marți, 19 ianuarie 2010

Aburi de cafea

.


In cafeneaua asta lemnul imbraca peretii si tine adanc mirosul de mar si de mosc. Nu mi-e asa de departe. Incet, pe firul ochilor inchisi, ma strecor intr-insa cand vreau. Nu-i asa departe.
Mai ales in miez de iarna mi-e bine acolo. Acolo, aici...
Jocul asta al amintirilor e foarte fluid, foarte ademenitor.
Pe el poti aseza multe si, daca stii, poti face o punte asa, dintr-o data.
A, da... sa stii e sa crezi ca-i asa.
Ca-n jocul mai vechi de care spuneam odata, cand prefer capsuni, apoi asa prefer...
"Ma radea" cineva odata, zicand ca visez...
De parca asta ar fi taiat din dreptul...ori stangul celui ce paseste, facandu-i drumul stramb sau drept... in loc de a destra, a sinsitra... (A sinistra, cum suna! brrrrr!)

In jocul meu fac sa-mi fie zapada moale cand merg. Desigur, visare... da. Asa facea si un ins, intr-o iarna, mergand pe gheata ca pe asfalt. Asa invata altul pe altii sa mearga pe foc... Totul e-n cap si sub ochi... (ma rog, la-nceput :)) ).

Ma uit la frumoasa asta care zice ca undeva, pe drum, se pierde de viata. Ca nu o mai simte aproape.
Uite, hai la mine in cafenea. Sa iti zic aici, printre aburii atat de vii, cum e asta.

Povestea altei frumoase, care mi-a zis ceva, cand am intrebat-o cum e cu Peru.
"Nu pot sa-ti zic" zice ea. "O sa vezi... O sa iti fuga cuvintele, ca nu o sa poti spune, e doar de trait." Si totusi, mi-a spus... desi stia ca voi intelege doar prea putin fata de cum e sa traiesti aia, ce fusese la ea.
Fusese in jungla, pe Amazon. Acolo ramasesera noaptea in adapostul facut intr-o cladire de lemn, "cu vedere la junga". De fapt, cu deschidere la jungla, caci unul din pereti lipsea. Infasurata in tesatura ce o apara de tantari, incercase sa adoarma, dar... In jungla nu se da stingerea niciodata. Intunericul vine si cade odata peste tot, taind orice contact cu vreo raza de lumina. Nu tu luna, nici stele. Nimic. (pot sa-ti bagi degetele in ochi dar sigur ca nu vrei asta).
Misca tot timpul ceva, cineva, undeva... peste tot. Maraie, caraie, fosgaie, tremura, bate, se zbate... Vii toate alea si bezna totala. Prietena mea, pe perna ei, trece prin straturi din ce mai adanci de frica, pana da de fundul sacului. Teama, spaima, groaza, agonie si... extaz!
Spargandu-se marginile fricii, se simte fara strop de putere de a se mai teme. Si se lasa in "fie ce-o fi". Si simte atunci inima aia din gat cum se zbate inca, simte ca-i vie. Si intelege. Intelege ca fiecare secunda de viata e inca o secunda de viata. Daruita. Data asa, pe degeaba...
Simte atunci cum e sa fii tinut in palma de Mana Care Ne Tine. Si simte valul ala de peste tot, din inima ei batanda in gat, din ochii inchisi, din pantec, din tot ce e in bezna aia din jur. Valul ala de viu. De viata. Si stie ca aste e Iubirea. Aia de care vorbim fara a sti... Viata e una din fetele Ei.
Intelege si vine acasa alt om. Care simte in sangele sau ce e viul. Si mai mult, il simte in tot.

Ei, am tot spus povestea asta...

Drumul facut de mine nu a trecut prin jungla. Dar am gasit aceeasi tinere in palma intr-o vale verde, intre inaltimile Anzilor. Pe urma pe o ridicatura mica si intesata tot de verde, undeva, mai sus de cota 1000, la Sinaia. Acum ma poarta peste tot...

Asta e, draga mea... Aici, dintre aburii cafelei mele, in cafeneaua cu pereti lambrisati, sorb tot, fiecare clipa, cu placere, cu placere intensa...
Ma uit peste drum, la zapada de-afara si ma bucur ca simt picioarele inca ude, dupa ce am traversat orasul, sa razbesc prin zapada pan-aici.
Am picioarele ude, mi-e cald si mi-e bine. Beau cafea. Scriu astea. Sunt vie...
.

8 comentarii:

ajnanina spunea...

mmmmm... m-a luat de nas... :)
ce aroma...
cu toata jungla. si zapada, si cafeneaua, si muntele, si soarele si alealalte. toate.
toate intr-un strop.
ce simpla e fericirea...
si ce caraghios de complicat ne zbatem sa o atingem...

orianda spunea...

asa suntem facuti! Ne zbatem pentru o clipa de fericire cu pretul vietii fara sa vedem ca fericirea conta exact in zbaterea asta neincetata! :)
O postare foarte frumoasa!

Mikka spunea...

Eiiii, da... Ce simplu e!

De aia ma si duc asa de des la cafenea. Ori beau cafea la mine. Ori bem impreuna... Mmmmmmm!

Toate sunt intr-un strop. Si noi...

Mikka spunea...

Orianda draga... Nu suntem facuti asa. Tocmai de aia... Stii tu...

Gabriel spunea...

Frumoasa poveste !

Mikka spunea...

Da, frumoasa, draga Gabriel, si ADEVARATA, mai ales!

calatorprinlume spunea...

Draga Mikka,
Citesc des postarile tale, si am momente cand revin asupra unora. Sunt pline de cantec, de farmec, de poezie, de magnificul vietii.
Frumos...fericirea este facuta si din clipele mai putin placute(din inghetul picioarelor- insa cat de frumoase sunt clipele acelea cand incepem sa ne incalzim; din frica - insa cat de mirifica este clipa cand trecem dincolo de ultima picatura a fricii...). E bine sa traim clipele vietii asa cum vin, si sa le traim din plin.

Denisa

Mikka spunea...

Draga Denisa,
Ma bucur nespus ca traiesti asa. Da, asta e fericirea. Traind din plin... Vezi, e chiar din plinul asta care este in noi. Neasteptand umplerea, caci plinul este deja.
Trecand dincolo... O, da, ce minune e aia. Si n-am sti-o daca n-am trece. Si n-am trece daca n-ar fi.
Ma gandesc acum la "Conversatii cu Dumnezeu", in care El zice
"V-am trimis numai ingeri"...
Multumesc de insotirea pe drum, draga Denisa.
Si de lucrarea ce o faci cu tine, pentru ca deja vezi... Si sufletul tau canta frumos.