luni, 8 iunie 2009

... Si povestea focului

...
La invitatia Ajnaninei, pun si povestea asta despre foc. Cea dinainte, recunosc, scosese prima capul din sacul mare de povesti aduse din Calatoria spre Vest...

Privind in flacarile amintirilor, inca vii, mi-a aparut povestea de dragoste dintre Foc si Apa si nu am rezistat tentatiei de a o spune. Ce sa-i faci, asa sunt eu, Seherazadă pofticioasa...

foto

Se spune ca focul, venit candva din fulgerul cerurilor, a poposit pe pamant si s-a facut dansator. Dansatorul Pamantului.
Era multa caldura in dansul lui, caldura si vraja dragostei, a misterului, a vietii si a mortii. Dans de lumina si culoare, aratand vietatilor si oamenilor drumul si desenandu-le propriile umbre.

Si era focul nostru tare indragostit. De cine credeti? De o fiica a cerului, tocmai de ea... Ii placuse cantecul ploii printre frunze si ramuri, tropotit sau mangaietor, pe pamant... Ii urmarea strecurarea rochiei transparente printre stanci, in fire de ape dantelate alb-argintiu.

Indragostit, o pandea cand curgea din nori, dar mereu imbratisarea ii era aducatoare de moarte. Sarutul ploii, indragostita si ea de mandrul dansator, il lasa doar un pic sa mai salte, apoi il stingea in fuioare alb-albastrii, incercand sa il stranga la piept si pierzandu-l mereu...

Imposibila, iubirea lor...

Focul insa nu se lasa, si izbucnea iar, de te miri unde, incercand din nou sa cuprinda cu flacarile sale ploaia, dansatoarea norilor... Iar si iar incerca, pana cand, intr-o zi, a urcat pana la cer si a strigat Soarelui, Marelui Soare, tatal focurilor si al luminilor:

- Tu stii, Marite Soare, parinte al flacarilor, ce-i mistuirea dragostei. Nu ma lasa fara imbratisarea iubitei. Desavarseste intr-un fel unirea nostra. Tu stii si tu poti...

Si a plans Focul cu multime de scantei, sfasiind noptile si zilele. Pana la urma, Soarele s-a indurat si a inceput sa incalzeasca pamantul, acolo unde focul se facuse cenusa udata de lacrimile ploii. In caldura si vraja soarelui s-a nascut un bob mic, auriu, sclipind jucaus in lumina. Pamantul ud s-a deschis si l-a primit in adancul sau, facandu-se pantec si hranindu-l. Micutul bob si-a facut frati. S-au inmultit si apoi au scos fire verzi din pamant, tragandu-se in sus, spre soare, Si asa, in camp au inceput a se undui spice de grau... Oamenii le-au cules si au gustat boabele din spic. Dulce si cald. Plin de soare. Le-au pus intre pietrele pamantului si au facut pulbere alba, curata. Au amestecat-o apoi cu apa si au facut forme rotunde, micute, pe care le-au incredintat caldurii focului. Asa au faurit cea mai buna hrana a lor, din rodul pamantului, cu apa si foc. Si au numit-o Paine.

Asa s-a facut imbratisarea focului cu apa, in painea cu care oamenii se hranesc, cu care isi cresc pruncii. Acolo, in acea intalnire a lor, dansul Focului si al Apei zamisleste painea calda si aromitoare, asternuta pe lemn de brad si asteptand sfioasa, sub stergar, sa fie rupta in bucati si gustata cu bucurie.

In noptile calde, dupa seceris, oamenii se aduna seara la foc, ii privesc dansul, ii canta si ii spun povesti. Ii aduc pe copii langa el, sa invete a citi in flacari istorii ale strabunilor. Si dupa ce au obosit, stropesc ultimele flacari cu apa, binecuvantand pamantul si cerul, apa si focul, vanturile si toate vietuitoarele. Pe urma pleaca la casele lor, spre odihna.

In urma lor, fuiorul alb rasucit in sus poarta soapta de dragoste a focului, dansator al pamantului. Iubita lui din nori e gata sa coboare iar...

18 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

"Si a plans Focul cu multime de scantei, sfasiind noptile si zilele. Pana la urma, Soarele s-a indurat si a inceput sa incalzeasca pamantul, acolo unde focul se facuse cenusa udata de lacrimile ploii. In caldura si vraja soarelui s-a nascut un bob mic, auriu, sclipind jucaus in lumina" - ai un talent extraordinar. Pui poveşti sub ochii noştri, le citim şi păşim în ele... Suntem în realitatea poveştilor tale este de-a dreptul încântător...

Mikka spunea...

Ma bucur, draga Chris, ca in aceasta "realitate a povestilor", macar, mai gasiti, calatorii din virtual, o oaza de liniste si incantare.
Pentru asta sunt facute povestile. Si noi, din cand in cand, le prindem si pasim in ele, dupa cum spui. Inauntrul lor e tare bine!

ajnanina spunea...

ca pamant, am simtit si apa si focul in mine :)
am nascut si am crescut, si acum iubesc in continuare intre pietrele de moara...
mai am putin pana la framantat... apoi din nou apa si foc...
e un pic inspaimantator, dar cale de intoarcere nu mai e...

Mikka spunea...

Ajnanina draga,
Ca pamant, cu apa si foc mai aduci pe lume si ulcica si vasul de lut...
Iubind intre pietrele de moara... Da, iubirea se lasa macinata, dar nu moare, ci naste mereu viata, in orice forma.

De-aia imi place mie in casa ta, ca faci povesti bune si calde, ca painea, curate ca apa si fierbinti ca focul...

ajnanina spunea...

:)))
si cand dragostea da pe dinafara, iar mainile framanta mai puternic, iese cozonac :)

in casa ta sunt astfel...

Mikka spunea...

Mmmmm... cozonac! Ce bun si pufos si aromat! Cu duleata sarbatorilor si bucurie de copil, dar si de femeie rasfatata.
Merge grozav la cafea! Si miroase atat de bineeeee!
Mainile indragostitilor facand impreuna paine si cozonac. Ahh! Ce bunatate! Esti plina de bun, draga mea!

Cristian Lisandru spunea...

Bine spus, "oază de linişte şi încântare". Venim însetaţi, cu burdufurile goale, ne aşezăm la umbra cuvintelor tale şi le sorbim cu sete... O noapte plină de vise frumoase îţi doresc, pe mâine... Încerc să deschid uşa lui Moş Ene mult mai repede azi. Să vedem dacă vine, s-ar putea să mă fi uitat de multă vreme...

Mikka spunea...

Draga Chris, burdufuri goale, le tine??? Pai tu ai caravana uriasa, plina cu matasuri si mirodenii, si apa proaspata, mereu. Povesti si poezii din cele patru zari...

Mos Ene o sa vina mai repede daca inchizi ochii. Asta-i "miscarea" magica. O fac si eu de indata.
Vise.. de vis iti doresc!

Geanina Codita spunea...

Draga mea,
ma hranesc zilnic cu acesta paine fara de care nu as putea trai.Painea dragostei pe care o ofer tuturor oamenilor din dorinta de a le vedea ochii stralucind de fericire . multumesc pentru acesta paine pe care o gasesc zilnic aici si care imi hraneste spiritul avid de povesti spuse in jurul focului sau la casuta ta cu arome unice.

Mugur spunea...

Mikka, chiar ma gandeam cum vor reusi sa se imbratiseze :) Si, recunosc, am fost surprins e ingeniozitatea alegerii :)))

Mikka spunea...

Draga Geanina,
Tu ESTI o paine calda si buna, paine a dragostei. Ce-i tare bun la tine e ca oricat ar rupe si s-ar hrani unii si altii, tot e painea intreaga...

Mikka spunea...

Draga Mugur,
Cum spuneam si Jeaninei, mai este si unirea in vasul de lut. Dar mult mai calda mi s-a parut painea, mai raspandita si mai hranitoare...

Cristian Lisandru spunea...

Am venit şi eu în vizită, cred că mi-era dor de o cafea adevărată. La mine am băut doar capuccino, dar nu se poate chiar aşa. Se simte dogoarea focului în continuare, nu e rău deloc, chiar dacă se încălzeşte şi afară...

Leo spunea...

Minunata Seherazada pofticioasa !
Daca as fi copil, n-as adormi la povestile tale !
Aromitoare, sfioasa... Ce epitete delicioase !

Mikka spunea...

Mmmmm... Draga Chris, si mie imi place capuccino. Ma bucur ca ai sorbit din cafea. Acum ne mutam toti la tine, sa ne imbatam cu vin si petrecere minunata la tine, inauntru...

Mikka spunea...

Draga Leo, ma bucur de vizita de dimineata. Mai vino la povesti... Promit ca povestesc inainte, si apoi repet povestea, daca adormi, copil cu suflet luminos...

Cristian Lisandru spunea...

Da, Lumea Poveştii ne aşteaptă de fiecare dată cu braţele deschise. E primitoare, caldă, nu e niciodată mofturoasă sau afectată de evenimentele de zi cu zi. Lumea Poveştii este o lumea Iubirii depline, iar ipocrizia, ura şi invidia nu au ce să caute...

Mikka spunea...

Mai mult, draga Chris...
Cu blandetea ei, dar si cu forta ei, topeste gheata inimilor si lumineaza mintile, aducand "lumea de zi cu zi" la normalitate. Aceea in care totul este Iubire.
De fapt, asa este, iar povestile topesc ciobul din ochiul si inima lui Kai, cel pe care Craiasa Zapezii il ademenise in palatul de gheata. Si oamenii incep iar SA VADA...
Sa vada lumea, asa cume e de fapt: numai Iubire.

Pare incredibil, dar cand se intampla asta, viata este intr-adevar traita intens! Abia de atunci putem spune ca traim!