Cenusareasa avea...

glitter-graphics.com

Cenusareasa avea un pantof de cristal ascuns in podea.
Nu sub pat, fiindca, stiti bine, ea nu avea asa ceva. Cenusareasa in cenusa dormea...
Ascunsese pantoful ramas nepereche sub o bucata din lemnul podelei. Din cand in cand il scotea si cu ochii in stele visa...

Pana aici povestea a fost cam asa. Asa o stiti, asa o povesteau parintii cand isi priveau ingerasii zambind, aproape adormiti.
Dar apoi, cum e dupa povestea, voi, copii, o stiti. Voi si cu mine, trezita din nou si iara copil, de o vreme. Binecuvantata vreme...

Povestea ca Printul cauta fata misterioasa, tacuta si oarecum sfioasa, plecata din bal si lasand un pantof de cristal pe pamant, povestea asta e pentru parinti.
Pentru adultii care s-au vrut sa fie cuminti...
Pentru ei, fata asteapta, sperand ca Printul sa vina odata si-odata. Nu poate face nici una, nici alta, sta dupa usa, asteptand si visand seara de seara in cenusa.
Si Printul cauta, cauta... alte femei, alte zane, dar toate, oricat de frumoase, nu sunt bune.
El le masoara dupa pantof...
- Asta-i buna! rade la mine copilul cu ochii de luna.
Cuma vine asta? Prostii! La ce se uita Printul, cand cu fata dansa? La pasul micut? Poate, o data, de doua... Dar ce-are asta a face cu dansul, cu mana in mana, cu ochii?

Ei, aici, aici nu pot sa-i pacalesti pe pitici... Ei, astia mici, stiu prea bine asta cu ochii cum vine...
Si in tacerea sau rasul lor, copiii stiu si lasa adultii sa rataceasca in ce cred si ei, pe cand continua seara sa le citeasca.
Dar copii stiu altceva.

Cenusareasa, cat Printul cauta ca un prost, cu pantoful in mana, ea ce facea?
Nu statea sa ofteze intruna, cu ochii in lacrimi tot masurand luna.
Stia bine ca asa piciorus au destule si nu avea rost sa se amageasca asteptand cautarea aceea domneasca...
Asa ca intr-o zi n-a mai rabdat si cand s-a trezit, s-a spalat frumusel, s-a pieptanat, s-a imbracat si-a plecat la palat.
Cu un singur pantof nu avea cum sa mearga, asa ca... intai a vrut sa-l ia, ca dovada.
Pe urma si-a zis ca-i aiurea asa, ar face si ea aceeasi prostie pe care si Printul o facea.
Nu asta era masura ori dovada, nu asta era...
Asa ca a pornit desculta peste dealuri, pasind iute, cu ochii in soare, culegand din cand in cand pe drum cate-o floare...
Sa nu credeti ca ea statea colea, langa palat. Nu, drumul era lung si lat si avea sa innopteze de cateva ori pe la cate o gazda (erau destule, siti voi despre tot felul de Sfinte Luni, Marti, Miercuri si Joi... ).
Ei, si cand a ajuns, soarele pe dupa perdeaua de stele a noptii era deja ascuns...
Asa ca a intrat pe furis in palat (pentru o Cenusareasa obisnuita sa doarma in cenusa, sa se strecoare ca un nor era ceva foarte usor...)
Si acolo, cu pas micut, strecurat, a ascultat, a mirosit, a pipait si a ciocanit (pe urma, desigur, a fugit...).
Pana a juns in sala de bal.
Sala - pustie, cum oare atunci, tocmai in noaptea aceea, vreun bal sa fie?
A intrat, a pornit peste marmura inflorata, s-a invartit si s-a rasucit... si si-a amintit. Cum a fost... Cum era dansul, zburand in mainile lui, leganatul, balansul...
Cum se inghesuise luna prin usa balconului, sa ii vada, si ea se pitise, rosie, cu fata in umarul lui...
Cum au ras, cum si-au povestit ce faceau ei ziua, cu plimbarile lungi peste dealuri (bineinteles ca stia si ea asta un pic, si mai inflorise oleaca, caci ce ar fi putut povesti cu Printul despre ce-i place sa faca? )
Si-a amintit si a plutit, ramanand in rotire lunecata peste tot in sala de bal...
Cu ochii inchisi s-a oprit si a asteptat... Si apoi in tacerea inimii ei, scurt si puternic, tare, o singura data a chemat...
Si pe urma, crezand in puterea inimii ei, a ascultat...
Intai ca o parere, apoi ca o soapta, apoi ca o fluturare... Era, era! Era acolo de buna seama o miscare...
Ar fi putut crede ca e strajerul sau un alt cavaler, sau regina-mama sau regele...
Dar ea stia. Stia bine cine venea.
Asa ca a stat cu ochii inchisi, cu o mana pe inima si una intinsa. A intins si mai mult mana, a tot intins, pana a atins...
Si apoi a deschis ochii.
Si a vazut. S-au vazut.
Acolo, in intalnirea de raze curate, acolo era masura, amintirea, recunoasterea, regasirea...

Ei, vedeti?
Copiii stiu bine povestile.
Mult mai bine decat parintii, mult mai bine...
Sau, mai stii, unii parinti invata iarasi povestile de la copii...
.