Se ridicase
incet, cu teama, tinand inca la piept un vartej. Teama sa nu-l piarda, daca se
va misca.
I-am spus sa
nu se teama. Frumusetea abia incepe.
Plecase dintr-un loc al lipsei. Lipsa veche de mai multe vieti. Lipsa iubirii.
Poti spune
ca ti-e dor sau doar ca nu stii ce te doare. Sau nici macar. Dar mergi mai greu, esti apasat, iti trece viata prea repede, te uiti la degete si-o vezi cum se desira
si nu stii, nu poti... Ori, cel mai rau, nu vrei sau nu mai vrei.
Poate- i ceva
prea mult ori prea putin, poate ai vrea sa scapi sau dimpotriva, sa atingi...
Tot aia e.
Pana la urma toti tanjim dupa acelasi "lucru".
Atingerea
aia, asa cum a fost – sau cum ar fi fost firesc sa fie, dar n-a fost- cand am fost adusi pe lume.
Intr-un
fel, fie ca am cunoscut-o sau nu, am aflat ca s-ar numi iubire.
Si toate,
toate-toate, de la dureri de trup, pana la dureri de inima, sunt toate din
aceeasi radacina. Asta: lipsa de iubire.
Durerea cea
mai mare este insa mult mai sub, mai in adanc: lipsa iubirii nu exista. Nicicand
n-am fost scosi din Ea. Pentru ca Ea e peste tot. Lipsa este in neputinta
noastra de a O simti.
Cumva, e
ca-n istoria cu insetatul ce sta in apa pana la barbie si tipa ca-i e sete.
Doar ca aici noi suntem cu totul in Ea, ca-ntr-un ocean din care facem parte - picatura...
Eh, trecand
de "traducerea" aceasta, ma intorc la ce-a fost ieri si este inca si
azi.
Ochii,
ochii femeii aceleia care s-a ridicat de pe podea, s-a uitat la mine si a
imbratisat ceea ce si-a adus in inima. Era acolo, L-am vazut, era cu toate
luminile Lui, acelea care-ti pot lua ochii... Si ti-i pot binecuvanta. Nesfarsitul.
L-am vazut
prima data intr-o fotografie a unui Om pe care nu l-am intalnit. Un tanar reporter
norocos, furase cumva o sansa si
fotografiase acel Om. Desigur, cum a marturisit si reporterul ca si-a dat seama
mai tarziu, nu fusese de fapt niciun furt. Omul stiuse, dar se lasase
fotografiat.
Omul avea
si avusese o viata anume, veneau multi sa il intrebe sau doar sa stea putin
langa el.
Si in acea
fotografie, trecuta cateva secunde pe ecranul televizorului, am vazut in ochii
lui Nesfarsitul. M-a cutremurat, fara
putinta de uitare... Era prima data cand vedeam asta. Si am vazut si cum vedea
el lumea... dinlauntru. Din inauntrul Nesfarsitului!
Pe urma, in
Egipt, la Al-Fayoum. Langa bisericuta de lemn, din desert, o micuta incapere cu
trupul ramas intreg al unui calugar. Si mai incolo, o fotografie in alb si
negru a acestui Om. Iar ochii... Asa cum era imaginea, destul de veche si poate
nu prea fidela chipului adevarat, ochii erau deschisi spre Nesfarsit. Din ei
venea spre mine, ca si la celalalt...
Pe urma au
mai fost... Si ochi ai altora, si ochii mei, si nu doar ochii...
In bratele
Nesfarsitului am fost nu doar o data.
M-au
intrebat cativa, nu am stiut sa spun... Doar una, o femeie, dupa ce a intrebat
cum este, "cum era", vazandu-mi
fata , a inteles si si-a raspuns indata: "Stiu, nu poti sa spui ... fiindca
nu-s cuvinte".
Asa e, cum
sa spui? Cum sa masori intensitatea imbratisarii Nesfarsitului?
Cum sa
dovedesti ca te topesti in atingerea impalpabilului? Ca intrezaresti ceva in Nevazut?
Femeia de
ieri a zis:
- Nu pot sa
neg ce traiesc acum. Nu pot sa neg ce am trait atunci ( o alta experienta). E
prea puterinc curentul asta care imi trece prin tot trupul. Si starea asta.
Liniste si bine.
Si pentru
asta cred in ceea ce simt.
Ah, da!
Cred in ceea ce simt... Mmmmmmm!
Posibil sa
fim multi trecuti pe lista candidatilor la niste "locuri speciale".
Unele cu personal in halate albe...
Si chiar daca vine un om cu un cancer vindecat, sau vin mai multi, cu volume intregi de "dovezi", chiar daca Nikola Tesla sau Neville Goddard arata cum sa luminezi viata si cum sa creezi prin puterea mintii si mai ales a simtirii (Feeling is The Secret, zice Neville), "dovezile" despre Nesfarsit vor fi sterse. Despre de ce se face asta... oh, o sa fac o alta pagina.
Dar nu aici
vreau sa fiu acum, in dovedire, ci in ceea ce ramane inca agatat in ochii mei,
dupa ce L-am vazut, ieri, iarasi, si mai este inca: Nesfarsitul.
Cu toata
revarsarea aceea nesfarsita a Iubirii, care e suflarea Lui.
Fie si doar o clipa sa traiesti asta si merita sa
faci efortul sa te nasti si sa incerci a mai trai o zi!
.
.
2 comentarii:
frumos/..
Da, draga Suflet...
si adevarat
Trimiteți un comentariu