joi, 22 iulie 2010

Darul acestei zile...

.
.
In aceasta zi mi se petrec multe. In timp ce mama trecea printr-o chirurgie pe trup, urmaream, in timp ce mergeam spre birou, firul povestii ei. De acolo, din firul asta, trageam una dupa alta ate mici si subtiri, desfacand cat putem din intelegeri, din intrezariri...
Nimic nu-i intamplator. Tot in timp ce metroul ma ducea vreo trei statii, citeam o poveste de drum, una din care vedeam cum se face sa vezi firele povestilor noastre, alea care ne tot leaga.
Pentru mama, presupuneam si puneam cap la cap cate ceva. Dar erau doar "vedeniile" mele. Cu adevarat, complet, numai ea stie. Si daca va vrea sa vada, voi fi cu ea, sa vedem impreuna si sa dezlegam mai departe.
Si asa va putea iar sa mearga.
Trist e ca mai toti ajungem, nu din atat din nemiscarea trupului cat din impietrirea inimii, sa ne miscam din ce in ce mai greu. Iar restrangerea mersului fizic, ca si restrangerea tuturor miscarilor noastre, chircirea si intepenirea, astea tin de minte si de inima mult mai mult decat credem.

In timp ce citeam, mi-am gasit acolo, in acea povestire a altcuiva despre drum si descoperire, un capat de ata si pentru mine. Firul meu calauzitor pentru o chirurgie. Una pe suflet, ce mi se va face in curand. Si brusc mi s-a luminat iar ceva si am vazut.
Am vazut departe. Undeva, intr-o insula a vietii mele, unde ma trasesem sa fug de tot si de toate. La vremea aceea fuga a fost buna, dar atat de departe ma dusesem ca nu mai aveam forta si curaj si nici macar barca sa ma intorc. Se sparsese in frutuna...
Culmea e ca in timp ce citeam despre ce si cum ne facem singuri, despre cum uitam sa mai desfacem ori nu mai putem si nu mai vrem, ascultam si o muzica. Una de aia, de trecut cu corabia ori cu barca cu panze printre stancile uriase, ca sa iesi in larg. Aveam acolo, in cantec, si barca si vaslasi si pe cel care canta si tine ritmul, si puterea bataii tobelor.
Si vedeam deschiderea drumului... Cerul inrosind marginea diminetii si alunecarea semeata pe apa. Inaintare usoara si puternica. Drum tare bun!

Si mi-am dat seama ca acel fir va fi de urmat si ca pot acum sa merg cu putere, cu curaj si cu cantec chiar acolo, in zona aceea de care n-am mai vrut sa stiu. In insula aia, unde o parte din mine a ramas, fugita din lume.
Si inca interesant a fost ca fix cand am fost gata, cand am inteles si mi-am asumat drumul, printre cei care ieseau de la metrou a trecut cineva cu un chip foarte asemenator cu al... cuiva. Si am stiut ca e imi este iar data in dar o vedere. O intelegere si o atingere magica. Inca o dezlegare.

Nu stiu cand voi ajunge acasa, dar cand va fi o sa pun muzica aia de vaslit. O sa-mi iau o para de foc, ca in basme, si o sa calatoresc, vaslind catre insula aia indepartata, unde o parte din mine asteapta sa o gasesc, sa o iau la inima si sa o iubesc.
.

6 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

"Culmea e ca in timp ce citeam despre ce si cum ne facem singuri, despre cum uitam sa mai desfacem ori nu mai putem si nu mai vrem, ascultam si o muzica. Una de aia, de trecut cu corabia ori cu barca cu panze printre stancile uriase, ca sa iesi in larg. Aveam acolo, in cantec, si barca si vaslasi si pe cel care canta si tine ritmul, si puterea bataii tobelor"

Bine te-am regăsit! Imagini frumoase în postarea ta şi de aceea am ales varianta de a selecta un pasaj. Dar erau mai multe. Dor de călătorie, dor de muzică, dor de un loc în care să ne simţim cu adevărat bine...

Gânduri bune!

ajnanina spunea...

mamei tale ii urez sa isi simta genunchii cel putin la fel de bucurosi cum i-am avut eu in zilele trecute...

iar pentru tine, abia astept sa te insotesc pentru bucata aia dusa cu pluta de care ai povestit acum un an si-o luna...

DoarEu spunea...

Putere si curaj, liniste si incredere, calm si rugaciune ("Mananca, roaga-te, iubeste" iti amintesti cand citeai cu sarg?).

Sa fie bine, si va fi!

Ganduri angelice!

Mikka spunea...

Draga Chris, dorul acesti calatorii e uneori dor de-o viata. Arde si nu stim ce e...

Nici nu stii, dar postarea ta despre copilaria la tara a adus o noua, nestiuta poteca acestui drum. Multumesc!

Mikka spunea...

Ajnanina,
Mama inca nu stie ce simte. Mai bine.E buna cate o doza de nestire... Cand o fi sa simta, asa sa fie, cum zici tu.

Drumul de acum un an si-o luna... Daaa.. Ii vine randul si lui, mintenas. Ma duc sa dezleg funia care tinea barca la mal... Si o sa pornim impreuna. Mai pe uscat, mai p ape, mai pe nori...

Mikka spunea...

DoarTu... Imi amintesc, cum sa nu. Zilele astea mai ales asta imi amintesc. Am facut un soi de intrare acolo, in templu, cu rostirea la infint a rugaciunii. Se face singura...
De mancat... mai putin. De iubit, asta urmeaza. Sa vedem ce vedm... :))

Multumesc de ganduri, ingerasa!