luni, 31 mai 2010

Cand povestile tac...

.

Eternal love


In zborul nostru intre si prin lumi, o data la sute de ani ne revedem... Atunci povestile tac, stranse in lacrima. Una. Una singura.
O singura lacrima, adunata in sute de ani de asteptare...

Intalnirea asta e atat de asteptata incat atunci cand vine ma ia pe neasteptat.
Asa a fost acum.
Tin minte ultima oara. Era pe muntii arsi, dupa ultime batalii sangeroase. Se facuse un camp de plangere. N-am uitat. Nici tu...

Acum ne revedem pe campiile trandafirii ale rasaritului de soare. Desfacerea norilor a fost atat de lina incat a stat si vantul sa priveasca.
S-au oprit ciocarliile inainte sa se avante. Suna ceva... Ramasese cantecul tau. Cantecul privighetorii, ramas pe marginea zorilor, tragand corzi fermecate intre cer si pamant.
Am stiut...
Am stiut ca asa avea sa fie. Sa se opreasca toate lumile in loc.

Peste campiile noastre, ramase de atunci sa ne astepte, s-a asternut abur de roua. In fiecare picur, curcubeu... milioane de curcubee rotunde, intre cer si pamant...
Aerul bland s-a ridicat si s-a oprit. Asteptarea, adusa pe marginea marginilor, m-a sorbit.
Si atunci toate povestile au tacut. M-am trezit plutind peste campuri si stiam... Simteam ca va fi ceva...
Mirosul de iasomie, venit de cateva zile... Ultima data, acum sute de ani, tineai la piept iasomii... Era in alt loc, in alt timp...

Ne regasim acum. O data ni se deschide poarta si singura poveste care mai canta e asta. Toate celelealte tac, stranse in lacrima.

Peste campuri pasesc, alunec, zbor lin... Nu alerg. Nu mai alerg. Nu e nevoie. Oricum, poarta se dechide atat cat se deschide si sta atat cat sta. Intre lumi, intre spatii, lumina soarelui arunca raze orbitoare si totul e o nesfarsita curgere de lumina. O singura umbra se vede, venind din Soare, luminand din miezul ei insasi...

Pasii... pasii vin unul spre altul si canta prin ierburi. Deschisa, setoasa sa vada, cararea sopteste usor, ca o apa... Ea tine minte ultimele noastre vorbe si atingeri, de atunci... Si fluturul degetelor, bataia inimilor in palme...
Sopteste si asteapta sa vada iar.
Poate va vedea, poate nu. Eu nu mai tin cararea, mi-e campul mai drept...

Vii asa cum te stiu... Vultur frumos, trestie blanda, foc si apa... Flutura straiul... Acelasi strai de atunci, din ultima batalie.
Pieptul tau inca poarta urmele vechilor rani. Ca si mine, ai mers prin apa si foc si oricat de multe ploi ar fi fost, urmele au ramas. Purtam scrieri... Sunt scrieri ale povestilor noastre de demult, sunt scrieri de dragoste si de asteptare.
Mi-e drag chipul tau si parul acum argintat. Argintul imi curge si mie si stiu ca vor trece iar sute de ani si vom fi si mai argintii... Nu-i decat frumusetea vietii traite si adunate-n comori de argint... Batranii nostri, cei ce ne-au aratat primii drumul, erau cu totul si cu totul de argint cand i-am vazut prima oara. Acum... acum sunt de aur, asa-i?
Ei umbla prin Soare si tes alte lumini...

Atingerea se topeste in dorul ars de atata timp... Curgem unul in altul si ametim... Manile ne prind in roata... Roata isi face un singur miez. O singura inima ... Vartejul ce suntem urca spre trandafirii cerului. Trecand prin straturi de aer dulce si inmiresmat, te sorb... Iasomie si trandafir...
M-ai invatat acum randuri de sute de ani dulceata inimii. De-atunci stiu. De-atunci a ramas cea mai dulce dulceata. Si pieptul tau, cel mai dulce reazem si loc de stat si simtit...
Din cand in cand mi-e dat sa regasesc o clipa asta, pe nisip sau pe iarba. Din cand in cand vii ca zefir sau ca briza.
Si o data la sute de ani ne gasim. Iata, data asta a venit.

Urcand printre nori, mai sus, tot mai sus, privim campurile noastre, si lumina alearga in margine tot mai lata prinzand case si pomi si ape, daruind locurilor stralucirea zilei ce incepe.
Pe masura ce zorii se sting topiti in focul zilei, urcam in vartej, sorbiti catre Soare...
Stiu ca atunci cand voi inchide ochii poarta se va inchide iar... Abia clipesc, cu ochii in ochii tai. Si privim unul in altul, cautandu-ne vietile traite atata timp... Ne vedem umblatul prin lumi si cercurile prinse si desprinse. Atatea vechi si noi incercari... Aripi, aripi ne-au facut ele, aripi crescute pe marginea ranii cusuta cu fir de par argintat.
Stiu ca de la tine mi-au venit in varfurile degetelor firele de argint, cand imi era sa cos si sa inchid... De la mine ai firele tale de argint care ti-au scris povestile pe trup...
Doar in inimi am cusut noi altfel. Pentru inimi ne-au fost ochii...
Acum ne sorbim in priviri si curgem cat putem unul in altul... Oricat de mari ar fi inimile, ele stiu sa se umple.
Si iata ca se aseaza bland in ele toata curgerea, toate vieile noastre.
Ne-am spus tot... Povestile au tacut si lacrima cursa unul in altul s-a prelins in toate alcatuirile noastre.

In ultimul tremur al ei, in ultima invartire a rotii ce suntem, ochii tresar si, prea pline, pleoapele cad...

Si atunci poarta se inchide. Lumile se desfasoara una din alta si din una suntem iarasi doi... Peste campii mai lunecam o vreme... Fluturul lin al degetelor tine tremurul inimii...

Se vor naste iar sute de ani pana la revedere...


Doar daca...
E timpul in care zorii sfarsesc in lumina zilei. Pe marginea clipei am putea... am putea oare?
Da... Ramane un loc in care sa fim impreuna, sfidand si poarta si timpul.
Privim iar unul in altul si tragem de marginea clipei. Marginea taie, timpul se razvrateste si-si porneste furtunile... Mainile strang si pe ultima clipire a clipei ne strangem unul in altul. Unul poate curge mai usor si mai repde. Suflam o data... o singura bataie de inima...
Marginea clipei cade. Pe sub poarta ce se inchide, sageata se arunca in miezul de Soare...



Se spune ca Soarele e orbitor.
Nu ne mai trebuie ochi...

.

6 comentarii:

ajnanina spunea...

ma gandema eu can mi-ai zis de poveste ca o sa-mi rupa inima, da nici chiar asa...
niste sute de ani e o vreme foaaaaarte lunga... :(

Mikka spunea...

... pentru calatorii in si printre lumi, vremea e altfel... dar si asa e intr-adevar foarte lunga.
De data asta s-a gasit iesirea din lungile asteptari. Acolo, in miezul solar... Poarta in alta lume.

Geanina Lisandru spunea...

O întâlnire de zile mari cu poveşti scrise sau nescrise.

O ume descoperită atunci când poate nici nu mai sperăm.

Am băut un ceai, am stat în hamac, am ascultat povestea tăcută a lumii şi voi reveni cu aceeaşi plăcere tot ceea ce scrii chiar dacă timpul este neîndurător cu mine.

Pupici geaninoşi peste normă!

DoarEu spunea...

Lucruri bune se intample rar! Dar povesti ca aceasta chiar nu am mai citit niciodata!
Imbratisari si ganduri bune, zana!

Mikka spunea...

Geanina draga, ce buna regasire!
Sper ca macar cateva clipe ai avut un timp bun pentru relaxare, ceai si hamac...
Si iti doresc tot timpul din lume ca sa te bucuri de ceea ce iti e drag!

Mikka spunea...

DoarTu, lucuri bune se intampla atat de des...Doar sa le vezi.
Imbratisari si tie, micuta zana, vezi-ti drumul inflorit...