Astazi mi-am oferit o zi...

foto: louise knight

Asa o primavara! Ce minune! Cum sa stau in casa pe asa o vreme? Soarele m-a tras jos din pat si m-a lasat un pic sa picotesc pe un fotoliu. Mi-am dat seama ca nu m-am mai hranit de multe zile, asa ca tre' musai-musai sa ma duc pe-afara. Imi iau saculetul la spinare si ies din barlog, ca ursul adulmecand miresmele. De cateva zile, betie de parfumuri si culori ma intampina la plecarea si la venirea acasa.

Imi amintesc de o primavara, fix acum zece ani, cand am avut de munca la servici de nu mai stiam de noi.Tot martie-aprilie era, si veneam spre miezul noptii acasa, cu capul plin de cifre. Pe aleea dintre doua blocuri, seara veneam pe stanga, dimineata plecam pe dreapta ei. Pomii incarcati de floare ma prindeau in brate si ma treceau noaptea printr-un filtru de parfum si aer cald care ma patrundea pana in toate coltisoarele, facandu-ma sa plutesc pana ajungeam acasa. Toata oboseala imi ramanea acolo, pieptanata de crengile inflorite, si ma simteam asa de hranita, ca nu imi mai trebuia nimic. Decat somn, desigur. Dimineata salutam pomii de pe dreapta, si florile de liliac, cand am ajuns spre mai... Anul ala, pomii infloriti m-au scos din greu si mi-au dat atata iubire ca de atunci ii simt ca pe niste mari salvatori ai mei. Si ca iubiti.

Acum ma duc sa caut un loc de liniste, placut si cu pomi inflorit neaparat. Trec prin parcul din cartier. Multime de copii, tineri, varstnici... aleile sunt pline. Roz-albul florilor se intrece cu galbenul-verzui al salciilor de pe malul lacului. Nu-i pata pe cer. Parfum si soare peste tot. Las parcul galagiei tineresti si ma duc sa vanez oaza mea de liniste.
Ma dotez cu suc, apa si un mix de cereale cu fructe, sa am de rontait, caci nu se stie cand vin acasa. Am de gand sa ma ingras cu soare cat cuprinde si chiar mai mult.

Ajung in pacul de la Izvor. Asa cum banuiam, liniste peste tot. Departe, palcuri de copii si biciclisti. Deja sunt oameni intinsi pe iarba, da' loc e berechet.
Pasesc cu grija printre multe flori de nu-ma-uita. Curioase, isi rotesc ochisorii albastri dupa mine si la lasa apoi in pace. Si eu pe ele... Gasesc bradul meu drag si ma asez sub el, pe un loc mai fara flori, sa nu le strivesc. Intai, placerea cea mai mare: lasatul pe pamant, cu bratele deschise si fata spre soare. Ma scufund pur si simplu, primita in bratele cade ale Pamantului. Mama Pamant, atat de buna si de mare, si de draga! Simt prin toate partile trupului curentii calzi ce urca din pamant. Ca bulele de sampanie, freamata prin tot corpul si ma incarca cu energie. Soarele ma inunda si ma incalzeste. Umerii se destind. Zona asta, umeri-ceafa-gat sufera cel mai mult de pe urma lucrului la calcutaor. Acuma se face moale-moale, caci mana inmanusata pufos a pamantului trage toata incordarea in maruntaiele lui.
Ma intorc pe burta si ma las incalzita de soare pe sate, pe cap, pe umeri. Incet-incet, caldura imi prinde ca o centura mijlocul spatelui. Aici fusese iara incordare. Ma strange un pic, semn ca acolo e un pic blocat, ma las mai moale... Brusc, imi da drumul si simt iara moleseala, bine, cald, placut...

Acum e timpul sa fac pluta. Imi place la nebunie sa fac pluta pe pamant! Pana la mare, ma simt bine asa. Pe spate, din nou, cu ochii spre cer. Privesc albastrul impecabil. Pescarusii fac cercuri-cercuri pe desapura mea, sus-suuuus... Ma tachineaza, stiu ei ca imi place sa zbor cu ei, da' acum fac pluta... In drepata mea, crengile bradului misca usor si incerc sa prind cat mai multe miscari simultan. Exercitiul de atentie ma duce rapid in perceptia complexa. Simt si vad multe, tot trupul e o antena. In acelasi timp, relaxarea creste si ma las pe mana ei. Ispita e prea mare si setea mea la fel! Ma las sa ma ia valul si inchid ochii. Plutesc de-a dreptul. Trupul nu se mai simte. Doar soarele arde, pe fata, in piept, in abdomen... Simt caldura ca un miez mare, solar. Atat. Unde mi-s mainile? picioarele? Unde mi-e capul? :)) :))

Intr-un tarziu ma trezesc. Beau putina apa si ma hranesc cu un pic de mix de fructe si cateva povestiri Zen. Doar cat sa imi aprinda iar scanteia. Privesc iar cerul si las sa treaca vantul prin mine. Masini se aud in departare. Dar e linsite. Asa o liniste, atata pace! Pasarile canta ici-colo, abia atingand marginile linistii. Soare mult. Mult de tot. Ma asez cu fata spe el si il trag prin ochi. Incet-incet, prin ochi si prin respir, il las sa-si faca drum prin mine, spre pamant...
Stau asa, simtindu-mi doar respirul, care imi misca abdomenul, si ma las invadata de Viu. Forfote viata in firele de iarba si privesc o insecta mica-miiiica ce se catara pe un fir nou si lucios de iarba. Are un capsor ascutit si in varful tuguiat niste antene minuscule. Simte varful, se balanseaza incercandu-si propria greutate. Decide apoi intelept ca asta-i capatul si se intoarce in jos, pe partea cealalata a firului. Tot timpul asta, linistea de vata imi sta in urechi. Inchid ochii si stau. Si stau. Si stau...

Pana ce o parte din mine vrea "sa atinga eliberarea in viata". Adica sa se elibereze de apa bauta in timpul zilei. Ce sa-i faci, trupul inca e la comanda, acum...
Imi misc incet mainile si picioarele, ma scutur de patura de lene dulce ce ma invelise si ma ridic. Incet, sa nu sperii linistea. Mangai bradutul meu drag si promit ca vin iar, curand. Imi iau saculetul in spate si o pornesc spre iesirea din parc. Ma intalnesc cu doi barbati care asteapta la semanfor. Fetzele lor stralucesc si sunt pline de zambet. Rad si povestesc ceva. Si mie imi vine a rade.

Chiar ca e o minune, primavara asta! A plouat cu flori, soare si zambete.
Multumesc Vietii si Iubirii pentru aceasta zi!