marți, 22 septembrie 2009

Cantec pentru drum

...
foto

Plecase de mult pe drumul asta.
O oaza era, in viata de zi cu zi, pasul facut pe ciudata carare. O carare in care intra si iesea, de multe ori pe zi, ramanand aproape tot timpul, de-a lungul noptii.
Ce era si mai interesant la drum e ca el tinea minte. Da, ca si cum ar fi avut o minte a lui si-o tinea fixata acolo, infasurand ultima realizare, ultimul pas al celui sau celei care intrase in el, pasise si parcursese o bucata, apoi iesise spre a alerga iara in lumea Alta.

Drumul se obisnuise de ani de zile cu asta si se mai scutura el din cand in cand, facand-o pe furnica aceea de om, cea calatoare, sa ia o cotitura mai domoala sau mai stransa, sa urce sau sa coboare. De cateva ori se si rupsese drumul, facand calatorul sa se aplece si sa caute adanc, in el insusi, o punte, sa lege firul si sa mearga mai departe.
Intr-o zi insa drumetul acesta intrase iar pe carare si se asezase in mijlocul drumului, ramanand tacut. Mai facuse asta, cand obosea. Dar acum era dimineata, abia iesise soarele, sclipind vesel in baltile proaspat lasate de ploaia de cu seara...
Omul privise o vreme in zare, apoi inchisese ochii. Ramasese asa, nu se stie cat, caci pe drumul asta nu se masura timpul. Doar curgerea pasilor in lungul cararii. Apoi calatorul scotocise in pieptar si scosese ceva. Din pomii de pe margine, drumul clipi. Un fluier!
Da, un fluier frumos colorat, cu azur si galben, cu verde si trandafiriu si... Un fluier-curcubeu.

Si omul dusese fluierul la buze si incepuse a canta. La primele unduiri de cantec drumul tresarise. Fiori ii prinsesera pietrele, si firele de iarba de pe margini, pe urma frunzele pomilor incepusera sa imprastie sunetul, sa cante si ele, pline de freamat, prinse de o noua suflare, peste cea a vantului.
Cretiturile pamantului se ridicasera sa asculte apoi se lasasera in jos, sa duca spre miez, in adanc, cantarea plina de povesti. Erau acolo toate povestile drumului. Ale acestui calator, ale altora, ascultate de el in timp ce pasise ani in sir pe firul cel lung, strabatut de atatia altii inaintea lui. Omul stiuse asculta praful drumului si pietrele, si acum revarsa toate istoriile, dandu-le drumul, stergand toate umbrele celor ce trecusera, curatand cararea de tot si de toate.
Drumul simti cum i se usureaza povarata atator treceri. Si bucurii ale unora - putine, caci oamenii nu prea stiu a strange bucurii - si tristetile altora - mai ales pe astea le stiau pastra trecatorii.
Omul canta si facea limpezirea cararii, iar batranele pietre, martore mute ale atator furtuni - nu doar cele de-afara, ci mai ales dinauntrul calatorilor -, se scuturau de amintiri si se rasuceau in soare, cu fete curatate si lucitoare.
Firul de cantec se facuse asemeni bataii de toba si scutura tare drumul, aruncand in vazduh cenusi si nisipuri si lasand calea lina, curata si luminata.
Cararea se intorcea si se rasucea, scuturata, intinsa si iar indoita, pana ramase curata-curata...

Impreuna cu lumina soarelui, cantecul cobori catre zare si se domoli, facandu-se iar apa lina.
Drumul mai tremura o vreme, respirand din plin in noile lui cute, asezandu-se in albie noua si facandu-si noi ramuri indraznete in dreapta si-n stanga.
Cantaretul drumet opri fluierul si ramase in linistea ochilor inchisi. Linstea lui imbraca bland cararea.

Apoi omul se ridica, netezind un pic poala hainei, si privi inainte. Intre apele trandafirii ale apusului, soarele desena in capatul drumului un asternut de lumina.

Calatorul porni domol, stropind cu zambet cararea...
.

8 comentarii:

orianda spunea...

e o carare buna, atunci pe semne! Cum sa fie altfel, daca e stropita cu zambete!
( ni spui la nimeni, dar poate il urmez! sttttt! )

ajnanina spunea...

drum nou... sa-i fie de bine...
sunt frumoase drumurile cu memorie, dar ce minunate sunt drumurile care s-au scuturat de ea...
nu dispar amintirile, dispare doar greutatea lor.
si de proaspat ce e, mersul devine plutire, iar gandul, cantec...

Cristian Lisandru spunea...

"Drumul simti cum i se usureaza povarata atator treceri. Si bucurii ale unora - putine, caci oamenii nu prea stiu a strange bucurii - si tristetile altora - mai ales pe astea le stiau pastra trecatorii.
Omul canta si facea limpezirea cararii, iar batranele pietre, martore mute ale atator furtuni - nu doar cele de-afara, ci mai ales dinauntrul calatorilor -, se scuturau de amintiri si se rasuceau in soare, cu fete curatate si lucitoare" - cum să nu selectez eu acest pasaj în care un drum se simte uşurat de povara atâtor treceri? O zi cât mai bună îţi doresc, Mikka...

Marius Ola spunea...

Limpezirea drumului vieţii prin cânt, iar apoi zâmbete de nou: "Calatorul porni domol, stropind cu zambet cararea..." Drum bun!

Mikka spunea...

Draga Orianda, ce biiineee! Nu spun la nimeni, dar ma bucur de tovaras de drum...
Cu zambete sa-ti fie tot drumul!

Mikka spunea...

Draga Ajnanina,
Sa ne fie de bine tuturor drumurile toate.
Stii cum se zice, cu cantec, inainteeee! Dar mai usor, asa, proaspat, plutire, cum zici... E placut sa poti vedea in liniste ce e pe drum.
Gandul, cantec... Da...

Mikka spunea...

Si tie o zi minunata, draga Chris, cu drumuri usoare. Sa-ti aduca drumurile ce stii tu ca iti doresti. Si mai ales pe cine doresti :)))

Mikka spunea...

Drumuri bune si tie, draga Marius! Limpezi si cu zambete...