joi, 20 august 2009

Mate de coca (15) . Dor...

...



De ieri plang intruna... Intr-un fel nou, nestiut...O dulce jale, a unui dor trait in fel nou...
Cine m-a pus sa ascult iar Imabura? Nu, nu asa, doar un pic, o data pe zi... Am luat-o iar ca in ianuarie trecut, cu ascultat iar si iar, si dansat...nu, de de data asta nu doar pe dinauntru. La vedere, in pantofii roz, in statie si in autobuz... Ca si cum as muri nu maine, ci peste o clipa, si nu vreau decat sa ma umplu de fiorii astia, care umbla in sus si in jos si in vartej...
Ma trage iar pamantul meu, iara tipa inima in mine. Am o inima aici si una acolo. Oricate teorii as face eu acum ca inima e una - of, stiu ca asa e, am trait si asta - acum imi sunt departe, eu sunt un fir intre doua capete care-si cer iar lipirea...

Nu am ce face, inca sunt in Bucuresti si desenul arata doar un "la vara", acum. Stiu ca desenul se schimba, dar in clipa asta sunt in Bucuresti, departe de Aguas Calientes si de Puno...

Ma hranesc pe cat pot, ca sa ma tin inca in plasa, in fire, sa nu ma fac bucati de dor, ca stiu cum e sa umbli facut bucati... Nu prea grozav... Am trait asa aproape un an. E bine doar din cand in cand... Yo vreau acum mai mult. Asa ca inca ma tin in plasa tesuta de propriile fire, imi torc iluzii si traiesc ca nebunu' din amintiri. Pana o sa ajung iar sa ating...

Ma urc in fiecare dimineata pe movilita de pamant din parcul Eroilor, iluzionandu-ma, asociind-o cu dealul urcat in Amantani...

Amantani... Insula indragostitilor...

Am urcat dimineata, cand inca nu iesise soarele. Infasurati in liniste, tinandu-ne pe noi insine in brate, asa urcam... Drumul in panta, serpuit, la aproape 4000 de metri, te face sa te tii bine de firul respiratiei, si ajungi instant maestru al atentiei, ca asta faci: respiri si te uti la locuri. Doamne, ce locuri! Verde viu cu flori vii, pamant rosu si negru, poteci cu dale facute cam de un an, cu modele frumos si migalos asezate de mainile localnicilor.
Daca ar fi de facut un clasament al locurilor linistii pe pamant, asta ar fi in primele, in frunte...
In rai nu trebuie sa fie neaparat exoticul abundent al Amazonului ori al insulelor Hawaii, e asa de frumos aici! E frumos prin curat, prin pur si mai ales prin linistea blanda. Se varsa pe pamant, curge in strat gros, dens, o lumina care se vede cu ochiul liber, cand il lasi liber... O stralucire anume a culorilor si o frumusete a detaliului, parca fiecare fir de iarba se rasuceste sub ochi, sa il vezi.















(click pentru marit poza)








Drumul spre templul lui Pachatata trece pe sub sapte portaluri, si toate sunt misterios alcatuite - misterios pentru noi, "muritorii de rand", caci pentru cei care le-au facut e foarte simplu sa suspende, asa, pietrele, in arhitectura unui echilibru perfect...
Ma hranesc iar cu imaginea pietrelor curband arcurile, cele sapte porti, sapte animale de putere si arhetipuri, sapte culori de curcubeu, sapte... Cu fiecare oprire ne agatam respirul de ceva... De acel inefabil asezat in poarta pe sub care trecem. Cu fiecare trecere, strabatem o parte din adancimile si inaltimile noastre. Imi tin mainile pe pantece si imi tin si respratia tot aici. Si in palme, si inauntru, si in afara... Un fel de impingere in jos si ridicare, in acelasi timp. Cu fiecare oprire, un nou invelis de mister se face simtit si nu stiu ce e, dar ii simt suflarea... Ma simt gata sa inengunchez, si totusi nu o fac.
O fac insa acum, in timp ce scriu, gasind iar, la fel de vie, acea traire.
Pana in varf au fost sapte porti. Dupa, in varf, trei cercuri. Am dat de trei ori roata micului templu – Pachatata – inchinat Tatalui. Exista, intr-un soi de oglinda, pe celalalt varf al insulei, Pachamama – templul inchinat Mamei. Tata si Mama, cele doua aspecte ale Unului, in acest loc numit buricul Pamantului.

Mi-am lasat deoparte scrisele din carti, alea "despre". Aici a fost o atingere, care dupa ce s-a facut, a desfasurat intuna, pana acum si mai incolo, fire nevazute, spre intelegere. Dar ce s-a facut acolo, ramas viu pana acum si sper ca pana intotdeauna, e acel simtit, asa de clar si de puternic, al Vetii.

Pe malul lacului am privit in tacere cum lumina a tasnit si din cer si din ape, caci acolo, in ape se oglindea un lac luminos, alb stralucitor, lacul dintre nori...
Acolo, pe mal, am ingenuncheat fiecare in fata desenului inflorat, punand intre frunzele de coca ale celui de dinaintea noastra propriul nostru manunchi de dorinte pentru aceasta planeta, pentru tot ce e viu si pentru ce inca nu stim ca e viu... Pentru inima noastra si a Mamei. Pentru Lumea care va sa fie.
Acum, intorcandu-ma in dor nebun in acele locuri, in zborul inimii, sunt iar in genunchi pe malul lacului si mai pun cateva rugi pentru Pamant si pentru mine, si pentru cei adusi aici, in palme, sa fie si ei intre frunzele de coca. Ramasi inca in trup sau plecati, sunt fire de nisip, ca si mine, intre nisipurle lumii asteia. Asez intre flori si frunze micile luminite de gand si dorinta, suflu de trei ori si ridic ochii in Soare. De sus in jos, lumina Soarelui. De jos in sus, lumina Pamantului. Tata si Mama. Chipurile Iubitului. Se amesteca in inima tot si se face vartej, si ma soarbe in Acolo, in fara margini.
Ramane doar linstea mare, maaaaaare de tot, peste care se aude departe un fluier... Curge viata din cer si din pamant, blanda si dulce si puternica...

Retraind acele felii de minune de viata, intelegand acum ceva – putin, inca prea putin, dar mi se da cat pot inghiti, sa nu ma inec – imi plang iar bucuria de a fi trait asa cum am trait. Tot ce vine dupa acele zile se insira ca boabe de viata noua. Acolo mi-am purtat, in douasprezecea zile, cele noua luni de stat in pantecele mamei, o noua purtare, pentru o re-nastere. Un nou inceput...

Incepe ziua, incepe lumea, deschideti-va ochii si inimile, vedeti si simtiti! Si daca va vine sa va doriti ceva in deschiderea zilei, pentru voi si dragii vostri, puneti "una cosita mas", inca o dorinta, pentru intreaga lume, binecuvantand calea celor ce pasesc acum langa noi si a celor care vor veni!
.

18 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

"De ieri plang intruna... Intr-un fel nou, nestiut...O dulce jale, a unui dor trait in fel nou..." - eu m-am oprit aici. Să nu mai plângi niciodată...

Mariana spunea...

Dorul e cel a sfasietor sentiment, dar si cel mai frumos, mai nobil...

Am si eu un dor mai presus de toate dorurile...Candva am simtit imbratisarea iertatoare si plina de pace a Lui Hristos...De atunci o caut mereu....si stiu ca ne-a va da candva, Atunci la trecerea pragului spre Vesnicie...

Despre dorurile de pe pamant cred ca as scrie si eu mereu plangand...de dor, evident :)

Fie ca orice dor sa iti ie implinit!

ajnanina spunea...

dorul de acum e pregatire pentru marea dragoste ce se apropie...

ajnanina spunea...

Cristi,
cand te opresti dupa primul pas, drumul se inchide...

Mikka spunea...

Draga Chris, daca nu te-ai fi oprit, ai fi citit, la final:"imi plang iar bucuria de a fi trait asa cum am trait".
Ca si rasul plansul face sa curga simtirea... Bun.

O zi plina de zambete, azi!

Mikka spunea...

Draga Mariana,
Aici, in acest fel de dor de care spui, atat de arzator si de minunat, am mare noroc: in '96, cand am fost pe o muche, El m-a luat un brate, si de atunci sunt in imbratisare... Nu sunt despartiri de spatii si timp. Iubitul, asa ii spun, ma iubeste continuu, mergem prin lume imbratisati...

Multumesc de urare, si tie iti doresc la fel, implinirea, Acum!

Mikka spunea...

Ajnanina draga, da, cred ca da... Ma regaseam zilele astea pe acolo si imi dau seama ca acum cu totul altfel pasesc. Si pe aici. Si pe acolo, va fi, cand va fi, si mai inalt... O sa-mi caut un costum antiexploziv... :))

Leo spunea...

O durere frumoasa, cum numai sufletul tau poate fi cababil sa izvorasca. Am plans si eu un pic cu tine, duios si bland, pentru acele locuri de pe pamantul asta pe care nu le-am vazut si in care m-as putea renaste. Esti fericita ca ai gasit celalalt capat, pentru ca unii dintre noi isi cauta capatul, pamantul, renasterea, si tot nu si-o gasesc.
Iti doresc sa te reintorci, sa te renasti iar !
:)

CELLA spunea...

Mikkaaaaaaaaaaa
MULŢUMESC :)

CELLA spunea...

Mikka... MULŢUMESC! :)

Cristian Lisandru spunea...

@Ajnanina - o oprire literară... Nu-mi plac lacrimile...

Am citit acum cu mai multă atenţie, recunosc că pierdusem finalul. Astfel, totul apare mult mai optimist...

O zi bună îţi doresc, cu multe zâmbete!

Mikka spunea...

Draga Leo,
E intr-adevar un altfel de dor, si dulce si durere frumoasa.
Ma bucur ca ai insotit pasii mei si stiu ca stii cum e...
Iti doresc sa-ti atingi toate acele locuri si inca altele, astfel incat sa te simti renascuta si intreaga.
Si plina de Bucurie!

O zi minunata iti doresc, bine ai revenit pe blog, si oriunde ai fi sa ai bucuria vacantei, chiar daca lucrezi!

Mikka spunea...

CELLA scumpa, mie??? Doar Cantaretului, care este peste tot... Si in inima ta, de simte asa...

Peste tine, in tine, fie mereu In-cantarea...

Mikka spunea...

Draga Chris, ma bucur ca ai revenit si ai continuat...

Despre lacrimi... Uite, poate asta iti va schimba parerea: http://www.scribd.com/doc/6717163/Pps-Rien-QuUne-Larme-Post
Tre' sa dai download pe format pdf.
Bineinteles, acolo e si iubitul meu Henri Gougaud, cu "Lacrimile sunt ploaia sufletului.Ele spala toate mizeriile".

Zi stralucita si vesela!

ajnanina spunea...

un cantec de dimineata in asteptarea dorului tau...
si a diminetii de maine, cand el va fi mai mic... :)

http://www.youtube.com/watch?v=xCegnkqKBvw

Mikka spunea...

Ajnanina draga, ce-mi faci? :)))
O zi - mult, putin? Daca e dupa asteptare, mult...

Superb clipul, am deschis acasa.
Muzica... Chi Mai mi-e tare drag, iar imaginile sunt intr-adevar minunate. Multzam de tot.
Las' ca punem noi mana si piciorul... :)))

Camelia spunea...

Mikka draga,
Mie imi e dor de acele locuri si nu am ajuns inca..creez momentul insa pentru la anul..
Nu pot sa ma gandesc cum va fi dorul cand ma voi intoarce..dar e clar, avem locurile sacre in noi .

Mikka spunea...

Draga Camelia, la anul, asa va fi...
La intoarcere... Tot ce pot sa-ti spun e sa fii tare: ti se va schimba viata intr-un fel de nedescris... si nu doar pe o clipa, ci multa vreme... Mie mi se tot desfac atatea "urmari" ale calatoriei...
Si eu am acest "la anul" in vis, si-mi cresc visul cu dragoste.
Vise implinte vor fi astea! Locurile sacre din noi sunt vii si fac ele insele drumul sub picioarele noastre.