Margaritar

foto

Azi dimineata am iesit din casa drept in soare. Semn ca ziua s-a marit, el apare chiar cand ies din scara blocului si ma trezeste.
Altfel, as umbla destul de somnambula. Si uneori, cantand a mea “Romance”...
“Mil panderos de cristal
herían la madrugada.”

Soarele ma hraneste instant, si imi schimba tot, de la stat, pana la stare.

Asa ca am lasat “romance” si am pornit vesela la munca...

Pe aleea dintre blocuri, langa un parculet imbracat sarbatoreste de primavara, m-am intlanit, fix unde drumul face un cot spre soare, cu o vecina de la 7. Venea cu soarele in spate si ma uitam la ea, vazand-o asa, printre raze.
Acum, ca sa-ntelegeti de ce tabloul asta imi semana cu trecerea dragonului, in Regele Pescar, va povestesc un pic de vecina noastra.
E o doamna in varsta, destul de sportiva, cu trasaturi mai mult dure, barbatesti si voce de fumatoare inveterata. Mai dura ii e si vorba. Ani de zile o vedeam cand o plimba pe Mura, catelusa ei - o jucarie vie, creata, neagra si cu ochii de margele lucitoare. Acum Mura nu mai e, s-a dus in raiul cateilor...
Vecina a ramas... si mai vorbim asa, scurt, de cate un salut, cand ne vedem. Eu stau la opt si vad asa, in diagonala-dreapta, usa apartmentului ei, cand intru-ies din casa. Uneori aud vorbe cu glas gros, rastit, ori chiar cearta si usi trantite. Si uneori, auzeam si pe Mura...

Azi dimineata a venit asa, dinspre cotul aleii, de dincolo de gardul verde. Inca nu vedeam bine, soarele era in ochii mei...
Cand s-a apropiat, iesind din soarele ala, am ramas pe loc, aproape fara sa mai am aer...
Avea in maini doua buchetele de margaritar. Minunate, minunate de tot!
Mie imi place atat de mult margaritarul! Imi da fiori de cate ori vad floare asta delicata, cea mai cea dintre toate florile primaverii.
Ei, ea avea doua buchetele, nu unul. Si, mult mai mult decat toare, avea un zambet infinit! Era atat de frumoasa, atat de luminoasa! Ca un al treilea buchet de margaritar!
Ridurile si cutele dintre sprancene, parul tuns scurt, cazaceste uneori, maxilarele colturoase, umbra ochilor, nu mai erau acolo. Nu le mai vedeam. Era o femeie frumoasa, plina de fericire. S-a oprit in fata mea, a ras de-a dreptul si mi-a spus, cu cea mai dulce si mai bucuroasa voce:
- Vezi ce frumoase sunt? N-am rezistat si am luat doua! Sunt cele mai frumoase, anul asta!

Glasul era ca de copil, cu bucuria si uimirea aia...

Eram gata sa ma asez, asa, un pic, la vorba, cand a aparut alta vecina, iar doamna mea i-a sarit si ei inainte, aratandu-i splendoarea de maragaritar “de anul asta”.

Am zis ceva de “o zi buna” si am plecat spre statia de autobuz. Oricum, intarziasem...

M-a lovit asa, inmuindu-ma un pic mai mult, descoperirea din aceasta dimineata. Crezusem ca am sters ceva prejudecati, ca am mai indreptat pe ici-pe colo... Si iata, acum abia imi vad vecina, langa care am privit dimineti si seri vreo cincisprezece ani...

Multumesc margaritarului pentru aceasta lectie si pentru darul vederii.
Buna dimineata, margaritar!
Si voua, margaritarelor, buna dimineata!