Umbra

...
foto

In umbra ta mi se aseaza altfel lumea...
Indraznesc sa-mi astern pasii usor, usor de tot, peste urmele tale, usoara asternere, din varf, rotunjita pe aer, pana-n calcai, sa nu tulbur forma pasilor tai ce-au fost pe-aici...

Urmele pastreaza caldura ramasa a trupului ce a trecut, inca auzita bataie a inimii si vremelnica inrobire a viselor navalnice... Le-ai pus bob cu bob intr-un sir potolit, asezate pe un fir ce l-ai innodat maiestrit, sa le pot vedea si deslusi...

Umbra ramane un pic in urma, atat ca sa o pot atinge, prinzand marginea mantiei tale, aceea cu care te infasori uneori, si chiar destul de des, sa nu vada lumea cat de frumos esti...
Ti-am urmarit de multa vreme pasii, trecereile si jocul asta care e viata ta... Cand te opreai din mers, stateam undeva, in umbra ta, ascultand-o si descosand-o... Apucand cate un capat de gand, desiram incetisor, abia simtit, pana desluseam toata tesatura gandurilor si viselor tale de peste zi si de peste noapte. Incet, inceeeet de tot, fara graba... Doar aveam toata noaptea a mea, sa pot citi firul, ca pe o banda de telegraf... Asa ti-am descoperit frumusetea, pe care inca nu vrei ori nu stii sa o cunosti si sa o lasi sa iasa...

As face schimb cu Edward Omul Foarfeca, sa-mi pun mainile - lame ascutite sa taie matasea mantiei, sa ti se reverse in lume frumosul tot din tine... Stiu, ca si Edward, as suferi pe urma enorm, ca nu te pot imbratisa... Dar umbra ar veni intre noi si, stiind cat te-am urmat de-a randul atator vieti, ar face minunea, si mi-ar da inapoi mainile, cu degete care sa te cuprinda atunci cand nu vei mai avea cu ce sa te infasori si sa te ascunzi... Poate doar uneori as vedea-o, strecurandu-se de dupa un zid, lunecand forme de sabii spre umbra mea, care isi va fi inceput ea singura transformarea in abur... Invatand si umbra ta sa faca la fel.

Si pana la urma am fi asa, insotiti de aburi curcubii, plutind usori, tot mai rarefiati noi insine, pana ce vom fi transparenti de tot, vizibili doar unul pentru celalalt...
.