Mate de Coca (2). Trenul spre Machu Picchu.

In statia de unde urma sa luam trenul spre Aguas Calientes, am vrut un capucino, in loc de ceai. Pravalioara mica, aranjata cochet intr-un spatiu minuscul, se umpluse de rasete. Fetita unui localnic, cu obrajii rosii si ochisori-nasturasi negri sub parul negru innoptat, radea in bratele unei femei inalte si blone. O olandeza, dupa cum a explicat femeia, aratand cu placere pozele cu copiii ei si cu biroul unde lucra. Mama fetitei, in spatele barului, mi-a pregatit cremoasa bautura. La masuta joasa, doi barbati radeau si ei, aratand siraguri de dinti stralucitori pe fetele arse de soare. Dupa sclipirile din ochi, m-am prins ca unul din ei este tatal micutei vedete.
Veselie, tinerete, viata... si atomsfera calda a unei familii. Peruano-olandeza, acum... Mi-am sorbit incet bautura calda si odata cu ea si “doza” de bucurie prinsa din ce se petrecea sub ochii mei.
De undeva a tasnit in camera vocea de neconfundat a lui Guadalupe Pineda, cu “ Historia de un amor”:

Siempre fuistes la razon de mi existir,
Adorarte para mi fue religion...

Pastrand caldura cestii intre maini, am inceput sa fredonez, am cantat si ceva cuvinte, si unul din barbati a ridicat ochii la mine, zambind. Femeia din spatele barului ne-a insotit in zambet, si cateva clipe eram cu totii in aceeasi vraja. Familia ma inclusese si pe mine.

Galagia si miscarea de afara m-au rupt din cantec. “Muchas gracias”, doi pasi, rucsacul in spate si... iata-ne in vagoane.



Trenuletul ne-a purtat de-a lungul firului de apa. Urubamba canta si sclipea jucaus. Din cand in cand se vedeau franturi din Inka Trail, drumul facut de atatia calatori care paseau pe jos, pe urmele incasilor, spre Machu Picchu. Ne-am hotarat cativa ca “data viitoare” vom face si noi asta. In trei sau patru zile ajungi pe varf.
“Se poate si pe alergare, in cateva ore ajungi sus. Recordul, acum este de patru. Eu am reusit doar in cinci.” Am ramas cu ochii mariti de uimire, zambind prosteste la "calauza" noastra. Mallku, ghidul nostru, este si maratonist, dupa cum ne-a povestit el mai tarziu. Pe drum, in tren, pret de un ceas, am rasfoit una din cartile lui. Multe poze, multe reproduceri dupa picturile lui, atat de minunate. Joc de culori si mai ales de lumini, pe texte care descriu traditiile initiatice legate de soare si vorbesc despre vasta cunoastere a incasilor, care integrau astronomia in viata de zi cu zi. Incepeam sa intrezaresc ceva din ceea ce insemnau aceste locuri. Eram insa departe de ce urma sa invat de la Mallku, de la acest pamant pe care mi-am dorit atat de mult sa pasesc.
O, casa a mea! Adorarte para mi es religion...

In tren, din nou, calda, "o copa" de Mate de Coca. Deasupra aburilor, zambetul celui care ne servea cu bauturi in tren. Acelasi zambet ca al femeii care-mi facuse asa un capucino bun... Incepeam sa ma regasesc in familie.