Dragoste de piatra

...

foto


Azi am cazut, de dimineata, ca Alice, intr-o tara a minunilor. O frumusete de culori si de liniste buna si calda si plina, tot drumul, pana la servici... Nu-i vorba, ca ascultam iar pe Imbabura si saltam pe asfalt si in autobuz, si in parcul traversat cu oarece graba si mult chef de ziua. Pietrele mici ale drumului, alea de pe aleile dezasfaltate cu atata grija, si lasate asa, fara nicio grija, erau asa de prietene cu pantofii mei... Nu-i de mirare, ca am pantofi roz. Le plac si lor, nu numai mie, nu? Au sarit in pantofi intr-un mare fel...

Pietrele drumului... Drumul tot... Sa nu mai zic de ramuri, de iarba, de flori... Cat viu, Doamne, cat viu! Cat straluceste ziua...
Si cati ochi inchisi... Cate talpi inchise... Cata strangere intre coaste... Cata oboseala, inca din zori...
Doamne, ce o sa faci? Oricata ploaie ai da, oricat soare... Mai da-ne timp si baga cate un fulger, ceva, dar asa, cu blandete. Ca sa vedem... Ca sa simtim...

"De ce n-om trai aceste lucruri mai des? Sunt atat de simple! Dar cine isi da osteneala sa priveasca o piatra?!"
Pun aici, copy-paste, cateva randuri din "Cele sapte pene ale vulturului". Henri Gougaud. Mereu, asa de frumos...

"Intr-o zi, catre asfintit, era deja foarte frig; tocmai atatasem focul si aprinsesem lampa cu gaz, cand am pus piatra pe masa intr-un cerc de lumina. Cum o priveam fara a spera nimic de la ea, am vazut-o inconjurata de un vag halou si am perceput in adancurile ei un fel de pulsatie. M-am spus: "Dumnezeule! Traieste!" Si in timp ce o uimire jubilanta urca in pieptul meu, ceva din ea s-a apropiat de mine, ceva greu, timid si totusi fericit. Era ca o privire fara fata, fara ochi, fara altceva decat forta magnetica asemanatoare caldurii unei uitaturi. O ruga muta mi-a invadat inima. Si n-am mai putut gandi nimic. Fereasca Dumnezeu! Era prea emotionant. Am salutat si am gustat, si asta a fost tot.

De ce n-om trai aceste lucruri mai des? Sunt atat de simple! Dar cine isi da osteneala sa priveasca o piatra?! Iti impingi paravan in fata cateva idei distrate pe care le crezi indiscutabile. O piatra? E mai putin decat o planta. E fara valoare. E haotic... Si trecatorul merge pe drumul sau cautand poate un prieten, poate sensul vietii, poate casa Domnului. Si totusi, totul e acolo, pe marginea drumului, in aeasta bucata de piatra atinsa fugar de un ochi nesigur. Ar fi fost de ajuns sa te apleci deasura pietrei, sa indraznesti sa faci cunostinta cu ea. Era suficient sa renunti la un moment dat la certitudini, la cateva supozitii. Era suficienta putina uitare de sine... Daca-ti plac lucrurile, ele vin si-ti vorbesc, se pun ele insele in serviciul tau. Dragostea pe care o dai unei pietre provoaca desteptarea dragostei din somnul mineral, pentru ca in toate lucrurile exista dragoste adormita, dorinta de schimbare, elanuri de gratitudine, care nu asteapta decat sa fie trezite. "

.