Ultimul ceai de care m-am indragostit, ciudat, rebel, generos si cald, e Mate de Coca. O sa-l scriu asa, cu litere mari, ca pe numele unui iubit.
Ultima oara cand l-am gustat? Hmmm... inca sorb din el, caci acum scriu si degust. Tradare pentru el, ce se cere alintat cu toata atentia, dar ma suporta, caci stie ca scriu despre el...
Pliculetul sta aici, langa mine, si langa cutia lui...
Unde ne-am cunoscut? Prima data ne-am atins, cu mirarea si bucuria intalnirii, intr-o mica oaza de liniste, cu mirosuri dulci si paturi calde intinse pe jos, printre pume si jaguari de...plus, intr-o odaie micuta. Primit dintre palme mari, aspre dar calde si blande, a venit spre mine intr-un mic pahar de plastic, acompaniat de o prezentare-indemn: “Mate de Coca. No headaches.” Intr-adevar, in Cusco, dincolo de ameteala noului, de bucuria gasirii pamantului pe care visam de mult sa-l ating, usoare clatinari vesteau atat de povestitele simptome ale lipsei de oxigen intr-un aer rarefiat, la vreo 3.300 m peste nivelul marii.
Prima intalnire m-a vindecat de orice teama. Aroma cam aspra, departe de mirodenia simtita in feluritele ceaiuri gustate cu nesat de impatimita de mine, nu m-a cucerit “din prima”. Aducand un pic cu ceaiul japonez “adevarat-adevarat” cu care ma mai incanta prietena mea care locuieste de peste 30 de ani in Japonia, cam tare la gust, “brut”, nemelodios, la prima aroma, pare nedomesticit, usor salbatic, asemeni muntenilor ce il beau cu atata placere. Asta, doar la prima aroma...
Caci pe urma, cucereste, tot asemeni lor, prin blandete si zambet... Si forta, si incredere.
Depinde mult de unde si cum il bei.
In acea odaie micuta am patruns prima data in bratele Mamei. A fost un vartej deschis atunci, care ma poarta si acum...
Glasul placut, usor unduios si apoi brusc cotit, chemare blanda dar puternica a celei care invoca Mama Pamant si Tata Cer, ne-a condus in vartejul de simtire care te ducea si te ducea...
Parca odaia mica a samanului se marise, acoperisul se ridicase undeva suuuus-sus, si peretii se deschisesera ca un cub de carton, desfacut. Culori, umbre, aroma de “agua de florida”, moliciunea paturii asezate bland pe spate, respiratia celor din cerc, tovarasii mei de drum... Toate, undeva, departe, vatuit, infundat, ascuns... Aproape, bataia tobei si zornaiturile... Culori, imagini, “secvente de film”, trupul strabatut de fiori, mici “serpi electrici”, cum le spun eu...
Cum sa nu ramai, dupa asa o prima intalnire, fascinata de tot ce a facut parte din experienta? Si Mate de Coca a fost primul care m-a intampinat...
Pe urma, l-am baut pe malul unui rau, intre flori de culori atat de vii ca le-am atins petalele, de parca degetele-ar fi vazut mai bine. Casuta cocheta transformata in hotel avea pe masa, la intrare, ceaiul – primitorul nostru de peste tot... Licoarea usor galbuie parca imi turna in sange soapte care urcau prin mine si-mi spuneau “Priveste! Simte! Auzi!” In fata mea, pe malul celalalt raului, o femeie nu foarte tanara, cu fusta incretita, putin mai lunga de genunchi, cu palarie inalta si bluza viu colorata, mergea in spatele unui barbat. Ea se oprea un pic, facea ceva cu mainile, parca scotocea printr-o tufa... pe urma pornea iar. Si iar se oprea. Iar "scotocea". Mai, sa fie!Ce...? Deodata, parca m-ar fi invatat Coca sa vad: Ea torcea! Da! Mergea si torcea! Atat de firesc! Printre florilea alea, pe cararea de munte, torcea!
Doamne, ce-as vrea sa port... orice, impletit din firul ala fericit, care s-a tors in lumina aceea, intre muntii cu ceturi aburii si pe margine de rau curat... Sau sa ma fi facut iarba, atunci, traind doar cat o fi, dar sa fiu acolo, in pamantul acela bun si generos, asa de cald, asa de iubitor...
Hmmm... Povesti cu Mate de Coca am multe. Dar mi s-a terminat ceaiul de-l sorbeam acum, asa ca fac si eu ca Seherezada, ma duc sa-mi astept zorile si sa mai torc din vise pana atunci...
Si pana la ziua, mai dansez un pic de muzica de acolo, de acasa, din Peru...
sursa video:http://www.youtube.com/watch?v=zzUHQWoL1Ts
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu