Nesfarsitul

Iesind din ochii acelei femei, am ramas agatata in Nesfarsit...

Se ridicase incet, cu teama, tinand inca la piept un vartej. Teama sa nu-l piarda, daca se va misca.

I-am spus sa nu se teama.  Frumusetea abia incepe.

Plecase dintr-un loc al lipsei. Lipsa veche de mai multe vieti. Lipsa iubirii.

Poti spune ca ti-e dor sau doar ca nu stii ce te doare. Sau nici macar. Dar mergi mai greu, esti apasat, iti trece viata prea repede, te uiti la degete si-o vezi cum se desira si nu stii, nu poti... Ori, cel mai rau, nu vrei sau nu mai vrei.

Poate- i ceva prea mult ori prea putin, poate ai vrea sa scapi sau dimpotriva, sa atingi...

Tot aia e. Pana la urma toti tanjim dupa acelasi "lucru".

Atingerea aia, asa cum a fost – sau cum ar fi fost firesc sa fie, dar n-a fost-  cand am fost adusi pe lume.

Intr-un fel, fie ca am cunoscut-o sau nu, am aflat ca s-ar numi iubire.

Si toate, toate-toate, de la dureri de trup, pana la dureri de inima, sunt toate din aceeasi radacina. Asta: lipsa de iubire.

Durerea cea mai mare este insa mult mai sub, mai in adanc: lipsa iubirii nu exista. Nicicand n-am fost scosi din Ea. Pentru ca Ea e peste tot. Lipsa este in neputinta noastra de a O simti.

Cumva, e ca-n istoria cu insetatul ce sta in apa pana la barbie si tipa ca-i e sete. Doar ca aici noi suntem cu totul in Ea, ca-ntr-un ocean din care facem parte -  picatura...

Eh, trecand de "traducerea" aceasta, ma intorc la ce-a fost ieri si este inca si azi.

Ochii, ochii femeii aceleia care s-a ridicat de pe podea, s-a uitat la mine si a imbratisat ceea ce si-a adus in inima. Era acolo, L-am vazut, era cu toate luminile Lui, acelea care-ti pot lua ochii... Si ti-i pot binecuvanta. Nesfarsitul.

L-am vazut prima data intr-o fotografie a unui Om pe care nu l-am intalnit. Un tanar reporter norocos, furase cumva o  sansa si fotografiase acel Om. Desigur, cum a marturisit si reporterul ca si-a dat seama mai tarziu, nu fusese de fapt niciun furt. Omul stiuse, dar se lasase fotografiat.

Omul avea si avusese o viata anume, veneau multi sa il intrebe sau doar sa stea putin langa el.

Si in acea fotografie, trecuta cateva secunde pe ecranul televizorului, am vazut in ochii lui Nesfarsitul.  M-a cutremurat, fara putinta de uitare... Era prima data cand vedeam asta. Si am vazut si cum vedea el lumea... dinlauntru. Din inauntrul Nesfarsitului!

Pe urma, in Egipt, la Al-Fayoum.  Langa bisericuta  de lemn, din desert, o micuta incapere cu trupul ramas intreg al unui calugar. Si mai incolo, o fotografie in alb si negru a acestui Om. Iar ochii... Asa cum era imaginea, destul de veche si poate nu prea fidela chipului adevarat, ochii erau deschisi spre Nesfarsit. Din ei venea spre mine, ca si la celalalt...

Pe urma au mai fost... Si ochi ai altora, si ochii mei, si nu doar ochii...

In bratele Nesfarsitului am fost nu doar o data.

M-au intrebat cativa, nu am stiut sa spun... Doar una, o femeie, dupa ce a intrebat cum este, "cum era",  vazandu-mi fata , a inteles si si-a raspuns indata: "Stiu, nu poti sa spui ... fiindca nu-s cuvinte".

Asa e, cum sa spui? Cum sa masori intensitatea imbratisarii Nesfarsitului?

Cum sa dovedesti ca te topesti in atingerea impalpabilului? Ca intrezaresti ceva in Nevazut?

Femeia de ieri a zis:

- Nu pot sa neg ce traiesc acum. Nu pot sa neg ce am trait atunci ( o alta experienta). E prea puterinc curentul asta care imi trece prin tot trupul. Si starea asta. Liniste si bine.

Si pentru asta cred in ceea ce simt.

Ah, da! Cred in ceea ce simt...  Mmmmmmm!

Posibil sa fim multi trecuti pe lista candidatilor la niste "locuri speciale". Unele cu personal in halate albe...

Si chiar daca vine un om cu un cancer vindecat,  sau vin mai multi, cu volume intregi de "dovezi", chiar daca Nikola Tesla sau Neville Goddard arata cum sa luminezi viata si cum sa creezi prin puterea mintii si mai ales a simtirii (Feeling is The Secret, zice Neville), "dovezile" despre Nesfarsit vor fi sterse. Despre de ce se face asta... oh, o sa fac o alta pagina.

Dar nu aici vreau sa fiu acum, in dovedire, ci in ceea ce ramane inca agatat in ochii mei, dupa ce L-am vazut, ieri, iarasi, si mai este inca: Nesfarsitul.

Cu toata revarsarea aceea nesfarsita a Iubirii, care e suflarea Lui.

Fie  si doar o clipa sa traiesti asta si merita sa faci efortul sa te nasti si sa incerci a mai trai o zi!
.