luni, 30 august 2010

Dansatorii focului

.
Update: partea practica:

Povestea daca v-a placut,
Si de vi s-a parut frumoasa,
Gasiti aici ce-i de facut
Ca sa lucrati si voi acasa.
Gasi-veti toate asezat,
Si cum se face si desface,
Ca sa pasiti inflacarat
In bucurie si in pace! 

Si eu acum ma innoptez
Poveste noua desenez...


Spre pantecul noptii, deschis adanc pana la stele, luminile pamantului se ridicau usor, palpaind...
Ici si colo, in linistea cu arome verzi, se auzeau voci.
Langa batranii copaci de la marginea deasa a padurii se adunasera oamenii locului. Batrani si copii, femei si barbati, veneau si se asezau in tacere in marele cerc. Asterneau in fata lor mari si lacuri, munti si paduri, animale si flori, curcubee si luna si soare, toate cuprinse in tesaturi maiestrite. Unii isi asezau la picioare mici legaturi invelite in tesaturi cu fire colorate. Acestia erau vindecatorii... Mai erau cantareti, cu fluiere mestesugite ori cu cate un corn frumos impodobit, cu tobe si zornaitori.
Cand curgerea oamenilor dinspre vale s-a linistit si marele cerc s-a inchis, in mijlocul cercului au pasit patru oameni. Barbati frumosi, tineri, purtand peste piept si pe spate desenele lumilor lor.
Asezati in genunchi, au proptit bine lemnele stranse pentru foc. Si cand au fost gata, intre ei a venit Batranul. Cu plete lungi si albe, cu haine albe de in, batranul parea ca pluteste. Aplecat peste lemne, a suflat usor, a soptit, a mangaiat...
S-a intors apoi catre Steaua Sudului. Toti s-au ridicat si au facut la fel. Si au suflat si au chemat cele patru vanturi, din cele patru zari... Apoi Pamantul si Cerul. Si apoi pe toti cei nevazuti. Oamenii timpurilor dinainte...
S-au asezat iar, incepand sa cante. Intai usor, doar bataia de toba. Aia, Inima. Bum-bum... Inima Mamei Pamant... Pe urma suierul vantului, in glasuri impletind carare spre luna. Pe urma strigat de pasare si soapta de vant... Apoi femeile au intrat in cantat, prin curgerea lina a apei si a focului.
Batranul a vorbit lemnului si a aprins prima flacara. Aceasta, hranita cu cantec, a intrat in miez, intre vreascuri, si a tras roata de jur imprejur... Si focul a prins viata si a inceput a-si sufla lumina vie catre cei din cerc.
Si atunci a fost semn de incepere a dansului. Cei patru barbati au impins mai intati in pamant cu piciorul, sa deschida portile inimii. Apoi au cuprins cu bratele si ochii stelele, luna, cerul cu tot si cu toate. Rotind si sarind, chiuind si chemand vulturii, au intins marginile spatiului sacru peste toti cei din jur, si dincolo peste zari, unde se vede doar cu inima...
Roata dansatorilor s-a facut tot mai vie, mai mare, mai deasa... Strigatul cate unuia sageta aerul si intra adanc in inimile deschise ale celor din cerc. Si acestia murmurau adanc sau mai tare, oftau sau cantau in alt fel, mai tare sau mai soptit, dupa cum isi primeau fiecare sageata. Si pe firul acela, adanc, fiecare se cobora inlauntru-si si acolo isi gasea cate o flacara, o arsura, o umbra, o durer sau o pierdere, o jale sau o despartire. Un loc ramas gol, asteptand implinirea... Un nod, o ratacire, o secatuire. Ori poate o bucurie si o nadejde, o speranta, un vis, o vedere a propriei vieti intr-un fel sau in altul.
Cand si cand, cate unul din margine se apropia de foc. Ingenunchea sarutand aerul si cerul si pamantul... Se apleca peste micul bat strans in pumn, isi sufla acolo gasirea aceea, arsura si focul launtric. Durerea si lantul, povara si pierderea. Le sufla acolo, in lemn, si apoi punea lemnul in foc. Si focul cel viu le primea, spre ardere si schimbare, spre trecere in viul puterii. Mai puneau in suflare ceea ce aveau de hranit, de crescut: de la visuri de o viata, cu rod de copii si de campuri, cu pace in suflet si limpezire in minte, pana la viziuni ale lumii, asa cum si-o vor si cum va sa fie. Cu pajisti manoase, ape curate, cer limpezit si ploi bune, copii sanatosi si case frumoase, tovarasi de drum care tin fruntea sus si inima calda.
Si cate unul din dansatori se oprea in fata vreunuia de pe margine. Il privea in ochi si astepta. Si acesta, strabatut de spiritul focului, se prindea de acel fir de aur si se cobora in adancul miezului sau. Isi gasea ce-l apasa, ce vrea sa scoata, ce vrea sa lase de tot
- Furie!
- Furie! strigau ceilalti, si dansatorul sufla in foc furia aceea, furia tuturor... Se leganau toti si suflau, sa o scoata, sa fie schimbata in forta, in focul actiunii potrivite...
Din cand in cand se mai auzea:
- Jale!
- Jale, strigau iar, si jalea toata se scurge in foc, prin gura dansatorului sufland in flacara.
- Dor! Neliniste! Frica! Speranta! Dorinta de prunci! Chemare de dragoste!
Rand pe rand, familia isi punea in foc, prin suflarea fiecaruai si a dansatorilor-mesageri, toate cele ce se cereau lasate si toate cele ce se voiau crescute.
Focul avea sa le prefaca, sa transforme viata acelora care voiau ca sa schimbe.
Dansatorii, cu trupuri lucind de sudoare si luminate de foc, se miscau in aceeasi suflare, una cu a celor din cerc... Focul vorbea, trosnind cate-o ramura, scaparand cate o roata de scantei... Limbile sale purtau catre cer ce suflasera oamenii, intarind chemarea lor catre o noua viata.

Batranul, pe margine, murmura si el cantec de foc si priveste in zare. Ce vede... va povesti. Aceea, povestea Batranului, asteptata de cerc, va veni doar la urma, cand focul se va fi lasat pe pamant, sa se stinga trecand in cenusa.
Pana atunci dansatorii inca mai salta si se mai rotesc, invartind in vartej suflarea celor ce-si schimba in dansul de foc toata viata...
.



.

10 comentarii:

DoarEu spunea...

"Dor! Neliniste! Frica! Speranta! Dorinta de prunci! Chemare de dragoste!"
pentru asta ma alatur si eu acestor dansatori minunati, descrisi de tine. fie ca dansul meu sa atraga atentia dorului si a dorintei de prunci, chemarea dragostei este asidua si incrancenata... sa vie frumoase si senine, sa se alture sufletului meu si sa se linisteasca impreuna cu mine.

sa dansam impreuna intr-o lumina noua a sperantei si a iubirii eterne, ca in povesti - sustinute cu mare drag de Ajnanina.

imbratisari si ganduri prietenoase!

ajnanina spunea...

uite-i si pe urmasii lor :)

http://www.sibiul.ro/poze/crispus-la-festivalul-medieval-cetati-transilvane-2010/14335/

copii fara frica, ai oamenilor care si-au aruncat in foc toate relele si si-au crescut tot cu flacara toate cele bune :)

dovada povestilor vii...

irani spunea...

Hello

I wish for you

Beautiful writing

Deep thoughts

Merciful Heart

Power of faith

God help

Poetry for the oppressed


So good luck

Accuracy is victorious

Mikka spunea...

DoarTu,
Sa dansam impreuna, asa! Vezi tu, lumea magica ni se arata mereu, doar sa pasim in ea...

Imbratisari si tie si buni prieteni pe drum!

Mikka spunea...

Ajnanina,
Ce ma bucur ca ai fost acolo si ai vazut asta!
Dovada povestilor vii...
Da. Pe masura ce ne descreste din unele si ne creste in altele, focul ne hraneste si ne schimba viata. Si asa se face ca se schimba si cea a celor din jur.
Copii fara frica... Tare frumosi!
Gracias!

Mikka spunea...

Dear Irani,
Hello :))

Thank you for your beautiful and good wishes

May all be true, for all of us!

May you have the Beauty behind you,
May you see the Beauty around you, May you have the Beauty on your path, wherever you go...
May you walk in Beauty!
And seeing this, may your eyes pour the Beauty in the world...

Cristian Lisandru spunea...

Frumoasă această imagine:

"Limbile sale purtau catre cer ce suflasera oamenii, intarind chemarea lor catre o noua viata"...

Suntem permanent într-o căutare a propriilor drumuri şi a propriilor vise.

Gânduri bune!

Melicovici spunea...

Am remarcat cu interesc comentariul tau la postarea- replica a lui Mikaeleon, vis-a-vis de FORTA GANDULUI scrisa ieri de mine. Am ajuns aici si am inteles inca o data ca insasi cautarea unor drumuri aducatoare de multumire in primul rand interioara ar putea insemna de fapt fericirea. Si nu atingerea ei. Ai dreptate, Mikaeleon se insala cumva in cateva privinte, insa e dreptatea lui asa cum si tu si noi si toti ceilalti, cand scriem, dorim, gandim, vorbim, avem dreptatea noastra.

Mikka spunea...

Asa e, draga Chris, suntem in cautarea lor. Din cand in cand le mai si atingem, si asa ajungem sa cream altele si altele... Si asa, o lume intreaga. Aia in care traim...
Sa-ti faci o lume frumoasa, pentru tine si draga ta!

Mikka spunea...

Draga Melicovici,
Bun venit in gradina!
Cautarea aia asa cum spunea un om tare drag mie, este intr-adevar datatoare de fericire. Fericirea e nu gasirea, ci calea, zicea el (dr. Wayne Dyer). Eu am gasit ca pe cale sunt chiar mai multe fericiri... Una si una, minuni de minuni...
Asa cum spuneai, avem... cred ca nu dreptatea, ci adevarul nostru. Modul in care vedem lumea, definind prin asta propria realitate. Fiecare cu adevarul lui. Cred ca prietenul nostru Mikaeleon nu se insala, el vede in felul lui, si pentru el asa e adevarat...
Am dorit doar sa-i arat si un alt punt de vedere.
(cat despre dreptate... nu imi mai place de ea. Pentru "cine are dreptate" s-au purtat batalii care eu antrenat chiar popoare intregi... Prefer "chestia" cu adevarul fiecaruia. Stii cum e: daca tu crezi ca asta e adevarat, pentru tine asa e.
Eiii, uneori sunt si exceptii. De plida, daca zici ca e verde si treci strada cand e de fapt rosu... :))) De unde si asumarea consecintelor propriilor credinte/adevaruri.
Tot legat de cum vezi realitatea, tot Wayne Dyer are o zisa draga mie:
Cand schimbi felul in care privesti lucrurile, lucrurile pe care le privesti se schimba.
Asta legat de forta gandului si de preceptie (si de inca ceva.. :)) ).