luni, 3 august 2009

La un moment dat, inveti sa respiri cu ochii...

...





Citeam o scriere care mi-a intors mantia pe dos...

Prea putine cuvinte si nu-s in rostul lor...


In miezul neputintelor
La un moment dat, inveti sa respiri cu ochii...

Acolo aduci tot respirul, sus-sus, cat mai sus, sa tii lacrima, sa nu curga. Respiri, lasand sa iasa, cat poti de mult. Incercand sa sorbi viata, cat poti de mult...

Desigur, marea putere a respirului nu o stim decat cand ne agatam de ea, de Viata.
Si asta n-o facem de bine, ci doar batuti... Batuti de toate furtunile si de toate marile... Parca ni s-a acoperit mintea cu toate negurile si inima vrea sa se opreasca. Sa stea pentru vecie, sa nu mai simta cum se desface in bucati, sa nu-si mai stie partile care pana ieri nici nu erau acolo, nu? Si doar cand dor sau cand ne e extrem de bine le stim...

Anesteziile sunt intotdeauna temporare si doar o trecere prin fierul inrosit face sa se opreasca sangerarea. Si chiar asta, focul fierului, doare mai putin decat durerea inimii.
Dar mergem inainte, incercuind pamantul de nu stiu cate ori, ca sa schimbam soarta.
Mi-am facut singura anesteziile, draga mea, ca atatea femei cu parul negru. Si pe urma, trecerea prin fierul inrosit...

Imi pastrez cat pot de mult, inaintand pe firul subtire, acest precar echilibru. Si-mi trag din toate cicatricile seva asta, care pana la urma s-a dovedit a fi o enorma, nestavilita si inca atat de nelamurita, in toata frumusetea ei, putere a Viului.


Si cu toate astea imi recunosc neputinta mea de a simti tot timpul bratele care ma tin in viata, de a ma simti iubita, asa cum ma simt cand imi e bine.
De aceea ma intristez cand cad, in acele clipe nu-I mai vad chipul. Uit sa privesc Iubirea... Si asta doar pentru ca mi-am croit haina prea stramta si ma uit la ea, si ma infasor in mantie, dar atat de des uit ca nu-s mantii facute sa ma tina...

Oricat de mult si de frumos ar fi sa cant, inca imi mai aduc respirul in ochi, draga mea...

27 de comentarii:

TreXeL spunea...

re feritor la scrierea cu pricina sa stii ca e falsa, Cella ma iubeste si io pe ia asemeni :)
(acu daca stau si ma gandesc mai bine...zicea ca uraste toti barbatii...hmm, adevaru e ca n-am fost asa de intimi incat sa stie...musai sa-i trimit o poza deocheata cu mine, sa se convinga :P )

Mikka spunea...

TreXel, dragule, stiu ca te iubeste, si ca si tu pe ea... :))

Scrisa ei e pentru alta scrisa si tot asa...
Trimite-i neaparat poza, dar, stii, cea mai de succes forma a trimiterii e un una format clasic, pe hartie, cu o scrisa frumoasa-frumoasa pe dos. Sunt sigura ca stii face asa frumusete :))))

Si pe urma yo o sa vin asa, peste umarul ei, sa ma uit la poza si sa "zic de deochi", ca baba specializata ce sunt, ca sa fie "da bine", si "da inima"...

Scrisa mea e pentru mine si pentru alte femei cu parul negru.
Asa, ca fapt divers, intre timp mi-am facut vreo trei nuante blonde si castanii in par, sa nu se stie cine si cum sunt...

Cristian Lisandru spunea...

"Si cu toate astea imi recunosc neputinta mea de a simti tot timpul bratele care ma tin in viata, de a ma simti iubita, asa cum ma simt cand imi e bine.
De aceea ma intristez cand cad, in acele clipe nu-I mai vad chipul. Uit sa privesc Iubirea..." - nu trebuie să uităm niciodată să privim iubirea, Mikka, niciodată...

Mikka spunea...

Nu trebuie, si totusi... Cateodata gresim locul privirii, dar avem un mare noroc: Iubirea ne prinde bland de obraji si ne indreapta iar ochii spre ochii Ei...

Chris, tre' sa fii acum afara, in soare, nu pe net... Acolo, pe tarmul tau... Iesi si bucura-te!

bl000g spunea...

Revin si iar gasesc o scriere minunata. As mai zabovi, dar sper ca, poate, alta data....

Mikka spunea...

Draga Bl000g, te astept si altadata, cu ceai si cafea...

orianda spunea...

...si din nou ma lasi fara cuvinte, Mikka!
Esti fantastica!

iti multumesc!

Mikka spunea...

Orianda, draga mea, scrierea este aici prin atingerea umbrei altei scrieri... CELLA a scris, picatura langa plansul altei femei, si tot asa. O trecere, scurta, prin inima, atat.
Multumirea... este pentru toate femeile si toti barbatii ce indraznesc a merge inainte...

ajnanina spunea...

da, asa e.
orice-ar fi, uneori viata tine sa te mai invete si alta miscare. si da cu tine de pamant pana cand.

pana cand iti schimbi culoarea parului si alegi in locul febrei si infectiei durerea surda a membrului fantoma.

moare cate un aspect al iubirii, niciodata Iubirea intreaga. in care ma incapatanez sa cred, chiar si cand n-o simt. sau mai ales cand n-o simt.

corpul durere feminin colectiv se zbate si geme in apropierea lunii pline.
nu sunt acele gemete care pot fi luate drept chemare pentru noua febra. nici scancete de autocompatimire.
ci triumful cate unei operatii pe cord reusite. si in urma careia , cu toata durerea, totusi supravietuiesti.
mai sunt si de-astea prin muntii lunii.
ne ridicam si mergem mai departe.

Mikka spunea...

O, da, draga mea Ajnanina, mergem mai departe...
Suntem trecuti prin asta, prin taierile a ce credeam ca este Ea, pana dam de Ea si ne afundam in Ea cu totul. Doar ca formele in care inca O vrem ne mai bantuie. Nu-i rau sa ne bantuie, insa inca sunt multe femei, asa cum zici, care trecand prin muntii lunii isi zdrelesc genunchii sau chiar isi rup picioarele. Dar nu ramane una pe loc. Femeile nu aleg sa nege viata, caci nu pot. Ele trebuie sa nasca... Sa creeze. Si merg inainte, desi le-ar fi, poate, mult mai usor sa moara. Nu neaparat cu trupul, ci cu inima.
Nu, ele merg inainte, fiindca asa le spune si le indeamna Mama.

Incet, alunecam pana la urma pe fir, ajungand la Ea, care ne inghite cu totul... Si atunci ne vom sti si ne vom striga numele...

ajnanina spunea...

nu doare forma pe care o vrei si nu ajungi s-o ai. ci forma pe care o ai si ti se spune ca nu-i aceea. indiferent cata miere duci sau cate diamante.

partea buna: de cand mierea si diamantele nu sunt la cautare cand sunt oferite gratis, invatam sa le vindem al naibii de scump...
e si asta o forma de evolutie. chiar daca nu-i aceea :))

ajnanina spunea...

si, oarecum off-topic:
ori de cate ori nu raspunzi cu un rau la un rau care ti se face,tot atata rau moare in lume.
a zis-o (se zice ca) insusi Buddha.

inlocuind ,,rau" cu ,,suferinta"...
stiu, vorbe goale cand doare. si eu le spun printre dinti.

Mikka spunea...

Oaaaa, ce idee mi-ai dat! Aia cu mierea si diamantele... Buna idee... O sa-mi fac mantia plina de ele... Dar nu le dau nici pe bani, le zic :
"Scoateti-vi-le pe ale voastre"...
Sa le vedem! Asa!

Nu-i rau drumul spre Agape. Pe drumul asta ne pierdem formele alea dorite. Doare insa, asa cum il doare pe copil cand se naste. Noi am uitat, dar a durut...

Cand doare, da, vorbele patrund greu. Dar DUPA, caci mereu e un DUPA, un moment macar de acalmie, cuvintele "acelea" vin si-si fac lucrarea, chiar nestiut.

Despre scrisa de azi... Nu ma mai doare, dar stiu... Daca acum nu ma mai doare, nu inseamna ca nu mai stiu cum e. Si nici ca nu o sa ma mai doara. Asta doar Luminatorul o stie. El, care aduce Mangaietorul...

Cristian Lisandru spunea...

Ehe, am fost şi pe afară, dar era mult prea cald... Aşa că am revenit ca să mai văd ce se mai scrie prin draga blogosferă...

Călin spunea...

Punătoare pe gânduri vorbe. Asta m-a intrigat cel mai mult: „Mi-am facut singura anesteziile ca atatea femei cu parul negru”. Cum fac femeile cu părul negru?

ajnanina spunea...

Calin,
uite-asa se mai opresc barbatii o clipa-n loc, cand nu inteleg...
chiar daca din principiu cred ca ,,nu inteleg nimic" :)))

Mikka spunea...

Chris, pe blogosfera se scrie...
Du-te iar afara, traieste, lasa scrisul Acum, ia fata si danseaz-o! O sa vina momentele de citit si de scris... Acuma, traieste!

Mikka spunea...

Calin draga,
Aceea cu femeile ca parul negru e legata de comentariul CELLEI la scrisa ei http://bloglenesrau.wordpress.com/2009/08/02/neputinta-ca-stare/
E un citat ce mi l-a pus ea acolo...

Mikka spunea...

Ajnanina draga, sa recunoastem totusi meritul celor care se opresc si incearca sa inteleaga...:))))))

Geanina Codita spunea...

"De aceea ma intristez cand cad, in acele clipe nu-I mai vad chipul. Uit sa privesc Iubirea... Si asta doar pentru ca mi-am croit haina prea stramta si ma uit la ea, si ma infasor in mantie, dar atat de des uit ca nu-s mantii facute sa ma tina..."

Draga mea dragă, haina iubirii ia forma tuturor celor ce iubesc.

Mantia ta, e numnai a ta şi va fi la timpul potrivit pentru a te proteja.

Te îmbrăţişez cu mare, mare drag!

CELLA spunea...

Mikka... timpul IUBIRII este totdeauna TIMPUL din noi. fără vîrste, sufletul n-are. Iubire are şi...
În toate-i cîte-un "şi". În golul ca un ochi de ciclon al "şi"-ului eşti singu, doar tu cu tine. Abia cînd ai ieşit vei şti...
Iubirea există, ori nu. Atît. Este printre "acelea" care n-au noanţe ori "mijlocuri". Doar există ori nu. Unii o confundă şi aceia judecă şi caută vinovaţi. În iubire aşa ceva nu există.
Cînd ai ieşit, dacă ieşi, din ochiul "ăla" ai să ştii, întotdeauna, cu ce ai rămas... şi ai şă preţuieşti mai mult şi mai întîi VIAŢA... care fără IUBIRE nu are cum fi aşa, cu literă mare :)

Mikka spunea...

Geanina draga, multzam de vizita matinala. Cineva, stiu eu, n-a dormit...:)))
Mantia... O pun destul de rar. E doar pentru zilele in care imi este a respira prin ochi. Mai am si de-alea... Slava Domnului ca nu-s asa multe, desi uneori si una e de ajuns... pentru ce? nu spui...

In celelalte zile, merg prin lume fara mantie si fara incaltari, fiindca, in general, imi intind aripile larg si zbor... Sau dansez, stii tu...

O zi de maxima fericire sa ai, draga mea!

Mikka spunea...

CELLA, draga mea femeie rosie, eram amandoua - suntem amandoua - in acelasi timp, aici, scriind... :)))

"Iubirea există, ori nu. Atît. Este printre "acelea" care n-au noanţe ori "mijlocuri". Doar există ori nu. Unii o confundă şi aceia judecă şi caută vinovaţi. În iubire aşa ceva nu există."

IUBIREA exista. De fapt, doar Ea este. Orice altceva e doar in capul nostru, adica praf...

Dar pana la ASTA, e inca drum. Stii, calea exista pentru inca mai este un gol intre mine si locul in care vreau sa ajung. Daca as fi deja acolo, nu ar mai fi drumul de facut. Stiu, "sunt deja acolo", e usor de spus, insa in toate ale mele sunt inca goluri. Am iesit insa prin ochi. Da, am vazut: Viata este manifestarea IUBIRII.

Tristetea mea - trecatoare si rara, de altfel - e ca uneori uit toate astea... vezi, inca am drum de parcurs. Si asta fac, imi fac drumul, luand cat pot de mult din toata distractia asta.

O zi de mare Frumusete iti doresc!

bl000g spunea...

Merci, Mikka.

Mikka spunea...

Draga Bl000g,
Pentru ce? :)))))))))))))))))))

gaborpaul spunea...

O pleiada de idei ce fug mana-n mana... Ca de obicei, "casa" ta e cu multe culori...

Mikka spunea...

Draga Paul, stai sa vezi ce mai vine...
Culorile au explodat in luminile viselor...