Cand universul a fost creat, erau doar apele... Titicaca. Dintre ape, zeul creator, Wiracocha, a cerut Soarelui si Lunii sa lumineze lumea. Cand au iesit luminile din ei, Luna a stralucit mai tare ca Soarele. Universul s-a intristat, caci nu era drept, si a facut ca cei doi, Soarele si Luna, sa fie acoperiti de intuneric... Universul a plans, acoperind lumea de lacrimile sale, ca cea mai mare inundatie, cel mai mare potop... Unu Pachacuti, potopul numit "Apa care a transformat lumea". Doar un barbat si o femeie s-au salvat, plutind intr-o barcuta. Din apele acelea-i Titicaca...
Va pare cunoscut?
Dar mai avem...
O alta legenda spune ca Soarele-Zeu a rasarit din lacul Titicaca si a creat pe primul barbat incas, Manco Capac, si pe sora lui, Mama Ocllo.Ei au dat nastere oamenilor, Copiii Soarelui. Au populat locurile acestea, dupa care au plecat spre nord, unde au pus bazele unei noi civilizatii, iar Cusco era orasul cel mai infloritor.
Aici, intre apele unuia din lacurile cele mai inalte din lume, am intrat ca in basm. Ca in Oz...
Intre ape, catre insula Indragostitilor, catre insulele plutitoare... Insula Lunii in Peru, sora cu Insula Soarelui (Isla del Sol) in Bolivia. Ce ti-e si cu granitele astea... Iluzie a omului ce crede ca i-a fost dat pamantul, ca si cum ar putea sa posede ceva in lumea asta... Si chiar pamantul, auzi! Noroc ca Mama Tierra nu-si pune ea mintea (sufletul adica) cu oamenii... Cu mintea lor, adica.
Taind asa, iluzoriu si totusi "pasaportic", o linie pe lac, Bolivia se lasa vizitata alta data... Cu-atat mai bine, iata alt prilej de revenit...
Acum sunt pe o mica barca, un soi de mic vaporas cu motor, taind pe ape drumul meu spre Amantani. Insula unde vom sta culcati pe buricul Mamei Pamant. Unde se face secreta alchimie a femininului in tot... Sangele Mamei pulsand in ape... Mai mult imi este drag Coelho, cu Apa, Chipul Feminin al Lui Dumnezeu.
Am stat afara, in spatele vaporasului, cu mana stanga plecata spre apa ce nu o puteam atinge. Dantela apelor taiate de varful ambarcatiunii sarea, in stropi stralucitori, pe fata, pe umar, pe par... primeam asa botezul apei.
Am urcat in cele din urma pe acoperis, pe puntea de sus. Cativa povesteau incet. Mallku si Alanna, relaxati in "turceste" si totusi maiestuosi, cu ochii inchisi, isi faceau drumul, il netezeau pe al nostru. Ghizi intre si in multe lumi...
Acolo, sus, am stat in fata, tot turceste, intr-o roata de cauciuc daruindu-mi generos un confort neasteptat. In golul ei, cald si moale, eram un rege/o regina purtat/purtata pe sus, pe scaunul sau catifelat, privind intinderile albastre si malul ce se apropia. Vantul purta spre noi pescarusi si din cand in cand sagetau si rate salbatice, viu colorate. Trestii cantand pe dupa cate-o barca... Soarele tesand scantei printre cativa nori dezlanati. Si in fata noastra, intre ape, insulele surori, Amantani si Taquile.
In timp ce barca-vaporas inainteaza, ascult la micul meu MP3-player cantecul pe care am vaslit, in mine, tot timpul. Ca si maorii, ale caror vasle lovesc apa in ritmul batailor de inima ale Mamei, inaintez pe ape, si asta vad: despartind si unind apele, Lumina, Viata, Iubirea...
Drumul, calatoria, e trecutul prin ape, printre ape, curat, pur, lin, stralucitor, sangele si duhul Mamei reflectand lumina soarelui...
Asez aici acea muzica si parte din imaginile ce le-am avut dinspre ochi spre lume, gasite prin minune pe youtube (inca o data ador, internetul... si mai ales Inner-netul, reteaua launtrica a inimilor ): )
ADIEMUS, intrand intre apele lacului Titicaca, locul facerii lumii, la incasi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu