super !
Pai si eu am glumit dar recunosc ca mi-a venit in minte genul de raspuns pe care l-am auzit fara sa vreau in incaierarile sportive :))) in care "si noi pe voi" inseamna a invinge sau a "bate" :)))
Minte imaginativa...ce sa fac ? :))