Invierea. Chisinau 2007.

...
Aniversez doi ani de mare bucurie. Ani in care lumina a umplut din ce in ce mai mult zilele si noptile mele.

In 2007 am fost de Inviere la Chisinau.

Plecasem intr-o excursie organizata de editura For You, ca sa il cunoastem pe cel care a scris seria "Conversatii cu Dumnezeu": Neale Donald Walsch.
Intr-un turneu prin douasprezece tari, Neale venea in Moldova de peste Prut, in Chisinau.

Cand am citit prima lui carte, m-am cutremurat. Eram intr-o perioada de rascoliri si toate se cereau cantarite, curatate, reasezate sau aruncate.
Mi-a lamurit multe din cele ce credeam eu cam "contra curentului". Dar m-a ajutat sa inteleg ca nu doar eu credeam asa.

Nu voi povesti aici de Neale, ramane pe alta data, sau daca vreti, intrati pe net si veti gasi. Cititi si bucurati-va sau aruncati, cum va va placea!

Mie mi-a placut si recunosc deschis. De ce? Se potriveste cu ce simt.

Revenind la intalnirea aceea, deschid o pagina de istorie. Cel putin, una personala.

Pe scena Teatrului National, niste tineri au uimit pe Neale si pe americanii lui cu o minune de Ciuleandra. Nu am mai vazut alta la fel, desi am vazut-o in fel si chip jucata pe la noi. Aici, pe scena unde era frig - chiar batea un vanticel, la 7 aprilie, in Sambata Pastelui - niste fete si baieti superbi ne-au arata Rotile Vietii.
In pas plutit, fetele au inceput usor, tragand braie de uduiri albe peste spatiul infrigurat. Apoi muzica a inceput sa ia alt ritm, si baietii au intrat in scena, tropotind din cizme si luand Ciuleandra la bataie. Foc si apa... Au facut hore, cercuri-cercuri care se roteau si se si invarteau unul pe dupa celalalt, cu viteza, o viteza fantastica, rotind dansul, lumea si inimile noastre. Cercurile Vietii, rotile lumii, invartite in dans. Eram toti cu inimile agatate de crecurile astea, in aleanul dorului de casa, de pamant, de viata, de curatul dintre dealurile Moldovei. Strainii priveau cu gurile cascate. Ma intreb daca or fi inteles toti ce era acolo...

Neale a incheiat prima zi de conferinta si am porit cu totii siderati. Prin ce spusese el, fapte de viata si revelatii personale, eram si noi in comuniune cu Dumnezeu, macar pentru o noapte.

Noaptea de Inviere. Cu lumanarile aduse de acasa, am pornit spre Catedrala Mitropolitana a Chisinaului.
Pe la zece noapta, deja se daduse lumina. Nu era ca la noi, sa o asteptam la miezul noptii.
La ceasul potrivit insa, am fost acolo, multi, sa ascultam clopotele batand. Asa clopote n-am mai auzit! Bateau de sa se-auda pan' la Bucuresti. Am inconjurat alaturi de oamenii locului biserica cu lumanarile aprinse. S-a cantat slujba in ruseste, si se mai auzea la refren "Hristos s inviat!" Ce mai intelegeam eu, de la parinti si din vremea cand urmaream televiziunile bulgara si rusa, mai prindeam un pic. Am inteles cand s-a cantat slava Sfintei Maici a lui Iisus.

Am multumit Domnului meu pentru ca eram acolo si am strans in brate un copac. Pentru mama, nascuta si crescuta la granita, de "partea de dincoace de Prut", mama mea lipita cu inima de Moldova, de toata Moldova.

Am intrat un pic in biserica, dar nu puteam strabate de lume. La iesire, insa, o imagine m-a cutremurat: oamenii care se cam risipisera pe la zece-unsprezece, umplusera acum curtea bisericii, aliniati cum n-am mai vazut: Lumini insiruite, unul in spatele altuia, curati, drepti, cu cosul cu bucate stergaruite la picioare. In cos, o lumanare in pahar rosu. In maini, o alta, tot in rosu invelis. Lumini asteptand sa primeasca sfintirea bucatelor inainte de praznicul de acasa.

M-am intors in linste, cu prietenii, spre hotelul cu camere mici si cam friguroase. Ne-am adunat la unii dintre noi, am deschis cutiile cu ce adusese fiecare si am inceput o masa de cele infricosate, cu de toate, cu veselie si cantec, incalzind locul.
Peste toate, pe masa plina, oua rosii si cozonacei cu bobite colorate, cumparate din targul Chisinaului.

Ne-am intors acasa luni, calatorind un pic prin Moldova "noastra".

Plini de bucurii, am fost ca o familie, un autocar cu oameni fericiti. Am spus povesti, poezii, am cantat, ne-am bucurat de toate si mai ales de cat de mult poate sa incapa intr-o inima de om, ca bucurie si ca nostalgie. Cat de asemeni suntem, cand iubim...

Cu noi a fost tot timpul Lumina invierii. Si cantecul.
Si dragostea, in care ne-am scaldat cu totii pornind cu cuvintele si prezenta lui Neale, incheind cu bucuria noptii de Inviere.

Va las, spre bucuria tuturor, pe Neale cu:

"Dragostea nu poate fi masurata si cantarita.
Ea fie este prezenta, fie nu este - iar in Imparatia lui Dumnezeu iubirea este intotdeauna prezenta. Asta, deoarece Dumnezeu nu este distributior de iubire, Dumnezeu Este Iubire.
...
Voi nu sunteti cei care primiti dragostea, voi sunteti aceia care va straduiti sa primiti. Acesta este un mare secret, iar cunoasterea lui schimba vietile oamenilor. Oamenii isi petrec vietile cautand ceea ce deja au. Si au, deoarece ei sunt aceasta".
(Comuniune cu Dumnezeu)


Si va mai las cu Maria Cristina Craciun, o Inima care canta Lacrima Limbii noastre , pe versurile lui Grigore Vieru: