Revedere

...
foto


Mi-a sosit Zburatorul.

Nu mai deschisesem poarta demult. De atata timp, ca uitasem sunetul acela, scartait dar mandru, care anunta deschiderea...
Fusese plecat atata vreme, ca pletele i se umplusera de colb si negrul lor noptat avea argint spre tample.

Dar ochii, luciosi ca soarele, radeau si cautau prin poteca flori pe care nu le mai vazuse. Unele noi...

Mi-a zis ca stia ca o sa fac la fel ca Ileana, sadind margaritare pentru Fat-Frumos din Lacrima si udandu-le cu apele sarate ale ochilor.
I-am spus ca nu, n-am plans, caci eu, spre deosebire de Ileana, stiam ca va veni, cam asa, pe la sapte seara, cand e gata ceaiul...

Trecuse vreme de cand fuseseram sa vedem ce mai fac puii de urs, si veverita, si cerbul cu caprioara lui, si mama broastelor verzi din iaz...

Uitasem cararea spre padure... Nu mi-ar fi fost frica sa umblu noaptea, caci luna imi e lumina noptilor mele, dar toate animalele ne stiau de doi...

Plecase sa gaseasca o comoara, si atat de mult il arsese cautarea ca nu putuse lupta cu ea. Ca si cum viata i-ar fi fost cusuta pe harta aceea, atat de misterioasa, atat de vrajitoare...

Pun pe masuta canile cu ceai cald si painea cu unt si miere. Asta ii place. Oricum, doar asta am in casa... Astept sa guste si sa se aseze linistea intre noi, mai densa, mai clara. Incet, se desface nodul pe care il tine infasurat in piept si zice primele vorbe:

- Bun ceai... Indulcit cu miere. Miere de salcam...

Sorb si eu putin si astept caldura sa inceapa a lucra. Doar n-o sa intreb, asa, asa cum imi vine, cu toata inima pe buze: "Ai gasit?" Nu, trebuie sa astept... Dupa atata timp, ce mai conteaza un ceas sau doua? Acesta este timpul tacerii lui... Ea, tacerea, se zbate sa mai ramana, se lupta cu caldura casei si cu aroma ceaiului. In cele din urma, va ceda...

- Am ajuns in munti. (Tacerea se tine inca de gatul lui, cam tremuranda, dar se tine...) Aveau acolo niste oameni o stana. Am stat cu ei si am invatat viata muntelui. Cum sa trec prin vara si iarna la fel... Parea ca nu se va misca nimic, nimic nou nu va fi, dar... (Tacerea se simte incoltita de cladura care se face intre noi. Se micsoreaza si se strange in gulerul camasii) A venit Batranul care m-a luat cu el mai departe. Am mers mult si am ajuns la mare. Acolo, linistea. Am invatat linistea. Sa vezi ce viata e in ea! (Tacerea se sufoca de entuziasmul lui).
Pe urma am avut si o nastere. O femeie de pescar se chinuia sa nasca, iar eu si Batranul am ajutat-o. Doamne, ce ochi are viata nou-nascuta! Pe urma am fost pe mare cu barcile, mai multi. Am petrecut zile si nopti in larg. Sa vezi... (O zaresc cum se strecoara in jos, pe sub bratul care se misca aratand cum vasleste...O vad lasata pe podea; nehotarata mai e!) Sa vezi ce inseamna sa treci prin furtuna! N-as fi crezut ca imi poate fi asa de frica, si cu toate astea sa trec prin ea, impreuna cu oamenii aia... Mi-au spus ca si lor le fusese tare frica, dar ca trebuiau sa tina barca pe apa... Aaa, si a mai fost ceva! Intr-o noapte Batranul a murit. S-a asezat pe o stanca si a adormit. La ziua l-a gasit femeia lui, asa, cu fata spre mare. L-am pus in barca, asa a fost vorba lui de mai demult. Ca el e om din mare si ca asa ramane, si "dupa"...
Si sa mai vezi...

Ma uit la fata asta care mi-a fost nelipsita in vise. Acum e aici si povesteste, si eu beau ceai si ma uit... Galbena la fata, tremuranda, mica, Tacerea s-a strecurat spre usa. Ma uit fix la ea si ma vede. Tresare. Parca am sagetat-o in inima. Oh, asta si voiam! Se strecoara iute pe usa care statuse deschisa, uitata de mine in nebunia revederii, si o vad departandu-se pe poteca...

Ma intorc sa il privesc. Cu fata incalzita de vorbe, cu zambetul de poveste desfacuta din sacul adus de departe, imi lasa in sfarsit asteptarea sa se potoleasca:
- Am gasit...

Respir pe varful respirului, cu ochii pe buzele deschise in incantarea descoperirii.

"Ce?" as vrea sa tip... Pot inca, pot sa nu o fac.

Se ridica si lasa cana pe masuta. Rade din ochi, asa cum stie ca ii sta bine... Intinde pumnul si deschide palma.
Nu vad nimic in palma. Ridic ochii intrebatoare.
Rade de-a dreptul, si ma lasa sa ma invartesc toata in mine, incercand sa dezleg misterul...
Incet imi ia palma dreapta si mi-o aseaza peste a lui. Inchide apoi usor degetele peste ale mele. Simt inima coborata in palma...

Oftez si ma uit iar in ochii cei luciosi.

- Cand mergem sa vedem padurea?