luni, 9 noiembrie 2009

Pe Luna. Lumina unui vis


foto

Acum am inteles... Ori asa cred.
Sunt aici, pe Luna, langa visul pierdut si agatat in piatra, plecata dupa visul meu si gasind un altul...
Ca toate cele ce-am trait, nimica nu-i degeaba... Sunt aici si pot sa ma amestec tocmai pentru ca sunt aici. Alegand sa fac ceea ce imi sta in putinta, sa schimb soarta unui vis. De ce? De ce pot sa fac asta? Am inteles in noaptea dinainte. Pentru ca e Maktub. Asa a fost scris.
Imi amintesc iar asta, din "Alchimistul":
"viitorul ii apartine lui Dumnezeu si el il arata numai in imprejurari deosebite. Si cum reusesc eu sa ghicesc viitorul? Prin semnele prezentului. In prezent sta tot secretul; daca dai atentie prezentului, poti sa-l imbunatatesti. Si daca iti imbunatatesti prezentul, tot ce se va intimpla apoi va fi mai bine. Uita de viitor si traieste in fiecare zi in invataturile Legii si cu increderea ca Dumnezeu are grija de copiii Lui. Fiecare poarta in sine vesnicia.
Camilarul vru sa stie in ce imprejurari ingaduie Dumnezeu sa se vada viitorul.― Cind il arata El insusi. Iar Dumnezeu arata viitorul foarte rar, si pentru un singur motiv: cand este un viitor care a fost scris sa fie schimbat."

La fel si cu visul... Sunt aici si pot sa-i schimb viitorul pentru ca de asta sunt aici.
Mana Care A Scris a scris sa fiu aici.

Bun... Ce putem face? Visul e inca viu, palpaie, invelit in neguri... De ce? Cum a ajuns asa? Cine stie?
Ce poti sa faci? Stiu, visatorul trebuie sa-si schimbe visul. Dar daca nu stie ca poate? Si daca stie si nu crede ca poate?
Si daca visul se-mplineste si se arata implinit, oare atunci nu capata putere visatorul, crezand macar de-acum incolo?
Sa vedem... M-aplec sa prind visul. Tremura si mai tare, acolo, in noapte, agatat in colt de piatra. Cu blandete, il ating, il desfac din firele ca niste funii, prinse si rasucite, si il ridic sa-l vad mai bine. Un glob candva frumos, cu o coaja neagra, crescuta peste el, ca lemnul incretit al unei nuci. Ici-colo crapatura scoartei lasa vederii clipiri albastre, ca de cer de vara... Fugare insa, slabe, fara forta. Cum sa fac? Cum sa-l desfac din coaja fara a-l vatama? Ce poate face bine fara sa raneasca? Mmmm... Caut febril prin minte.
Intre timp, asez visul aici, jos, pe fata Lunii. Il mangai si ma gandesc. Cum sa tai fara sa sangereze? Cum sa inlatur tumoarea asta? Ar trebui sa stiu cine a visat si ce, de ce s-a-mbolnavit bietul vis, de unde i se trage... Istorie cam lunga si intortocheata. Nu-s specialista in asa ceva. Eu nici visul meu nu mi-l gasesc. Mi l-am pierdut pe-aici, pe undeva. De unde sa stiu oare...
Oah! Iar ma prinde mintea. Ce poate ajuta fara sa vatame?
Un fel, un singur fel. Unul prin care tot se poate face, fara sa trebuiasca sa stii, fara sa poti de fapt sa stii prea mult. Acolo, in misterul acelei puteri care poate tot. Una singura, peste tot, fara margini, fara oprelisti... Iubirea.
Ea nu e o poveste minunata, un cuvant stralucitor... Nu. Nu-i o papusa frumoasa, de tinut in vitrina. Nu-i departe, undeva, de neatins, cu-atatia alergand orbeste dupa Ea. E aici. Peste tot. Nelimitata. Si foarte palpabila.
Inteleg...
Ma asez aici, langa visul bolnav. Il prind in palme, inchid ochii. Respir si las sa curga... Viata. Suflul asta care O contine pe Ea.
Las sa se faca ceea ce e de facut.
In spatele ochilor inchisi vad visul. Albastru-cer, cuprinde, asa cum banuiam, o poveste de iubire. Dorita, visata, a cuiva. Nu conteaza a cui.Toti oamenii o au... Ea e aici, pusa frumos, ca un cer albastru pe o mare lina...
Si vad istoria ratacirii acestui vis. Pe-o parte, visatorul, incantat de frumusetea iubirii, viseaza visul implinit. Pe de-alta parte, teama lui ca nu va fi... Negura groasa, prinzand visul cand coborase pe Luna, din corabia de aur... Strangandu-l, sufocandu-l...Tarandu-l aici, in intunecime, agatat in piatra Lunii.
As vrea... Vreau, pentru el.
Pun visul langa inima. Si il iubesc. Asa, ca si cum ar fi visul meu. Cu fiecare rasuflare, viul, ca forma a Iubirii, curge in el, in vis, si-l umple. Ii da lumina.
Si visul imi raspunde. Parca as tine-n brate un copil. Parca-i o fiinta vie... Palmele-mi sunt fierbinti. Deschid ochii. Lumina dinauntru topeste stratul de-ntuneric, liberand albastrul-cer al visului-copil.
Ca prin minune, coaja cenusie se destrama, dispare... In palme imi ramane un glob de cer albastru, cu palpairi de curcubeu. Si lumineaza asa frumos... Si se roteste lin, se-nalta usor in vazduhul Lunii. Pleaca plutit spre partea luminoasa a astrului de-argint.
Raman aici, inca sorbind placerea asta, a unui nou miracol. Eu doar am atins si am tinut, si toate le-a facut Ea... Iubirea. Cea care misca lumile, etern.

Si imi dau seama ca si cautarea mea s-a incheiat. Ca ceea ce s-a facut acum e pentru toate visele ratacite. E la fel. Tot ea, Iubirea, face, face tot. Doar sa ne lasam a O simti.
Inteleg, si asta-mi lumineaza tot. Pana si pasii mei pe fata Lunii. Caci vad in jur, din nou, ca ziua.
Calatoria asta s-a incheiat.
E vremea sa ma intorc acasa...

8 comentarii:

Darael spunea...

:)
Si chiar te intorci ? Neee.... iti place sa calatoresti. Cine te crede ca te intorci ?

ajnanina spunea...

lumina din lumina...

daca simti ca s-a incheiat calatoria, pentru moment asa o fi. dar numai pentru moment.
cand ai urcat ai urcat pentru altceva.
e adevarat, s-a luminat fata ascunsa a lunii. e imens. dar nu e ceea ce cautai.
daca chiar te intorci, odihneste-te un pic, am sa urc eu si am sa caut mai departe.

Mikka spunea...

:))))
Ai, ma, Daraaaa...
Pusesem si yo asa un "efect de scena"...
M-ai prins :))
Ma-ntorc un pic, sa mai beau si eu o cafea, ca mi-era dor. Pe Luna n-au cafele... Sau are Omul din luna, dar n-am dat de el, acum...
Beau o cafeluta si... vad yo p'orma...
Da. Nici eu nu ma cred... :)))

Mikka spunea...

Ajnanina, sunt gata de... odihna.
Daca vrei sa urci, e liber drumul,e deja "batut"... Lumina s-a facut, dar nu se stie niciodata... Calatoria in necunoscut e faina, si nu stii peste ce si cine dai...
Drum bun si luminos, cu bucurie si izbanda!

Sergiu spunea...

Eu as ramana acolo o vesnicie!

Mikka spunea...

Draga Sergiu,
E frumos si la noi, aici, tare frumos. Si uman...:)))
Da' o sa mai fug pe acolo, din cand in cand... Ca acu' sunt intr-un fel "de-a casei"...

ajnanina spunea...

mai arunc din cand in cand cate o privire dupa el...

e fericit si nauc in acelasi timp, habar n-are ce sa faca...

straluceste, dar nu isi da seama, pentru ca era obisnuit cu coaja...

nu indrazneste sa ridice privirea spre celelalte vise, la fel de frumoase ca el... si membrana subtire ii freamata ciudat in vantul lunar...

s-a trezit brusc, plin de dragoste... care acum a plecat. nu stie de ce, nu stie cum. nu intelege.

a fost mai multa decat stia el ca se poate, decat poate duce. s-ar ascunde si nu mai are cum...

nu, n-ar mai vrea sa mai fie ca inainte. si s-ar intoarce la omul care l-a visat, macar sa-i arate cum e cu adevarat... doar ca acela nu l-ar mai recunoaste...

energia care i-a fost daruita i-a adus renasterea. dar acum, nou nascut, nu se descurca. si nu-i ajunge. si nu stie. si nu mai poate, sa nu stie ca poate. si-i e frig.

Mikka spunea...

Ajnanina draga,asta-i doar deruta...
O sa-si revina. Lumina aia dinauntrul lui a venit. Popria lui reactie, la simtirea Iubirii. S-a luminat, simtind-o. Nu are cum sa piarda asta, fiindca e tot timpul in el. Da, reasezarea intr-o "forma", dupa ce simti asta, e mai stranie, dar se face, desi nu mai esti cum erai... Un fel altfel...
O sa simta iar caldura, care nu vine din afara, ci dinauntru. Doar sa stea un pic, sa i "se-aseze"... :))) Si sa-si dea seama de ce poarta inauntru.
Deh, si ele, visele, ca oamenii...