Luni. Ziua de mancat mere

...

foto:

Daca tot e vorba de celebrare, sa o facem si mai si...

Cum in jurnalul meu scriu ce imi place, iaca ma leg azi (inca joi) de ziua de luni. La mine, candva, o fantastica moara de vant, si eu, tot candva, biet calator, nu Don Qujiote... Nici Rosinanta n-am avut, darmite armura ori vreun Sancho, ca sa imi tina de urat...

Cum bine ii sade unui ucenic in ale visarii, am invatat sa-mi fac din ce mi-era povara, aripi...

Si m-am pus la lupta nu cu oricine, ci cu luni. Si-apoi cu marti, cu miercuri, tot asa, pe toate mi le-am vrut ale mele. M-am obraznicit de-a dreptul si-am vrut altfel.
Stiti filmul "Office space?" Pe mine m-a prins exact cand imi croiam un plan de evadare. Si a fost ca o sticla de gaz turnata pe proaspat pregatitul fan, indesat bine in capita si dat foc asa, cam din trei parti...

Imi tot trasesem zilele de luni, ghiulele, de picior, ceva ani buni. Nu ca aveau ceva cu mine, bata-le sa le bata! Da' eu asa credeam, in ele imi facusem tot tabloul neputintelor mele si crescusem, mare, moara de vant, pe care scria:"LUNI".
Nu-i vorba ca, inexplicabil, marti imi regaseam buna dispozitie, desi n-avea nici un motiv palpabil schimbarea asta de "conceptie despre lume si viata" de marti, comparativ cu cea de luni.
Adunasem in sertare, de vreo douazeci de ani de lucru constiincios, ca om al muncii, multe cereri de concediu micsorate - mereu aveau altii de luat vacanta taman cand ma gaseam si eu, a' lu Gheorghe (haaaaai sa traaaai'm!) sa vreau mai mult de-o saptamana.

Ei, si stiti ce zice la "dragon"? Ca e bland, saracu, asa, cam o suta de ani, dupa care ... sufla foc si abur... eu stiu, poate pentru toti aia o suta la un loc...

Intr-o vreme, capatasem "patina", mi se luase luciul... Ma uitam la mine si nu ma mai vedeam limpede... Cam cu "purici", cel putin in partea de jos a "ecranului", acolo unde trebuia sa-mi fie zambetul. Nimic, oricum butonam in fata oglinzii, nu mai prindeam zambetul!

Mai, sa fie! Asta a pus capac. Nu-s o frumusete, da' stiam eu ceva: cea mai frumoasa "parte" pe fata cuiva, ca e barbat sau femeie, e zambetul. Asta se pierduse. Nu se capta deloc. De l-as fi cautat si cu... inter...netu'... Tot 404 error - file not found...

Eiiii! Asta a trezit dragonul... Cantarind ce imi este mie mai drag sa fac, cum imi e sa fiu, si ce alegeam eu din saptamanile cu zile muncite pana-n noapte, desirate si risipite printre degete, am zis: "Gata! Pana aici!" ori "ya se acabo!"

M-am orientat spre primul colac de salvare disponibil - pusculita mea in care tot strangeam banii de calculator, de muuulta vreme, tzarrr-tzarr-tzarrr... Am rasturnat ce era, am facut casa si am vazut ca "avem un galbenus de maionezaaa..." Ok, avem... Am pus la asta uleiul si lamaia, cam juma' de an, am facut iar casa. Ceva studii de dobanzi pe piata. La depozite, desigur...Aha! Aici, am pus degetul pe coloana aia din "Bursa". Good! Iata si o pista de alergare, cum vrem noi...

Ca sa nu mai lungesc filmul, mi-am strans frumusel bocceluta, am zis "Hasta la vista, baby", cum sade bine, si am plecat, incet da' vesel, in prima mea vacanta adevarata. Aia de mancat mere, cum ziceam eu ca vreau.

Luni, prima zi din vacanta asta, m-am dus in piata Moghioros (yo tot asa ii zic), mi-am luat mere, doua kile pe alese, si mi-am cautat in parc cea mai faina banca langa fantana arteziana. Am scos cartea de citit - am avut un mentor fantastic pentru mancat mere in parc - am pus walkman-ul la lucru (nu erau inca mp3 playere) si am mancat mere, asa, doar sterse cu servetelul...

Soare, frumos, apa din fantana facea tot felul de figuri colorate a la Walt Disney prin fata mea, doar-doar ma uit si la ea, nu doar in carte. Ok, facut si film la apa, si la cer, la pasari, salcii si petunii.
O zi de luni. Fetele, la birou, precis luptau cu telefoanele, cu imprimanta care nu vrea neam (Of, secventa aia cu xerox-ul batut pe camp, in Office Space!" Mmmmm...)
Yo, mancam mere...
Marti, la fel... Miercuri... am luat alte doua kile. Joi-vineri, idem. Sambata si duminica erau oricum incluse in "programul de reabilitare".

Si cam asa, o cura de mere cam de un an jumate... Asa vacanta am luat. M-am plimbat prin Bucuresti (da' tot nu l-am batut pe tot cu pasul), am facut si drumetii mici pe la periferie... La munte nu prea am fost, dar am facut chestii grozave (pe care alta data le visam sau nici atat) cu timpul asta regasit...

Cam la vreo doua saptamani dupa ce incepusem cura de mere mancate in parc, am zarit, asa, fugar, in oglinda, o fiinta stranie care se uita la mine si radea. Ochii se marisera si luminau, cearcanele erau... la altii, si un zambet mare, dat in ras, tragea colturile gurii in suuu-suuu-suuus... Merele fac bine la sanatate, asa se zice. Da' nu stiam ce color dau pe buze. Si in obraji. Si se ia un pic si la ochi. Ceva luciu de pe coaja aia mandra si focoasa.

Am stabilit ca fiinta stranie semana suficient de bine cu poza mea din buletin, da' am concluzionat ca se cuvine retusata... poza, nu figura din oglinda.

Dupa un an jumate eram deja posesoarea unei super doze bombice de vitamine (de la merele alea) si aveam o cu totul alta conceptie despre lume si viata. Invatasem sa respir...
Puteam sa joc orice joc, luni, marti, miercuri si oricand.
Si, ei, da, se consumase "maioneza"...
Asa ca acum mai merg o vreme, la un birou, unde lucrez cu placere si drag cu niste oameni "tres sympa", asta pana la Marea Evadare.
Care se apropie...

Lunea e ziua aniversara, in care cinstesc acea dimineata din parc si alimentez focul bunei dispozitii proletare pentru o noua saptamana.

Si din cand in cand, cate o colega din cele tres sympa, foarte draguta, ma serveste cu cate o felie-doua de mar...

Hmmmm... nu stie ce face...