miercuri, 18 noiembrie 2009

Eu vin...

...

foto

Cu ce ma creste privirea ta? Cu ce ma creste?
Nu stiu, inca nu stiu...
Poate...
Cu asezarea asta, in drum.
Ma vezi in drum si-mi spui ca-i drumul bun.
Stii tu ceva, de ma tot tii asa, in privirea asta nesfarsita a ta.

M-am hotarat sa ma tin de drum. Si pe el. Lunga de-i cararea, tot ma tin, pe drum tot vin...
De acolo de unde stai, din ochiul de sticla al farului, peste mare, vezi pana la mine, pentru ca vezi departe, enorm de departe, in zare...
Mi s-au tocit fustele de cat am mers. S-au zdrentuit si s-au rupt, s-au facut fasii colorate, dar eu tot vin. Nu-mi pasa ca e zi ori e noapte, ca-i liniste-n aer ori vantul de bate, nu-mi pasa. Tot vin...
Ai facut asa, dintr-o singura vorba, punte. O singura vorba, o data, asa, aruncata cu drag. Nu stiam pe atunci, nu stiam cu e sa fii, din dragoste, pribeag.
Ce frunza in vant? Ce flacara-n foc? Ce lumina? Ca ziua, ca ziua din zorii ei, asa de senina, ca ziua ma simt... Caci stiu ca pe drum, purtata de vis, mangaiata de ochiul tau larg deschis, imi dai lapte si miere, speranta si dor, hrana dulce si usoara pentru calator...
Ai pus far in campie, nu-n mare. Stii ca oricum as veni, oriunde ai fi. Dar vrei sa-mi dai darul asta frumos, calatoria lunga mergand pe jos. Asa mi-am gasit mai intai puterea de-a sta in picioare. Apoi bucuria de a pasi. Pe urma, tovarasi de drum: pasari si flori, tot felul de vietuitoare: calul inaripat, tigrul, sarpele, vulturul, si stele pe cer, si rasaritul de soare. Din omul cel slab si fricos, m-am facut calator si mi-am intarit radacinile, mergand pe pamant. Acum stiu sa fluier, sa cant si-ncep a intelegele Limbajul Lumii. Incet, imi cresc aripi. Voi fi poate, candva, o ciudata faptura, stiind si putand zbura...
Si uite, ca sa vezi, de acolo de departe, cum imi e incantarea, voi merge dansand... Rotit, valurit, ca un nor lunecat pe pamant. Ca o flacara urcatoare, ca un tremur de frunza, ca o dantuitoare. Nu mai conteaza cand voi ajunge la tine. Acum drumul... acum drumul ma tine.
Si imi este bine...

12 comentarii:

Anonim spunea...

Eu vin. Fara bagaje ,prietene .Sa mergem .

Mikka spunea...

Draga Anonim, asa e, pe drumul asta se merge fara bagaje. Si cu bucurie cand ai tovarasi de drum. Sa mergem!

Leo spunea...

Numai simboluri, numai farmece, vorbesti o limba pe care nu multi o inteleg. :)

Handesion spunea...

heeeiii buna...
nam mai intrat de mult pe blogul tau... perioada nasoala si alte scuze de genu... vad ca aiinceput sa scrii din ce in ce mai bine bravoo....

Mikka spunea...

Eiiii, draga Leuto, dar si cand o inteleeeg!
Ce bine ca vezi!

Mikka spunea...

Draga Handesion, multzam de vizita si de vorbe bune. Gracias!
Oricum, eu nu scriu. Eu doar spun povesti.
Sper ca perioada aceea gata, s-a dus...
Vino cand vrei si ai timp la un ceai si-o cafea. Macar la astea, la placeri, nu-i loc de scuze ci doar de bucurii :))

ajnanina spunea...

da, calatoria fara un far n-are sens...

Lisandru Cristian spunea...

Mie mi-a plăcut de la bun început întrebarea "Cu ce mă creşte privirea ta?" O astfel de întrebare-metaforă-esenţială este demnă de tot respectul...

Mikka spunea...

Nu-i asa, Ajnanina draga? Si cand farul ala are asa niste ochi... Privind cu drag, pentru a te creste...

Mikka spunea...

Si de aflarea raspunsului, nu-i asa, draga Chris?
Bucuroasa de vizita, la ceai si cafea.

ajnanina spunea...

da, lucind in intuneric...
fie cu binecuvantarea luminii de la capatul tunelului...
fie cu sclipiri de crater de vulcan...
ramase si ziua ca amprente pe retina, proiectandu-i imaginea pe campi si pe luna...

Mikka spunea...

Oaaaa, ce frumoasa incantatie, daga mea! Asa sa fie! Pentru noi toti!