Mate de Coca (10). In burta Mamei (II).

..



In prima zi de primavara, soarele ne-a cantat toata ziua pe voci de pasarele vesele.
Incepe sa se vada dansul creatiei tasnind prin muguri, sub forme de aripioare verzi agatate de crengi, fluturi minusculi cu capul strecurat sub coaja de copac... Cand vor iesi de-acolo vor fi fost atat de incantati de seva ce hraneste pomii, ca vor ramane lipiti de ram, desfacand multe aripi albe si roz, in zborul infloririi...

Toata forta asta a viului se dezlantuie mai tare primavara. Mie in luna mai imi pare cea mai puternica, atunci e clocot in pamant si-n aer...

Imi amintesc de un mai, acum doi ani, cand trupul a stiut sa caute alinare intr-un fel al lui. Intelept, m-a tras afara din casa si am cautat un parc, un loc cu verde, sa ma intind pe pamant. Nu stiu cum, ma trezisem cu cateva zile inainte cu spatele intepenit si dureros... o fi fost aerul conditionat, cine stie.
Cum a venit week-end-ul, am fugit afara, sa caut un loc de intins pe pamant. Am gasit unul, in parc, la Regie. In Gradina Botanica e cam miscare, si mie imi trebuia sa stau culcata in liniste pe iarba.
Am ochit un loc mai prietenos, am intins jacheta pe iarba si m-am culcat pe burta pe pamant si spatele la soare. Aburii de viata ieseau din pamant, cu mirosul de neconfundat, ca de cozonac facut de Mama Pamant. Pamant usor umed, aburind, cald, primind soarele si hranind tot ce are in pantec...
Am lasat soarele sa intre in piele, si am simtit cum raza dupa raza lumina si cladura intrau in corp, detensionand muschii si vertebrele, inmuindu-ma, pana m-am facut ca o pisica torcand de bine...
Am stat asa, gustand minunea asta, cam un sfert de ceas. M-am ridicat apoi si am plecat pe jos spre casa, si parca aveam aripi la picioare.
Pana spre seara, durerea a disparut complet.

Asta, alchimia luminii solare amestecata cu seva pamantului, nu era prima data c-o sorbeam. De cate ori aveam tristeti sau ganduri grele ma intindeam pe pamant. Ca la pieptul mamei.

De atunci nu am mai facut-o. Nu au mai fost prilejuri care sa m-aplece spre pamant.

Si iata ca in drumul prin Peru am coborat din nou pe chipul Mamei, de data asta patrunzand adanc.

In acea zi, de dimineta, am urcat un pic intre munti, am cautat un loc de linste, si am gasit unul, in Balconul Zeitei. O parte ramasa dintr-un zid incas, undeva pe o culme de unde se vedeau jur-imprejur vai terasate... O minune de loc.









"Aici e Balconul Zeitei", ne-a spus Mallku. "Un loc de linste, in care vom atinge iara forta mamei, a Pachamamei, si ea ne va hrani."

Ne-am asezat fiecare in locul care l-a chemat, culcusiti pe iarba, asa cum am simtit ca e mai bine. Eu m-am intins pe o parte, cu o mana sub cap, si m-am lasat in palma Mamei Pamant si a Zeitei. Am inchis ochii. Un sunet de corn a chemat, peste noi si peste zari. Mallku incepea ritualul. Fluier suierat, ca tipatul de vultur. Zgomot de apa curgatoare. Toba si zornaitoare. Si liniste. Sub soarele fierbinte, sub lumina lui Tata Inti, am simtit ca ma topesc, ca ma intind din ce in ce mai relaxat pe pamant. Si apoi ciudat de tot, iata ca incep sa ma scufund in pamant. Senzatia e clara de intrare in pamant, cu capul in jos...
Mi se pare ca mana de sub cap e din ce in ce mai grea si parca intru cu palma si cu capul in pamant. Sub ochii inchisi respir din ce in ce mai subtire, mai rar. Atingere de pana usoara peste trup. Suflat de apa sfanta peste urechea intoarsa spre soare. Incet-incet si mai greu, capul se lasa parca si mai jos...

Parca intru inapoi in uterul matern, al Mamei Pamant. Ma simt inconjurata de cald, de bine de pufos, si parca sunt ca bebele din "Uite cine vorbeste", care tipa "Put me back in!" si care am fost pus inapoi inauntru. Senzatia ciudata de bine, de hranit, de ocrotit, creste si incep sa ma topesc si mai tare. Abia aud undeva, departe, fluierul ce tipa vultureste. In tot trupul simt fiori, ca si cum mici motorase umbla prinauntru si rotesc vartejuri mici...
Ma las si mai moale, si ma mir ca se mai poate, dar iata ca se poate... Parca as fi facuta din aer, cu capul insa greu si intrat in pamant. Ma las asa, sa sorb caldura care vine si din pamant si din cer. Vantul imi canta iarasi dulce, mirosul apei parfumate se asterne ca un borangic, peste obraji, peste ochi. Imi este bine si ma simt ca un copil, usoara si totusi in caus, intr-o mana uriasa si calda.

Incet-incet, cantecul isi mareste forta si, iara, sunetul de corn. Vocea lui Mallku ne aduce iar "la suprafata", ne miscam incet, ne intindem, cascam... Ne uitam unii la altii. Zambete, lumini de bine in ochi, miscari de mangaiere a propriului trup, stare de bine, de placut ...
Suntem iar copii, crescuti si hraniti de Mama Pamant si Tata Soare, iubiti cat va tine lumea... si chiar dupa...

Am primit darul acesta al Mamei cu bucurie si il dau la fel. Cat creste seva primaverii Ea se simte altfel, mirosul cresterii e mai puternic, si grabiti-va sa il gustati. La fel, pe iarba, pe pamant, se face alchimia de putere ce ne hraneste nestiut tot timpul, dar e simtita mult mai mult ca stam culcati pe pantecul Mamei, lasandu-ne odihniti, mangaiati, descretiti pe frunte si sarutati de Mama pe obraji.
Placere si bucurie in toate sa aveti, si hrana vietii s-o simtiti tot timpul!