luni, 8 iunie 2009

Noapte de Foc

...

foto

Noaptea s-a facut causul unei uriase palme. Degetele adunate in sus tin luna, luna plina.

Luna, MamaQuilla... Luminatoarea din inalt, purtatoarea in lumea de vis. Aceea din care ne aducem, pe fire nevazute, scanteile din Lumea ce va sa vina si le asezam peste Acum...

In padure se strecoara incet-incet, pasind usor peste patul de crengi, oameni infrigurati, umbre venite de departe.

Fiecare isi poarta la piept mica legaturica de Trecut. Povesti vii, inca sangerande, din care inca picura lacrimi peste frunzele asternute de padure.

Mama Pamant ii asteapta de atata timp... Le-a pregatit loc de trecere, loc cald si bun... Cer plin de ochi scanteietori, luminandu-le calea si sufletele. Ape ce-si canta din timp nestiut muzicile tamaduitoare ostoind setea de dragoste, spaland si alinand durerile inimilor.
In frunzis, ici si colo, tremurari ale ramurilor vestesc apropierea Umbrelor. A celor care de veacuri asteapta venirea celor ce vor stinge razboiul neterminat. Focul luptei.

La un semn al Batranei, cei adunati langa foc se intorc cu fata spre vale. Cheama vanturile din Sud sa vina si sa aprinda focul sacru. Apoi se intorc pe rand spre Apus, spre Nord si spre Rasarit. Toate vanturile vin sa aprinda focul. Si spiritele muntilor, ale apelor, ale pasarilor si animalelor din paduri, din mari, din vazduh si de sub scoarta pamantului. Apoi Mama Pamant si Tata Soare. Apoi strabunii, pazitorii de veacuri ai locurilor.

Incet-incet focul aprinde rugul ramurilor. Oamenii ii canta si-l hranesc cu focurile din ei. Se aprind chemari de dragoste, de calatorie, de venire si de trecere, de viata si de moarte.
In cantecul focului sunt mii de fire ce leaga pe cei care canta acum de alti cantareti, din alte timpuri.

Pe masura ce flacarile urca si imbratiseaza lemnul, acest iubit ce se daruie flacarii pe sine, spre a face magia sa iasa in lumina, in flacari se vad franturi de vieti. Sunt si chipuri si locuri care se lasa luminate de flacari. Si in varfuri de cantec, trec prin flacari, ostenii calari... Tipete si vaiete, case arzand, copii si femei fugariti de varfuri de lance. Se aud tropotele cailor si scrasnete de fiare setoase de sange. Apoi se zareste in foc valea plangerii. Pajistea arsa de seceta, acoperind trupuri peste care florile inca nu pot gasi radacina.
O vreme, in flacari se plange amarul. Incet, se lasa aduse vederii ape curate, cu maluri limpezite de soare si copii alergand pe nisip... Fete impletind cununi de flori de camp si asternandu-le pe rau, chemandu-si ursitul... Intre cercurile de flori, iata, cate una zareste chip zambitor... Se aud rasete si soapte de alint...

Deodata, dn cercul de cantareti se desprind umbre care ingenuncheaza langa foc. Cu soapte aprinse isi sufla povestea intre palme, acolo unde se afla mica legaturica de istorii personale. Povesti ale lor, ale strabunilor lor... Povesti de dragoste si ura, de bucurie si de durere. Povesti ale propriilor rataciri, pierderi si morti...
Maini calde ii cuprind de dupa umeri, apoi intreg trupul e prins in caldura blanda, topind cioburile de gheata din suflete, din inimi... Focul danseaza cu flacari de soare, de cer noptatic si de ape viorii... Auriu, albastru, rosu-violet... Focul imbratiseaza pe cei ingenuncheati si ii saruta pe frunte, pe ochi, pe obraji... Ii cuprinde si-ii strange usor, cald, pulsand inauntrul lor jarul prefacerii. O dragoste fierbinte, care mistuie izvorul lacrimilor si lasa apele linistii sa-si faca la randul lor izvor in fiecare umbra ingenuncheata.

Pe rand, fiecare cantaret al focului isi primeste imbratisarea si se lasa in vraja dragostei arzatoare.
Toate durerile si amintirile izvoratoare de lacrimi sunt acuma scrum... Willkanina, focul sacru, le-a ars si le-a facut jar, care va ingrasa pamantul si va hrani semintele sperantelor.

Flacarile joaca din ce in ce mai iute. Dans salbatic, dans de celebrare. Din albastrul flacarilor urca spre cer cai inaripati, purtand cantec nou, cantec de bucurie.
Glasurile s-au schimbat. Fetele stralucesc oglindind in ochi si in zambete alte inimi. Cei sarutati si arsi pe dinauntru de flacara focului sacru sunt acum calatori pe un nou drum. Pasind in plina lumina, vor duce cu ei in lume cantec de libertate si cantec de pace. Ramase in jar sunt acum toate strigatele de lupta, toate razboaiele personale si ale neamului lor.

Incet, cele patru vanturi se desprind, lasand dansul flacarilor sa respire. Focul mai canta o vreme, se mai rasuceste peste lemnul pulsand rosiatic. In palcuri din ce in ce mai mici isi retrage arderile, coborand spre pamant, acolo de unde s-a nascut... Din pantecele Mamei s-a nascut, din lemnul hranit de sangele ei...

Veghetorii de pe margini ingenuncheaza din nou, sarutand palpairile focului si petrecandu-le pana la ultima suflare.

Privesc spre umbrele de pe margini, cele ale mosilor si stramosilor, cercuri-cercuri inconjurand altarul focului sacru. Acestia, doar abur, lasa vederii sufletesti doar ochii lor. Ochi de femei, barbati si copii venind din vremuri pierdute din rabojul timpului. In ochii aceia curg acum ape linistite. Focurile luptelor s-au stins... Peste el, ape limpezi, ape de pace adanca. Incet, ei se trag inapoi in frunzis, topindu-se prin verdele tremurat al padurii.

Cantaretii se ridica, infasurati in aripi de libertate. Cam neindemanatici, se misca usor, invatand noua senzatie. De-acum vor merge in lume pasind in liniste, si din cand in cand vor zbura...

Se strang usor unul langa altul si incep a cobori incet catre vale. In urma ramane padurea, privindu-i cu ochi verzi si fosnind soapte de bun ramas. Ii petrece cu tremurul ramurilor, urmarind cum stralucesc in noapte cei ce venisera ca umbre, impovarati de dureri.

Un fuior de fum se inalta dintre valurile verzi infrunzite, alunecand spre sirul calatorilor si asternandu-le sub pasi soapta calda a Mamei:
"Pasiti in Frumusete!"

16 comentarii:

Geanina Codita spunea...

"Willkanina, focul sacru, le-a ars si le-a facut jar, care va ingrasa pamantul si va hrani semintele sperantelor."
In orice situatie ramene speranta pliata perfect pe credinta, renasc in noi sentimente puternice si dorinte nebaniute. Bine ai revenit, Mikka!

Mikka spunea...

Bine te-am regasit, draga mea draga!
Asa e, intotdeauna renaste speranta. Pasarea Phoenix. Cu aripi ale bucuriei ce izvoraste etern din inima.
Incalzeste-te la foc si intra in cantec!
Poftim la ceai bun, cu miresme de brad si tei si caldura de scortisoara.

ajnanina spunea...

am citit o data si m-am retras o vreme.
mi-am facut apoi o cafea. asa, fara sa stiu cum.
cu ea alaturi, ca sa ma pot tine de marginea cestii, m-am intors.

ciitrea ma umple de dragoste si de respect.
ii iubesc pe toti oameni acestia, cunoscuti si necunoscuti.

ma uit in flacari, dupa reflexiile chipurilor lor.
simt alaturi de ei, inteleg si eu, la randul meu.

ce simple par toate acum. si ce lumina pe carare...

Geanina Codita spunea...

M+am servit cu-n ceai , aroma de brad mi s-a prins in par iar teiul l-am pus la ureche ca sa ma confunde toti cu o floare rara iar scortisoara am plantat-o in suflet pentru ca toti trecatorii s-adulmece mirosul si sa se infrupte din gingasia lui.

Cristian Lisandru spunea...

Bine ai revenit, Mikka! Şi ai revenit cu un text pe care l-am savurat - bineînţeles - alături de ceai. Şi de cafea! Mmmmm, şi ce cafea... Şi ce ceai... "Incet-incet focul aprinde rugul ramurilor. Oamenii ii canta si-l hranesc cu focurile din ei. Se aprind chemari de dragoste, de calatorie, de venire si de trecere, de viata si de moarte.
In cantecul focului sunt mii de fire ce leaga pe cei care canta acum de alti cantareti, din alte timpuri.
" - m-am simţit ca şi cum aş fi fost acolo, purtându-mi la piept "legăturica de Trecut". Ce moment... "Focul danseaza cu flacari de soare, de cer noptatic si de ape viorii... Auriu, albastru, rosu-violet... Focul imbratiseaza pe cei ingenuncheati si ii saruta pe frunte, pe ochi, pe obraji... Ii cuprinde si-ii strange usor, cald, pulsand inauntrul lor jarul prefacerii" - o astfel de experienţă este inegalabilă... Chiar dacă în Bucureşti plouă şi mi-a bătut din nou Bacovia în geam, îţi trimit o rază de soare. Le ţin într-o cutiuţă de lemn care străluceşte şi mai tare atunci când afară este înnorat...

Mikka spunea...

Ajnanina draga, tu stii... Ai fost acolo... si la atatea alte focuri. Imi place cum ai stat asa, tinuta de margine cestii. In ceasca, alte povesti, mereu...

Povestitorii sunt copii ai focului.
Intre ei pasesti si tu pe cararea de lumina. Un nou inceput. Toate-s acum luminate... Paseste in Frumusete!

Mikka spunea...

Geanina draga, de la tine vine adierea aceea minunata...
Alaturi de cantaretii focului, parfumul de brad din parul tau imbie la drumuri pe munte.
Sa vezi cat de multi trecatori vor veni sa primeasca aroma de scortisoara. Va trebui sa alegi: sa te strecori prn multime sau sa-i imbratisezi pe toti? :)) :))

Mugur spunea...

Mikka, mi-a placut tare mult povestea ta la lumina focului! Are ceva magic, cu iz de saman in ea :) Seamana cu o calatorie initiatica si, totusi, e mai mult de atat! E o redescoperire a sinelui in sine :)

Mikka spunea...

Draga Chris, bucuroasa de oaspeti la ceai si cafea!
Cum am spus si in casa la tine, ai fost acolo. Cu legaturica ta de Trecut. M-a uimit cum ai prins si focul, si vanatorul care lasa pusca, punand sufletul mai presus de tragaci.
Mergand inapoi inspre lume, paseste in Frumusete!

Ma bucur ca ai simtit, ca traiesti mesajul acestei povesti FOARTE adevarate. Experienta este intr-adevar inegalabila. Si e doar un inceput dintr-un sir mai lung...

Imi place mult cutiuta ta de lemn cu raze de soare. Primesc cu drag raza stralucitoare si multumesc. Poate candva, cand pe lume va fi foarte frig si intunecat, stiind ca acolo ai o comoara, voi veni si te voi ruga de inca o raza...

Mikka spunea...

Mugur draga, a fost chiar parte din ritualul samanic. Tu stii... :))
Si descoperire atat de incantatoare, venita prin incantatie. Prin "cantare in", cantare inauntru. Cantare in inima. Am avut parte si in Peru de un foc, acesta insa, in locurile noastre, a fost uluitor. In pamantul nostru e atata putere de transformare! Si toti am descoperit izvoare launtrice. Si inca mai avem de dez-acoperit.
Ma bucur ca vezi si ca intelegi...

Cristian Lisandru spunea...

Cu mare plăcere şi mare drag ţi-o voi oferi, de câte ori va fi pictat cerul în culori sumbre...

Mikka spunea...

Draga Chris, multumesc de pe acum. Poate asa, razbind prin cenusiu, raza de soare va face punte spre lumina... Podul - curcubeu...

Simion Cristian spunea...

Foarte frumos! Ai talent la scris, slava Domnului...

Mikka spunea...

Draga Cristian,
Multumesc de vizita si de cuvintele frumoase.
Aici eu sunt doar fluier, cantecul se canta pe el insusi...

Cristian Lisandru spunea...

Un pod/curcubeu pe care să păşim de fiecare dată când vrem să intrăm în poveştile pe care le scrii tu aşa de bine. Şi le trăieşti aşa de bine. Alături de tine, noi...

Mikka spunea...

Draga Chris, voi, cantaretii care imi sunteti alaturi, faceti ca podul sa se intinda - arc in cer, curcubeu - catre lumea de vis. Asa se aduce visul in palme, in palpabil. Impreuna, cantand...
Vom vedea, candva, curmalii din marginea oazei...