... si iti atingi inima

...

foto

Prin lume e tare neplacut sa umbli infasurat/infasurata in mantie... Impiedica mersul si nu te lasa deloc sa ridici aripile...
Plus ca nu ti de vede frumusetea. De ce s-o ascunzi? Nicio goliciune din lume asta sa nu te rusineze... Frumusetea asta e cea care se ia, si nu se stribeste nici daca e lovita cu pietre.
Nu e aia, zugravita. E aia iesita prin toti porii, care te nauceste asa de tare ca zile si nopti intregi nu te recunosti in nici un fel. Inveti insa sa te re-cunosti. Tot ea, Frumusetea, iti arata...

Uneori, femeia se mai infasura in mantie, pana peste cap, sa nu i se vada zbaterea genelor, incercand opirea lacrimilor... Ori micile sangerari ale inimii, cand inca nu isi facuse cicatrizarile.

Astazi venise spre casa, inotand in mantie, impiedicandu-se, zdrelindu-si picioarele desculte in incercarea de a pasi larg.

Iesind din arsita, intra in umbra casei. Atat de buna, casa... Plina de liniste si de mirosul de mere puse la uscat. Adapostul mic si primitor isi deschidea caldura, ca o manusa.
Se lasa sa alunece inauntrul casei si in afara mantiei. De cate ori cadea la picioarele ei, mantia se risipea, facandu-se praf, iar un vartej, venit nu se stie de unde, imprastia praful, de nici urma nu ramanea din toata infasurarea ce fusese.

Intra direct sub dus. Calda, buna, alb-curcubie, apa... Asta, apa. Sfanta, luminata, purtatoare si datatoare a Vietii, nascatoare, hranitoare, luminatoare. Apa. Sangele Mamei.
Sub jetul de apa, isi facu Luminarea. Incet, apa acopera si mangaie trupul, ducand la picioare si scurgand oboseala trupului. Asta, mai intai. Praful zilei, al zidurilor, al oamenilor de care se frecase, al lucrurilor de care se atinsese...
Pe urma, cand fiecare particica de trup a fost curatata de dragostea apei, a inchis ochii, vazand cealalta parte a curgerii. Apa strapungand pielea capului, incet, spaland fiece bucatica de viu... si oasele, alea in care stau amintirile si durerile si secul, secatuirea...
Apoi lumina apei spaland inauntrul, cat mai adanc... Pana ce fiecare loc ce se poate vedea cu ochii inchisi se lumineaza...

Curata, curatata, pasi in odaia de dormit. Locul linistii celei mai placute, locul blandului si al dragostei.

In fata oglinzii, pe scaun, cu ochii inchisi. Intinde bratele in laturi, in cruce, deschizandu-se vartejului. In liniste, privind adanc, in varful atentiei si pe raza privirii launtrice, vartejul din inima cu radacina in Izvor, Lumina aia mare, roteste, creste, se inmulteste... Se intinde si curge in brate, pana in palme, pana in varfurile degetelor. Gata. Mainile Vindecatoare vibreaza de lumina si cauta. Punand palmele una peste alta, in mijlocul pieptului, lasa sa se aseze toata tremurarea luminii in acelasi ritm cu respirul...
Incet, aduse respiratia in inima. Inauntru - in afara... inuntru - in afara... Suflarea usoara linisti inima de carne, care stia ce urmeaza si-si facuse partea ei de zbucium, de caprioara...

Sufland bland, vorbi cu ea: "Draga mea, am sa te iubesc un pic mai mult acum, stii, da?"
Desfacand palmele, atinse cu degetele usor valea mica si calda dintre sani.
Incepu sa sufle mai tare, inauntru - in afara...

Varfurile degetelor patrunsera, ca prin aer, adanc, desfacand pielea si carnea ca pe marginile unei haine. Sub coaste inima se zbatea, nerabdatoare...
Trecu prin os si o atinse. Inima tipa de fericire, sarind ca un copil, rostogolindu-se incantata in causul palmelor care o primeau in scutec cald de lumina.

Pusa in palme, inima se tinea prinsa in fire luminoase de trup, si lumina avea grija de toata treaba ei, acolo... Acum ea era in clipele ei de si mai multa iubire.
Femeia o cuprinse ca intr-un ghioc si inchise ochii.
Vazu inima de carne si in acelasi timp, peste ea, ca invelisuri, inima de simtire si inima de minte.
Lucind in culori luminoase, purtau cicatrici, semne ale unor operatii mai vechi, de taiere si curatare, de golire si umplere.

Tinandu-le pe cele trei-intr-una in palme, incepu a canta. Dulce, usor, ca o apa de mare, ca o adiere in frunzele de tei, ca un fluier din Anzi... Ii canta multe cantece si o tinu in cald. Din miezul palmelor lumina intra in cele trei-inimi-intr-una si netezea mangaind urmele trecerilor.
Cand termina de cantat, erau doar straluciri si o inima-in-trei in culori netede, curate, luminate, ca atunci cand era copil...
Doar ca in culori jucau toate frumusetile lumii, pe care le vazuse si le vedea si pe care le adunase in inima de-a lungul vietii.
Sufla dulce peste comoara intreita si deschise ochii. Puse la loc inima de carne in salasul ei, sarutand-o inainte de a o lasa inauntru.
O privi cum se aseaza iar in cuibul sau, atat de frumoasa si de stralucitoare si de fericita...

Inchise causul pieptului si lipi cu lumina intrarea in casa aceea. Atinse usor si lasa cateva raze sa se aseze acolo, in stea. Pecete de iubire.

Privindu-se in oglinda, vazu si apoi vazu inauntru.
Din Izvorul launtric, toata lumina curgea umpland tot, si incaperea, in miere de lumina.

Desigur, ar fi putut sa faca toate astea lasand doar Inima sa curga liber in inima, dar ii placea mult partea cu cantatul.
Si ii placea sa-si atinga, din cand in in cand, inima...

.