sâmbătă, 24 octombrie 2009

Iar noapte de foc...

...

glitter-graphics.com

In linistea noptii imi caut locul spre propria liniste. Destul de batatorit si de larg, in ultima vreme, apare repede in jur si inlauntru.

Fac unul din focuri... De data asta, in oras. Ascuns, intre blocuri. Asta nu ca ar fi vreun pericol de incendiu - am grija sa fie un loc ferit - ci si ca sa fiu doar eu cu el...

Ca sa faci ce ai de facut, trebuie sa fii nevazut, nestiut, alunecat, fara urme, transparent...

E vant si nu indraznesc a pune pe pamant lemne mari. Ridic o gramajoara mica din ramuri, simbolica. Pregatesc toate cele. Ma asez si ascult. Lumea in jur e inca treaza: zgomot, voci, undeva e o petrecere.
Intru in liniste si respir.
Ma ridic si ma indrept spre cele patru zari, chemand vanturile, apoi Mama Pamant, Tata Soare, Bunica Luna, Stelele Surori. Si strabunii. Cei ce ne vegheaza, chiar daca nu stim sau nu mai stim de ei.

M-am nascut si am crescut in oras, fara prea multe jocuri in casa bunicilor, desi si ei si parintii mei au fost niste tarani. Oameni ai campului. De la ei mi se trage dorul asta care imi creste zi de zi. Dorul de a sta pe pamant. Pamantul. Mama. Radacina. Forta. Inima... Purtand adanc si deasupra viata. Si moartea. Tarana celor care si-au lasat trupul in pamant,dar care ne vegheaza in spirit, la nesfarsit...

Invit pe veghetori sa vina aproape. Nu apuc sa ma las in genunchi langa gramajoara de lemne, ca se coboara o liniste densa. S-au oprit vocile petrecerii. Vantul insa isi face drum peste tot, invartind aromele toamnei si amestecand frunzele prin iarba.

Incerc sa aprind focul. Nu se lasa... Incerc iar si iar... Parca aud stramosii, nevazuti, adunati langa mine, cum chicotesc, cu blandete parinteasca.
Da. Am uitat mult din copilarie. Din jocul acela, in care priveam nesfarsit in flacari, ghicind povesti si intrand intr-o alta lume. Faceam foc cu cateva bete si puneam si coceni de porumb, ma inecam si lacrimam de fum, dar radeam cu alti copii si spuneam povesti.
Da. In tabere "de oameni mari", citeam legende langa foc, spuneam glume si cantam. Recitam din Eminescu si Nichita.
Mi-am amintit cate ceva, de putina vreme. Si am invatat cantece noi. O sa cant acum, caci iata, in sfarsit, prima flacara palpaie...

Pe cat de greu s-a lasat, la aprindere, pe atat de repede s-a inaltat. Multa lumina albastra, multa. Si flacara alb-aurie, vesela, vioaie. Vantul bate rotit si arde pe rand toate lemnele, asa cum trebuie sa fie, ca sa se faca toata trecerea amintirilor si povestilor prin foc. Cant si hranesc focul. Si ma hranesc si eu din el, cu lumina si caldura. Imi trec palmele printre flacari. Si imi apar alte cantece, si imi vad iar focuri din copilarie. Ma reinnod de acolo de unde se rupsesera fire, in bucuria fara-grijii, in puterea visarii, in vederea cu ochii copilului. Albastrul vine iar, rarefiat, si ma uimesc de dansul culorilor, de umbre si lumini care vorbesc. Vantul impinge focul spre mine, iar focul vine repede si vartejit, si il las, ca e vesel si zgomotos. Flacara suiera si spune. Ma simt iar inradacinata. Intre ai mei, cei care imi spun acum din cele de altadata, din cele ce s-au spus atator siruri de ucenici... Imi creste un nou sentiment, de apartenenta la sirul acesta, al pazitorilor focului.
Focul se joaca si danseaza, se trage inapoi, se arunca inainte, suiera, misca, e viu si puternic. Plin de viata. In flacari, acolo, e un dragon. E un vultur. E un chip... Tanar, batran, copil... Copac cu ramuri albastre si aurii. Si cu sange rosu in miez...

Incet, sarpele cu multe capete se coboara spre pamant, sufland mai greu si mai greu...
Ma las pe genunchi, managai ultimele flacari si tin palmele peste ele, veghindu-le ultimele zvacniri. Tot lemnul s-a rosit, acum sunt doar palpairile sangerii, inauntru, ca nu stiu cate vene de foc, pulsand lumina rosiatica si galbuie sub scoarta arsa. Privesc si vad. Dragonii launtrici, miscand, pulsand, clipind din ce in ce mai stins...

Ma intorc iar spre cele patru vanturi, spre pamant si spre cer, multumind de hranirea focului si de veghere.
Imi plec iara ochii si palmele spre inima rosiatica ce inca pulseaza sub jar, si raman sa veghez, pana la ultima bataie.
Cant se opreste si aceasta, las locul in paza vantului, fara grija...

Focul nu a murit. A trecut in suflarea mea, in par si in piele, in sange, in oase... Pe fata, in piept, in pantece...Il simt vibrand usor, in timp ce pasesc pe pamant purtandu-l cu mine, in mine.
Si alte focuri vor mai fi, caci alchimia abia a inceput...

10 comentarii:

Molie pe creier spunea...

link exchange?

Mikka spunea...

Why?

ajnanina spunea...

uau...
ce peisaj superb a lasat in urma focul care a trecut...
si ce stralucire...

da, actiunea transparenta, discreta, dar efectele ei, luminoase si colorate...

lumina si caldura nu vor ramane niciodata ascunse, chiar daca sursa lor de moment nu e vizibila...

inca un dragon a carui putere ai asimilat-o... :))

Anonim spunea...

Unde m-ai dus ?...mirosul satului ,a painii scoase din cuptor si curatata cu stergarul ,la seceris cu apusul ce aprindea totul ,la cocenii de porumb si gluga lor si canepa scoasa din balta si pusa la uscat si pe urma au venit cantecele "podul de piatra .." si "taranul e pe camp " si "luna,luna noua ,taie painea-n doua .."si "inelus-invartecus ghici pe-al cui deget te-am pus ..ce sa fie ..? uliul sau vulturul...? .."..Ii vad ,sunt vii... !simt si "acel spatiu de bucurie-fara griji " .Cenusa sacra nu se mai risipeste dusa de cele 4 vanturi ,cenusa aprinde un alt foc ,foc al pasarii care invata sa zboare . Te iubesc ,multumesc , Sfanta calatorie .

Dan Ioanitescu spunea...

Foarte frumos...

CELLA spunea...

ştiam eu că ceva se întîmplă:
FOCUL PURIFICATOR!!!
ardere şi renaştere: LUMINĂ!!!
pace şi linişti, nimic rău, doar purificare şi renaştre
minune: FOC!

Mikka spunea...

Draga mea Ajnanina,
Stralucirea focului a lucrat adanc, si a scos la iveala si cenusi personale. Si umbre. Va mai trebui un foc. Inca unul, si inca...
Dar asa, da, dragonul invata de la fratii lui. Intre timp, ma fac, in sfarsit, om...

Mikka spunea...

Draga Anonim,
Ma bucur ca m-ai insotit in focul asta si in calatoriile spre focurile de altadata. In jocuri si in regasiri. Si mai ales in zbor. Imi creste inima sa-mi vad aproape tovarasii de drum. Si eu urmez pe altii, si tot asa... Se misca in fine ceva, in lume. Noi. Si lumile noastre. Vor incepe sa zboare cat mai multe pasari Phoenix...

Mikka spunea...

Draga Dan,
Multumesc de privire...

Mikka spunea...

Draga CELLA,
Ma bucur de trecere... Si de vedere.
Da. Foc si lumina, purificare si renastere. E o munca nu foarte usoara dar frumoasa de tot. Si mai ales luminoasa.
E minunat sa ne facem aceste lucrari. Se face lumina!