luni, 17 mai 2010

In valea de Luna, Ingerul...

.
foto

Uneori raman mai mult in gradina mea. Imi place sa ma umplu de verde, sa ma umplu pana dau pe dinafara.
Stau la masuta mea din lemn de brad. Lemn mirosind a dulce, a padure, a viu... Insirate pe masa, ulcele de pamant inflorate, pline cu arome: ceai si cafea.

Si-mi place sa privesc in aburii cafelei. Mult, departe, adanc...
Daca intri adanc, poti trece dincolo, in taramul istorisirilor, acolo de unde isi trag puterea aburii de cafea. Din lumea aceea imi iau uneori si eu seva, caci orice Povestitor se hraneste cu povesti... Desi nu par adevarate, ele sunt chiar adevarate. Si cele de foc, si cele de apa, si cele de Luna, si rasaritul diminetii din burta Mamei Pamant...
Invelite in abur povestile se rotesc mai bine si fiecaruia ii este dat sa vada cat poate din adevarul lor...

In aburii de cafea am vazut o alta poveste de drum. Fac ce fac si tot in drum, in drumuri ajung...
De data asta, un drum al unei insetari... Desertica insetare. Asa cum e dat fiecarei insetari sa ajunga, sa-si cunoasca marginea, spre a sfarsi in umplere cu apa vie, apa vietii...

Intre aburi vad intai picioarele care umbla pe drum. Incaltari usoare de panza, brodate cu litere aurii. N-am mai vazut asa incaltari. Pasii usori sunt ai unei femei. Cunosc mai intai dupa salt. Desi pare lunecat, mersul are in el o vale si-o culme, apoi alta vale... Privesc mai sus, infasurand cu privirea trupul invaluit in panze de culoarea nisipului... Panzele bat peste glezne si flutura, in saltarea aceea ca de dans.
Ma uit mai bine: femeia isi poarta pletele scurte intr-un nod inflorat. O floare rosie lasata pe spate, pe gat... Salta bland si floarea, in jocul miscarii inca usoare...

Stiu ce va fi, stiu de-acum cum va sfarsi dansul, in risipirea noptii peste drum... Ma las sa privesc, alta mai buna petrecere n-am. Si iata ca seara se lasa peste noi... In locul meu, intre verde si-albastru, privesc in aburi. Aburii se tin vii, ca sa curga povestea... Privesc si vad mai departe.

Rotirea drumului si-a dus calatoarea in marginea campului. Se face deja drum prin piatra si oboseala se toarna incet... Drumul cotit printre pietre, sub mantia noptii, nu-i asa placut. Dansul se lasa in jos, se face trecere si apoi impingere a urcusului. Nu i-a spus nimeni femeii, nu i-a spus... Daca impingi muntele, si el te ve impinge. Si forta muntelui nu-i ca a ta... Urcusul se lasa greoi, pasul adoarme ici-colo, se cere oprire si rasuflare, nu-i curgere, nu-i...
Tovarasii de drum sunt departe. Povestea e inca de drumet singuratic... Si de lupta. Plecase in dans iar acuma lupta... Greul se face simtit mai ales in piept, nu-n picioare... Si suflarea se rupe, mai cade, mai urca...
Dar iata si primul tovaras: Luna. Luna ca o paine, mare, calda si buna.

Drumeata asteapta privind cresterea Lunii. Incet se mareste, se lasa mai grea peste lume... Si globul luceste, jaratic si nor in vartej de argint si de aur... Rotirea din pantecul Lunii da viata noua noptii. Femeia se pune din nou peste drum si iata, intaia data, cade impingerea. Cade lupta. Usor, usor este pasul, in marginea Lunii, in marginea drumului...
Sageti de lumina aseaza piciorul pe pietre si dau in sfarsit putere suflarii. Ca si cum femeia ar fi trasa pe fire de lumina... Incet se deschide cararea, mai mare, mai intinsa, pana da in sus, acolo, deasupra pietrisului, in valea de Luna. Valea de lumina.
Peste culmea de sus, trecatoarea peste apa. Apa, argintata in lumina, lasa spre trecere pod de lemn si face purtarea spre liniste. Doar incantecul apei vrajeste usor, pastrand firul de susur pentru cine o trece, sa-i dea bun venit in lumea de sus...
Acolo, in lumea de sus, calatoarea opreste mersul si se lasa sa priveasca de jur imprejur. Nu-i nimeni, doar ea, Luna, apa si valea de Luna.
Acolo se poate vedea.
Acolo se poate sti.
Acolo se poate uita.
Acolo se poate gasi.
Sau niciuna din astea, doar liniste.
Sau toate...

Ramasa in asteptare, femeia isi asculta rasuflarea si stie ca de aici pleaca un alt drum.
Incet, se lasa pe pamant, in impletirea de raze de Luna.

O sa vina in curand, o sa vina...

Si iata ca vine.
In raze de aur, argint si curcubeu, incet, plutitor peste valea de Luna.
Ingerul Pamantului.
Cu inima - bataie vie in piept, in gat si in ochi, femeia asteapta.
De multe vieti asteapta clipa asta.
Purtat de lumina pe raze de Luna, Ingerul a venit...

Inaltandu-si cu greu fruntea de acolo din ingenunchere, femeia - ratacita de altadata, gasita de acum -,  priveste o clipa in ochii Ingerului. In lumina albastra-de-tot, lumi peste lumi se misca usor, topindu-se una in alta... Vieti peste vieti, invartire si foc.
Ingerul canta incet. Din tot trupul canta. Cand merge si cand sta. Nu i se vad aripile, trage cu el toata zarea si nu se vad... Sunt topite undeva intre cer si Pamant...
Privirea Ingerului apasa dulce ochii femeii si pleoapele se coboara...
Calda, pe cap, o blandete vie, ca o mana usoara.

Plecata spre Pamant, femeia aude si simte in toate ale ei:

Mama, primeste-o si tine-o. Buna sa fie, calda sa fie, vie sa fie.
Mama, da-i viata in viata. Sa fie vie in viata ei, sa fie vie.
Mama, ti-am adus-o in noapte, pe drum insetat de lumina. Da-i vederea, blandetea si puterea. Sufla in ea si trezeste-i inima.
Mama...
Mana usoara se ridica si femeia se simte trasa spre cer. Apoi, dintr-o data, se lasa pe pamant moale, usoara, asternuta ca o mantie de matase.
Lipita de iarba si piatra, femeia se simte curgand ca o apa in pantecul cald al Mamei. Se scurge incet, picur cu picur, bataie cu bataie a inimii...

Canta Ingerul, departat, topindu-se in valea de Luna...

Mama...
.

8 comentarii:

Plutonia spunea...

Frumoasa poveste!... te poarta intr-o alta lume... acel spatiu dintre cer si pamant unde ingerii au propria lor lume... si unde visul se inaltă purtat pe aripi de inger... Frumos... foarte frumos...

kid4ever spunea...

e superba poza...si imi place mult povestea :) bravo

astharte spunea...

Cand Viata ne deschide poteci, la rascruce, in vale, luminat de Luna, te lasi calauzit de bataile inimii Mamei Gheea, si nu-ti doresti decat sa-i duci mai departe Iubirea, in orice vei face, pe orice drum vei porni-o.
Apoi, te rogi sa-ti rasara tovarasi de drum, sa duceti povara unei noi istorii impreuna, pentru a o implini mai bine si mai frumos.
Si te mai rogi sa gasesti izvorul din care sa bei Intelepciune si Iubire si Bucurie, sa poti pastra in causul palmelor tale macar un strop cu care sa poti uda buzele insetate de Viata ale altuia, cautator ca si tine de taine si dornic sa-si inceapa dansul Vietii.
Tu , Inger, astept sa te imbratisez ...

Mikka spunea...

Draga Plutonia, chiar aici, chiar aici este spatiul. Cerul si Pamantul. In Inima...
Ingerul... daca-l privim bine foaaaaarte binee...

Mikka spunea...

Draga kid4ever, ma bucur ca ai vazut si ca ai gustat povestea.
"Bravo" e pentru ea :)). Povestea vine si se rosteste ea singura.

Mikka spunea...

Astharte draga mea, asa e, Mama ne poarta peste tot in palma Ei, peste tot...
Tovarasii de drum vin si ei odata cu bataia Inimii.
Si da, izvorul... cand te lasi pe Pamant, curat, luminat, izvorul vine singur, urca prin tine si da Viata.
Atunci ne traim cu totii invierea.
Si dansul incepe, daaa...
Ce frumos ai vazut!

Ingerul vine... Si-s mari si deschise aripile, facand deja imbratisarea...

ajnanina spunea...

inger, ingerasul meu, mai stai...
sa fii langa ea si cand se trezeste...

Mikka spunea...

Va fi, draga mea Ajnanina, va fi...