joi, 12 august 2010

... Unde se vede ca incep a pricepe ceva. Doar incep...

.
Povestea acestui blog a inceput... nu stiu cand. Cand a inceput ea poate sa fie undeva, in multe alte vieti. Cine stie? Asternerea in cuvinte a fost in februarie anul trecut.
Cand incercam sa vorbesc, dupa o tacere de vreo luna de zile. Nu mai erau cuvinte. Tacusem mult, umbland intr-o lume a tacerii launtrice. Toata lumea cea stiuta pana de curand se facuse praf si pulbere. Praf de stele, daaa... pulbere pe pamant, daaaa, si spuma de mare. De ocean, mai bine zis, de vazduh inalt de tot - vazusem particule de gheata prinse in nemiscare in aer, deasupra oceanului -, de azur si de nor alb-argintiu...
Calatoria in Peru a deschis alta viata. Cu totul si cu totul alta.
Calatorisem mult si inainte, intr-o calatorie spre Est, dar in felul acela fara trup... doar in intelegere si invatare a unor comori de cunoastere.
Si acolo, pe culmea insorita de pe Machu Picchu si in miezul de aur si sange al Mamei Pamant, totul a sarit in aer. Tot. Tot-tot-tot. Citite si practicate, intelese si cuprinse, toate s-au scurs in pamant si au zburat inspre Soare. Eram undeva la zero.
Vreo luna am umblat asa. Zero in cap, infinit in inima... Aripi-aripi-aripi. Talpi-talpi-talpi. Eram uriasa, intre cer si pamant. Cam ca in poezia lui Nichita... (of, ce stia el, Doamne, ce stia! Abia acum am aflat ce stia).
Si dupa ametelea aia in care nu puteam vorbi, nu puteam rosti de uimire, de coplesire si de zero in cap, s-au asezat iar numai cele traite. Cele simtite. Cele vazute.
Si cele de dinainte, ramase ca esenta, si cele noi, luate doar din experienta directa, au recladit aceasta noua faptura umblatoare acum pe pamant.
Si ca la deschiderea gurii, gand preotul cheama la viata pe faraonul iesit din drumul in lumea de dedesubt, au inceput sa se toarne prin mine povestile...
Ca o gura prin care se scrie, ca cel ce scrie fara sa stie ce scrie, afland doar dupa ce a scris... Asa am cunoscut pe Povestitor, inlauntrul meu.
Si apoi s-a trezit iar Cantaretul...
Si mai de curand, Dansatorul...
Si nu stiam de ce spuneam ca sunt povestitor, nu scriitor... stiam eu ceva, dar nu pricepeam.

Pana cand, dupa un an de desfacut in bucati, pus pe masa si refacut, apoi calatorit in si intre lumi, am inteles de ce e asa.
Multi din cei ce au inceput a scrie un blog au avut, dupa o oarece vreme, o intelegere a de ce o fac. Si unii au si scris trebusoara asta. Acum zic si eu cam ce incep a pricepe.
Cum au iesit povestile dintr-un preaplin, venind din miezul meu trezit de Mama. Ca niste copii au venit... Ca niste copii ai Ei, veniti prin mine. Asa cum vin de fapt toti copiii.
Cum mi-am ales reactiile si m-am lasat doar in lumea asta, fara a intra in jocuri de bloguri. La urma urmei, e un mod al meu de a impartasi povestile. Candva, o sa fie poate (si) un altul. Mai sunt si cantecele, incepe si dansul...
Despre rostul povestilor incep a intelege ceva-ceva.
Si asta ma tine in incantare si mai mare, ca pe un copil in fata minunii propriei sale vieti.
Imi vad desfasurata in fata ochilor, ca pe o veche scriere aurita, una din foile din cartea vietii mele. Si stiu ca pot fi multe si diferite foi, cand aleg sa privesc in orice alta parte. Si stiu ca pot sa aleg si sa intru si sa ies din multe lumi. Si incep a sti cum e asta. Uluitor, tare, direct, fascinant, uneori cam dur si greu de mestecat si de inghitit, dar intotdeauna plin de esenta asta care sufla prin noi, asa cum sufla in orice din univers: Iubirea.

Si jocul asta ma incanta, ma umple de minunare si ma lasa uneori fara respir, ca apoi sa ma faca a respira si mai intens, tragand din Iubire cu toate fibrele, alea vazute si (inca) nevazute.
Siii eeee miinuunaaat....
.

12 comentarii:

DOAR NOI spunea...

te transformi pe zi ce trece intr-o femeie Speciala. viata ta a avut un traseu interesant. muzica si dansul este atat de prezent in viata ta... incat raspandesti sunet, ritm pasional de a trai, vibratii de frumos.

mi-e drag sa "calatoresc" cu tine, alaturi de tine, prin intermediul acestui blog minunat.

pupici si imbratisari alese!

simf spunea...

Mikka, le spui tu, te rog, povestilor din tine ca le astept?

Cristian spunea...

Salut, eşti interesată de un link exchange?

Mikka spunea...

DoarTu,
Astea toate se varsa prin noi toti... doar sa ne lasam.

Si mie mi-e drag zambatul tau frumos alaturi, pe drum...

Mikka spunea...

Draga Simona, uite, le-am zis :))
Si ele te pupa rau de toooot!
Si mai zic asa:
"Cum termin, cum vin!" :))))

Mikka spunea...

Draga Cristian,
De felul meu nu fac link exchange. Dar la tine e ceva interesant. (Recunosc ca m-am muncit mult sa gasesc tot felul de trucuri pe care le vad acum la tine in "gradina".)
Poate si altii au nevoie, asa ca mi se pare util sa pun linkul si la mine.
Gracias!

Leo spunea...

Din nou, devine foarte evident ca nimic nu e intamplator si ca totul se intampla cu un scop.
Mie-mi pare bine ca ne-am descoperit (cred ca a fost o descoperire reciproca) si ca pot sa citesc aici, ca sa vad lumea prin alti ochi. Experientele semenilor tai nu pot fi decat constructive, e un privilegiu ca ni le putem impartasi. Tehnologia asta are multe avantaje, poti cunoaste oameni pe care altfel nu i-ai fi intalnit niciodata.
:)

ajnanina spunea...

cat de frumoasa povestea povestii de dragoste de viata...

venim (si ne tot intoarcem) la izvoare, pentru ca acolo sunt semintele tuturor florilor si fructelor noastre...
si ne bucuram pentru fiecare suflet care trece prin cascada fericita si scutura apoi stropi curcubii in jur :)

Mikka spunea...

Asa e, draga Leo, e un mare privilegiu ca ne putem intalni si putem cunoaste si un alt fel de a vedea. Si un altul, si un altul...
Poate ne vom vedea si "pe viu"... de ce nu?
Lumea e mica, frumoasa si magica.
Si din ea putem sari in Infinitate...

Mikka spunea...

Ne bucuram impreuna, asa e, draga Ajnanina.
Din cand in cand acestei lumi instetate i se face un dar de stropi curcubii... :))
Din cand in cand, insetati, trecem pe sub cascade si le sorbim apa vie, apoi curgem si noi, inverzind lumea.
Si uite asa, izvorul ne hraneste si noi curgem inapoi in el, intr-o continua roata.
Intre timp, da, mai si inflorim si rodim...

Cristian Lisandru spunea...

Blogosfera ne-a oferit, de-a lungul timpului, surprize foarte frumoase. Mie mi-a oferit chiar cea mai frumoasă supriză a ultimilor ani.

Gânduri bune!

Mikka spunea...

Draga Chris, da, chiar asa e, iata ca, asa cum zice si Leo, blogosfera face si minuni, si voi sunteti chiar una din ele :))
Sa va bucurati multi ani unul de altul, dragilor!