vineri, 30 iulie 2010

...Ce naiba...???

.
Nu eram intr-o margine de lume. Nu atunci. Atunci iesisem la o terasa, "ca fetele". De fapt, nu mai iesiseram asa de anul trecut. Dar acum una din "fete" - colegele de birou - isi lua ramas bun, asa ca ne-am scos la o bauta, acolo.

Si ajunseseram in parc, la terasa, gata sa ne desfasuram aripile si sa fosnim, sa povestim, sa cotcodacim... De parca nu ne-am fi vazut de nu stiu cand. Oricum, la terasa discuti altfel, desi poate aceleasi lucruri. Ori poate putin si altceva.

Am inceput asa cum fac de obicei, cu o cafea. Restul e doar pretext pentru desert... Si pentru vorba. Ciudat, dar chiar si la vorba m-am mai tras pe dreapta. Imi place grozav sa ascult si sa vad omul. Peste, dincolo de, pe sub vorbe.

Si asa am avut si acum pofta. In timp ce fetele zburataceau vorbe, mi-am luat frumusel cafeaua si, anticipand atingerea aia aromata, voluptoasa, buna-de-tot, am privit asaaaa, peste.

Si... eeee, foaaarte frumoooosss... Peste erau cei de la masa cealalta. Si m-am proptit cu tot cu aroma in ochii cuiva. Se uita la mine si eu n-am avut decat sa ma uit si eu. Unul din barbatii de la masa era deja cu ochii in... cafeaua mea.
A fost intai straniu. Vremea aia cand ieseam la terase si priveam e undeva departe. Asa ca a fost o ciudata tremurare, o amintire a unor gesturi si trairi de demult.
Stiam ca acum e altfel, altceva. M-am uitat mai departe, cautand sa vad cum e si la mine si la el. A fost destul de lesne sa trec peste. Peste vrajeli demult apuse. Ochii spuneau altceva.
Cum nu ma mai mira mare lucru, am mers mai departe. In obiceiul deja facut, de a trai ca si cum nu mai e niciun maine, am primit ce-mi adusese clipa. M-am dus acum pana unde s-a deschis poarta ochilor. Fiindca aici era altceva. Nu vrajeala de aia, de demult. Altfel de vrajeala. Parca ma trasese de mana, sa intru. Si fara nicio perdea de la mine sau de la el, am intrat si am vazut ce voia el sa fie vazut.
Am vazut un barbat, o femeie si un copil. Undeva, pe o pajiste, pe un spatiu cu mult verde. Erau toti de mana, si pareau ca se joaca si ca merg impreuna pe acolo, prin verde. Apoi dintr-o data s-au rupt de maini. Si ea a ramas acolo, cu baietelul - era un baietel cam de trei-patru ani, cu par balai si ochi caprui - iar el a fost tras cumva, absorbit ca printr-un tunel, in altundeva. Si de o parte si de alta, maini intinse, strigate mute. Apoi, doar el, pe un teren arid, undeva, sub arsita...
Am zis ca am luat-o si mai razna ca de obicei. Dar m-am uitat asa, peste omul acela l-am parcurs cu privirea. Se intorsese acum spre unul din cei de la masa lui, dar stiam ca era inca agatat pe firul pe care il intinsese. Stia ca inca umblu putin prin el, ca doar de aia deschisese usa. Ma simteam ca intr-un film. Ca in "Vrajitoarea". De undeva, de dupa un copac, urmau sa tasneasca aruncatorii cu pietre...
Dar am privit mai departe. Undeva, in varfurile plamanilor, mazga aia cenusie. Aia de oftat, aia de oboseala, aia... O stiam. Tristete, multa tristete.
Chipul frumos al acelui barbat nu arata nimic din asta. Un tip care ieise seara cu prietenii sau colegii la o terasa, bucurandu-se de o vorba la un pahar.
Mi-a fost cam aiurea privitul ala, pret de vreo trei minute. Ma intrebam - de ce? De ce asa? De ce a vrut sa vad? De ce a deschis usa?
Si cum inca aveam cafea in ceasca, am sorbit si am mers mai departe. Nimic nu-i degeaba.
El vorbea si in acelasi timp se tinea de firul intins...
Mie mi-era cel mai straniu. Poate mi-ar fi placut sa mai privesc sau sa fiu privita asa ca altadata. Poate ca asta, felul acela de demult, ma incurca acum, cand intrasem in rol de "vrajitoare". Poate ca ma loveam de doua chestii diferite: femeie care isi aminteste ceva din femeie si femeie care vrea sau nu vrea sa mai fie Florence Nightingale... In trei minute eram in joc, si eu si el, si ma gandeam ce naiba e asta. Ce naiba e si cu vazutul asta. Si daca vreau sa vad sau nu si daca da, ce sa fac mai departe cu ce am vazut.
La urma urmei, iesisem si eu cu fetele la terasa, nu?
Noroc ca a venit berea bruna...
.

12 comentarii:

ajnanina spunea...

ce naiba, fata, doar n-ai inecat revelatia in bere...
fie ea si bruna... :))

stii bine ca vazutul nu dauneaza grav facutului :))

acu iti dai seama ca mor de curiozitate sa te scot si eu la o bauta sa-mi povestesti mai departe :))

Mikka spunea...

heeee... Am lasat pe "mai departe" pe sarma, la uscat... :)))

Starea de beatitudine e taaare buna, fie ea si de la bere :))

Vazutul nu dauneaza, nu... pana treci la facut :)) Acoloooo... Nici acolo nu dauneaza.
Da' nu poate sa fie mai simplu? :))

Of, parca o vad pe Wayan cum rade de Liz...

In curand facem rost si de o bauta, poate langa narghilea :)))

DoarEu spunea...

:)) Suuuperb! Romantic si haios!
Sper ca privitul continua si este frumos... si jocul de folos inimii si mintii si armoniei sufletesti!

Imbratisari cu aroma de cafea... :)

Leo spunea...

De-aia imi place mie chestia cu blogurile, ajungi sa vezi lumea prin alti ochi decat ai tai, filtrata prin alte suflete.
"Stia ca inca umblu putin prin el" - aici mi s-a parit comic-bizar-incitant, m-a gadilat pana-n varfurile degetelor.
Nimic nu-i degeaba, pai cum sa fie ? O fi ce-o fi, ce naiba o fi, da' e tare interesant !

ajnanina spunea...

revelatie: lumea e rotunde, indiferent pe ce punct te asezi, esti intr-o margine :)

Mikka spunea...

DoarTu,

Aroma de cafea... mmmm... tare buna.
Jocul? E joc. Cine stie?

Imbratisari si tie, cu aroma de soare si vacanta!

Mikka spunea...

Leuta draga,

"Umblat prin" e tare... nu stiu cum sa-ti zic. Dulce-amar... ori si comic-bizar-incitant.
Pana-n varful degetelor? Cam da.
Fooaaarte interesant, da... Ce naiba o fi nu stiu da' e altfel, un joc nou.

Mikka spunea...

Ajnanina, asa o fi.
Dar daca te pui asa, "ca curca", fix in mijloc?
Neeee... Poate fi pericol de plictis mare, ca de la margine te mai plimbi si tu colo-colo, da' din mijloc totul poate parea la fel.

Da' adevarat ai zis, lumea e rotunda.

(psssstt: ce-ar fi sa-i dam un sut? Oare unde s-o rostogoli?)

Andrei S. spunea...

Foarte interesant, întradevăr. Și foarte curios în același timp.

Nimic nu e întâmplător, de asta sunt sigur.

Numai bine.

petra spunea...

Emotia, apare si lumineaza chipul "inchipuit",amintire,visare,uitare,hrana, totul intrun clip de emotii si bucurii ce onoreaza viata . E placut sa simti ca nu le sti pe toate si te mai surprinde o emotie :)

Mikka spunea...

Asa e, nimic nu e intamplator, draga Andrei.
Numai bine si tie!

Mikka spunea...

Chiar asa, nu le stii pe toate niciodata, draga Petra...
In general, cam toate emotiile asta fac, ne surprind... si putem sa nu ne prindem deloc ce-i cu ele :)))