sâmbătă, 19 martie 2011

Nu stiu ce e, dar e...

.

Aici, chiar aici, unde se face miscarea asta atat de fireasca incat abia o bagam de seama...
Chiar aici, in aceasta minunata savarsire numita trup...
Aici e ceva, nu stiu ce... Oricum i-as spune, numele nu poate cuprinde tot in el, asa ca recunosc ca nu stiu ce e...
Doar intrarea si iesirea aerului... nu e doar asta. In cusca pieptului, de pilda, se invarteste o roata uriasa, si miscarea ei se simte doar cand te uiti la ea, cumva dinauntru, privind nu cu ochii ci cu toata simtirea.
Aici... inauntru as zice, daca nu ar fi sa vina cumva din afara, de peste tot, ceva care curge si intra in roata asta... Si care iese si iar intra si iar iese...
Aha, poate vartej i-as zice.
Ei, nu stiu ce e...
Dar e.

Vartejul asta aduna ceva, face ceva, nu stiu ce.
Dar il simt cand ma doare inima, de pilda. Uneori ma doare de tristete sau de jale sau de sufocare. Alteori ma doare cand se mareste de bucurie. In feluri diferite, de bucurii diferite.
Oricum, durerea asta nu ma mai sperie. Imi arata cum e sa fii viu...
Ei, cand ma doare inima roata asta sau vartejul sau nu stiu ce-ul asta, misca mai tare. Sau simt eu mai tare, fiindca atunci simt mai adanc, mai atent, mai acut...
Si cumva miscarea asta face ca oricat de jos as fi, oricat de la pamant, si oricat as sta acolo sa ma refac, sa vina la un moment dat o forta, ceva din rotirea asta si sa ma ridice. Ma misca iar si ma impinge cumva usor inainte... Si apoi misca intreg cursul vietii mele. Face sa-mi fie toate altfel.
E... sa-i zic mecanism, i-as taia tocmai partea asta de viu, de inviere si inviorare... Desi e ceva care "se activeaza automat", ca la... pernele de aer....???
E un ceva - nu stiu ce e, dar e - care ma invie si ma pune iar pe picioare. E ca si cum as fi un copil care cade cand invata sa mearga. Si mama il ridica usor, il pune pe picioruse si il impinge usuuuuurel sa mearga. Sau il tine de manuta si il trage incet spre ea cu rabdare si drag si zambet. Si el merge, dragul de el, merge, impiedicat dar merge, razand increzator spre bratele mamei...
Cam asa e si cu acest ceva - nu stiu ce e, dar e - care apare mai tare de fiecare data cand cad si ma ridica si ma pune usuuurel din nou pe drum...

Si la fel e si cand ma inalt si zbor sus, suuuus... cand ma fac praf si pulbere, ma amestec cu  stelele si stau o vreme lipita de chipul Iubitului, cu ochii in ochii Lui... Tot vartejul ma aduna din extaz, ma ia cu blandete, fir cu fir, din praful ce sunt atunci si ma culege si ma face iar om, sa pot umbla iar cu picioarele pe pamant...

Tot nu stiu ce e "mecanismul" asta de refacere, nu stiu ce e, dar e.
Si numai pentru a trai experienta acestei re-faceri, minunata si repetata cu atata blandete si dragoste, merita sa traiesti...

6 comentarii:

DoarEu spunea...

Te sustin.. sunt langa si te tin de mana, si invatam sa pasim impreuna, mai sigure pe noi, mai frumos...

mecanismul "nu stiu ce e, dar e.." exista si functioneaa.

:) imbratisari curajoase si optimiste!

ajnanina spunea...

poate ca sufletul creste in inima asa cum creste si pruncul in pantece :)
iar miscarile lui sunt cele care fac inima sa creasca si sa se umfle, hranita cu frumusete, ca si cum ar da pe dinafara... imprastiind bucurie...

Anonim spunea...

Da ! Merită să trăieşti .
Ştiu cât ştiu din viaţa tă minunată .
Dar cum sa spus
trebuie să trăim chiar şi cu încălţările ude .
De aceea îndrăznesc a te ruga ( în necunoştinţa mea )
să ai grijă şi de perna visurilor tale .
Spaţiile s-ar putea să se dubleze .
Nu facem totdeauna ce dorim .

Un an minunat îţi doresc !!!

Mikka spunea...

DoarTu,
Multumesc de sustinere si de insotire, fata frumoasa!
Ma bucur ca "ai prins" si tu "mecanismul"...
Tot imbratisari, cu drag!

Mikka spunea...

Ajnanina,
Poate asa o fi...
Mi-ai amintit de "Miscari ale fiintei interioare". Dar ar fi acum mai degraba "miscari interioare ale Fiintei".
Acum Ea o sa dea iar pe "dinafara"...

Mikka spunea...

Draga Anonim,
Chiar si cu incaltarile ude... daaa...
Acum... Acum perna visurilor mele are in ea treisprezece pietre. Pe ele ma sprijin eu, cand ma las sa ma fac una cu Cerul si Pamantul.

"Nu facem totdeauna ce dorim ."...
Mi-ai amintit de durerea de a ma tine in micime, in putinatate, cand uit cine sunt... Nu ca as fi utiat-o, ca nu m-ar fi rascolit chiar in aceste zile. Dar ai zis bine si la timp, de inca si inca... Multumesc.
O sa dau drumul la implinitul de vise. De fapt, am inceput a da drumul, a-mi da drumul...

Un an de minuni si tie! Mai mult decat ai indrazni sa visezi!