Vineri dimineata

...

foto

Cineva mi-a spus ca azi e vineri. Nu l-am contrazis, asa o fi.
De multa vreme calendarul e acolo, si eu aici.

Mai fac uneori cate o atingere a lui, scurta, ca sa mai asez cate ceva, pe undeva.

Dar imi fac o placere din jocul de-a vacanta si nu prea stiu in ce zi suntem.

Ma pun in ziua care-mi place.
Azi sunt in ziua de mers pe munte. Mi-am luat traistuta mea cu pietre si flori uscate si boabe de porumb, aromata cu Agua de Florida. O sticluta cu apa, o painisoara, stafide si un borcanel miiicut de miere.
Mi-am pus incaltarile de drum si am iesit in strada, grabita un pic sa prind zorii.

Peste oras e pusa de ieri liniste deasa. A plouat rau - sau bine - si inca se sorb apele de pe aleile inundate.
Imi fac placerea de a merge in echilibru pe bordurile inguste. Asta a fost o chestie de mare efect pentru mine, cand am invatat sa imi fac in minte drumul lat, desi "se vede" ingust. Faza aia de pus un picior in fata celuilalt, pe o fasie ingusta, exersata pe linie desenata cu creta, apoi pe barna. Dooooaaaamne, ce am mai ras atunci! Nu fusesem in stare, copil, sa urc pe o barna si sa merg in echilibru. Mereu, aia bleaga, buna la alergare, proasta la barna si sarituri.
M-am dus, prin 90, la arte martiale. Eram fan inrait Bruce Lee, trebuia sa ajung si eu macar la o barna, acolo. Ce sa mai zic de Shaolini?
De unde sa stiu ca peste ani... Eh, asta e alta poveste.

Scurt, ma laud un pic. Am invatat sa merg pe barna, sa urc pe ea din alergare, sa alerg pe ea, sa merg pe bordura. Maaaare lucru, pentru mine, mic, normal, nesemnificativ pentru orice copil. Ei, asa mi-am invatat copilariile nestiute, asa le-am trait mai traziu pe alea netraite. Mai bine mai tarziu decat niciodata...

Cu nuiaua de salcie trag prin gardul viu cate un salut tufelor de merisor si ies in "capul satului". Am eu o iesire secreta, din asfalt drept in camp. Desi o nu vede chiar oricine. Mai sunt niste copii care o stiu...

Peste camp, printre flori, pot apuca orice drum. Stiu insa locul acela, culme de deal, catre care vreau sa ajung, sa prind rasaritul. Deja albastrul de cer da apele luminate, vestind apropierea clipei. Grabesc un pic pasul si-mi fac poteca mai scurta. Acolo, pe varf, intre pomi, e un loc al meu, cu multe bucurii sapate in pietrele locului. Una mai calda si mai buna decat alta. Pietrele alea, vii, isi canta din cand povestile adunate inauntru, si asa am aflat de atatea istorii ale atator trecatori...
Ei, azi am de gand sa stau toata ziua. Mi-am luat toate cele de trebuinta si acum grabesc spre varf. Ma astepta rasaritul Soarelui, iubitul, luminatul, luminatorul. INTI...

Si tot acolo, in varf, ma asteapta si...