Majicq

...
foto


Am avut multe rasarituri de soare. Unul mai frumos ca altul.

Dar asta, de care va spun aici, e primul care...

Veti vedea...

Prima noapte de majicq. Asa o sa-i spun, majicq...
Doisprezece calatori, in desert, pornind din Cairo, pe la zece noaptea. Zece turisti, ghidul roman si ghidul egiptean.
Microbuzul King-Tut are o mare rabdare cu noi, care nu ne mai dam adunati de prin bazar...
In sfarsit, urcam, si prietenul nostru, soferul Fayez, al treisprezecelea membru al grupului, poate incepe sa ne conduca.
Drumul de noapte trece pe sub Marea Rosie, printr-un lung coridor subteran. Undeva ne oprim. Voci in noapte. Pasapoartele fatz-fatz... Sacosa pe post de bacsis. Aici e tara bacsisului. Cuvantul rostit mai des ca "Salam Aleikum"...
Pornim iar. Primim si o escorta, o masina de teren cu niste baieti cu pusti... Ce-o fi pe aici, nu stim...
E inceput de noiembrie al anului 2000. Calatorie neasteptata in tinuturi de basm... De aici mi s-au tras toate invataturile in atingerea viselor. Cu sase luni in urma rostisem formula magica:"why not"...

Ora doua noaptea. Microbuzul ne lasa in intunericul populat de voci. "Yalla! Yalla!"
In noapte, o oaza cu lumini miscatoare. Lanterne, ca niste licurici, ici si colo, aratand felii de pamant, chipuri, haine albe si colorate... Undeva, spre dreapta, un zid slab luminat. Manastirea Sfanta Caterina. Maine...
Acum sunt cu o lanterna in mana, cautand locul pentru pasi. Am pregatit banutii. 20 de dolari camila. Drumul doar, "cursa" pana sus...

Suntem la poalele Muntelui Sinai. Unul din varfuri... Urcam in caravana nocturna, pe poteca serpuita, sa prindem rasaritul de soare. Acolo unde, dupa cum e legenda, ar fi fost Moise si ar fi auzit Glasul din rugul aprins.

Am noroc - ca intotdeauna - de o camila perfect compatibila cu dimensiunile mele. O prietena mi-a zis, la coborare, ca facuse spagatul tot timpul...
Camila mea - "Good camel? Veeeery good!" - e o blandete. Merge asa linistit ca apropae adorm... Imi amintesc de Peter O' Toole in "Laurentiu al Arabiei". Nu o sa zic "hat-hat-haaaat!" in veci! Merg frumusel, leganata de barcuta asta - corabie a desertului o fi, mie imi e ca o barcuta, camila "mea"...
Noaptea asta e un vis implinit, mai frumos chiar decat putuse visarea mea sa cuprinda pana acum.
Mergem unii in spatele altora. Unii pe camile, altii pe jos... Incet-incet, o coloana leganata in cantec. Sub cerul plin de stele - atatea stele ca te apasa pe umar - cineva canta. In spatele meu, o voce ca de copil, intr-o limba necunoscuta, canta un soi de cantec de leagan. Ma uit la stele. Cerul se leagana bland, stelele joaca lumini langa luna...
E putin racoare si simt adieri de obraji, dar e bine, altfel leganarea si cantecul m-ar adormi... Vocea din spate incepe alt cantec. De data asta e in engleza, cu versuri simple, superbe, cantate cald, fierbinte chiar. La refren:" Come in my heart, o Jesus"...
Sunt in transa. Plutesc. Ma extind departe, departe de tot, pana la marea mea de acasa... Parca aud apele cum respira pe mal... Sssssss-ssssss... Respirul marii, sub aceeasi luna... Tot luna asta e si peste Marea Neagra. Si peste Sinai. Si peste Nil...

Vocea beduinului care merge langa mine ma trezeste din reverie: "Camel station. Stop."
Sunt in intuneric, omul nu are lanterna. Simt pipait aproape, pe fraul camilei. Stiu ca trebuie sa strecor iar banutii, altfel ma lasa "in varf"... Bacsis. Gata, el spune cuvantul magic si camila coboara ingenuncheat, ma lasa pe pamant. Pasesc in bezna scotocind in sac. Uf, in fine, lanterna! Niste pietre ca niste trepte in fata. O voce in spate: "Hurry! Huryyyy! Ten minutes! The sun is coming!" Trebuie sa urc, vine soarele. Unde, Doamne? E inca intuneric, iar pietrele nu lasa sa se ghiceasca mare lucru. Merg pe pipaite. Viteza, cat pot... In sfarsit, iata, incepe sa se zareasca putin drumul. E galbui. Pietrele Lunii... Urc grabita, prind din urma doua romance. Mergem repede, cat putem de repede.

Se lumineaza rapid. Iata, am ajuns pe stancile de sus. Cativa pasi spre stanga, si...
Un platou plin de lume. Grupuri-grupuri, neamuri ale lumii. Niste nemti. Niste rusi. Italienii sporovaind si umbland in bagaje. Portughezi, spanioli, arabi din cine stie ce tara... Si aici, langa noi, in dreapta, un grup ciudat. Parca sunt eschimosi. Ochi oblici, haine cu blana la guler si la maneci. O femeie micuta, cu o gluga, vorbeste incet cu o doamna langa mine. Aud vocea si tresar. E cantaretul din noapte... Curiozitatea ma roade rau... Ma apropii, salut si-i intreb de unde sunt: din Finlanda... Vad grupul lor cum se aseaza intr-un soi de formatie pe piatra uriasa, neteda. Stau turceste sau in genunchi, cu mainile la piept, in dreptul inimii. Micuta doamna incepe un cantec. Se roaga cu totii.

Privesc spre rasarit. Muntele e de fapt o mare! Multe creste in fata, negru-albastrii, schimba nuantele in valuri de rosu, cu creste arzand...
Soarele apare ca un glob rosu, mare, rotitor... Parca se invartesc intr-un tunel cercuri-cercuri... Trece din rosu in portocaliu apoi in galben. Pe urma in argintiu cu nuante de verde si violet. Miscarea cercurilor dinauntru hipnotizeaza... Linistea de pe creasta e usoara, rarefiata, blanda. Cateva soapte ici-colo, exclamatii, uimire, incantare...
O prietena filmeaza. Eu fotografiez cat pot. Nu prea pot. Ma uit si raman agatata in clipa, in minune. Lumina da la iveala un peisaj de pe alta planeta. Marte. Muntele este rosu. Piatra e rosie, toata. O mare rosie e Muntele Sinai...

Tarziu ne recapatam miscarea si vorbirea. Incet, ne adunam si pornim spre vale. Pe ziua, vom cobori spre Manastirea Sfanta Caterina pe jos, bucurandu-ne de tot drumul facut pe noapte, pe stele si pe luna...

In acel rasarit de soare am primit prima data in plin toata lumina. Eram in tara iubitului meu, a Soarelui. Toate acele zece zile am fost zece oameni beti. Ne-am clatinat tot timpul, de focul ce venea din pamant si din cer. Si aici am avut deschiderea ochilor. Aici, in acest rasarit de soare, am putut SA VAD...