Gesturi simple

...

foto

Seara placuta de vara. O usoara infiorare imi cuprinde umerii. Ma incapatanez sa citesc mai departe, e prea frumoasa povestea... Patrunsa in ea, nu aud nimic in jur... simt insa usor, pe umeri si pe gat, caldura moale a salului meu preferat si mangaierea mainilor tale... Ma infior iara, de bine, si las povestea. Multumesc, dragoste...

Lumina diminetii imi deschide ochii spre tine. Cu capul plecat pe brat, iti tremuri genele si te prefaci ca dormi... Zambesc si pe urma ma stramb copilareste. Ca si cum as crede ca dormi si ca nu ma vezi... Dar eu stiu... Pufnesti in ras, razand din ochi asa de frumos... O sa ma topesc intr-o zi in rasul asta. Multumesc, dragoste...

Ibricul albastru a cantat ce-a cantat, acum forfoteste si striga cremos ca e gata cafeaua. Il prinzi si-l ridici usor de pe foc. Asa iti place tie, sa valsezi ibricul apoi sa stingi flacara. Tragi in piept aroma imbatatoare si imi arunci un zambet din coada ochiului. Ma uit la izvorul acelui zambet, in cuta ochiului, acolo unde se aduna pielea in pliuri, nascatoare de multe scantei de duiosie si de ras. Torni incet in ceasca vraja lichida, lasandu-ma sa astept indelung... Stii deja: doua lingurite de zahar si un strop de aroma "de ceva bun", "daca avem"... De obicei, avem...
Imi intinzi ceasca si urmaresti cum intind mana. Ca de obicei, se face acea clipa in care prind ceasca peste mainile tale. Ne-am obisnuit sa tinem cestile in amandoua palmele, ca pe comori, ca pe inimi aburinde. O clipa, palmele mele le cuprind pe ale tale si tinem impreuna ceasca de cafea. Acea clipa a nostra, in fiecare dimineata, creste comoara noastra de gesturi simple, atat de dragi, strecurate in tesatura zilei si a noptii, ca sa ne tina de bine si de frumos.
Imi duc ceasca la buze si sorb, imbatata deja. Mmmmm... Multumesc, dragoste...

Mi-e plina mintea de ce curge dinspre inima, din inspir... Nu mai stiu de cand stau in fata calculatorului, cu cartile teanc pe masuta si leganadu-mi talpile in papucii albastri si pufosi.
In linistea asta zumzaie multe idei si le pescuiesc cu greu, caci viteza cu care curge inspirul e prea mare pentru mine si sunt cam neindemanatica...
Deodata un cantec placut dar metalic sparge vraja si opreste curgerea, tocmai pe un varf asa de minunat! Telefonul. Ridic si vorbesc cu o prietena. Imi spune ceva si incep sa caut pe masuta, pe langa monitor, pipaind... Sub palma cautatoare imi apare deodata, adus pe sus, micutul notes, cu pix - tot albastru - si notez un numar de telefon. Inchid si las un pic "sa mi se-aseze"...
Mana care mi-a venit in ajutor sta acum pe bratul fotoliului, mangaind absent contururile moi. Ma aplec si mangai degetele prelungi, ca de pianist... Multumesc, dragoste...