Mate de Coca (9). Spiritul Dansului (II).

Magia dansului nu poate fi prinsa in cuvinte.
Dar asta stie toata lumea...

Daca ne-am lasa in mana ei, si am avea indrazneala de a o face in fiecare zi, lumea asta s-ar scutura de multe, si ar dispare mai incet sau mai repede multe fabrici de medicamente, farmacii, cozi la medic, canapele de pshianaliza, cocoasa din spatele oamenilor, griul de pe fete, alergiile, bolile de tot felul, iar intre noi ar fi multa bunavointa.

Asta se intampla insa cand lasam Spiritul Dansului sa ne locuiasca si sa ne invete sa gustam viata, alaturi ce ceilalti mari invatatori: pamantul, marea, muntii, cerul, ploile, soarele, vulturii, oamenii de langa noi si de departe, Cantaretul, Povestitorul, Culegatorul de Vise, multi altii.

In seara aceea, in Cusco, avea sa ne viziteze iar Spiritul Dansului. Urma sa avem o seara de vis la unul din restaurantele din Plaza de Armas.
O camera calda, cu cantaretii care ne iau in primire de cum intram. Ceva muzici cunoscute. Sa auzi Habanera din Carmen, cantata la fluierele lungi andine, e ceva grozav!
Dansatorii vin, isi fac numerele pline de bucurie si de nou, intra printre randuri si se fotografiaza alaturi de noi. Masti, culori, flacara de ras, sentimentul exoticului, al iesirii din cunoscut...

Deodata Mallku ne spune ca urmeaza un moment de magie. Se pregateste in liniste, pregateste linistea, caci asezarea lui in asteptare ne aduce pe toti in calm, in tacere, in suspans. Si apoi incepe magia.
Alanna patrunde in incapere, in costumul de colibri. Aripi-evantai de matase aurie, unduiri, lunecari, zbor... Mladiere, zambet, inaltimi pe varfurile picioarelor, pe varfurile degetelor de la maini, impinse spre cer. Fluturari de aur, lunecari de matase, usorul prins in miscari line sau aruncari de aripi... Rotiri, rotiri, invartejiri aurii, serpuirea taliei, deschiderea pieptului. Respiram usor, cu grija, sa nu tulburam aerul plin de zbor.

Incet, zborul se opreste. Alanna dispare usor spre iesire. Alti dansatori intra in joc, ne aduc un pic aproape de tumultul apei, al Urubambei. Dar se face din nou pauza de respir, si de data asta ne pregatim de Alchimie. Asa va fi dansul care urmeaza, Dansul Alchimic.


De data asta, Loreena McKennitt, o iubita de-a mea, umple incaperea cu glasul ei, cu culorile noptii din Marrakech Market...
Culcata pe podea, Alanna isi unduieste trupul usor, ridicandu-se pe fiorul muzicii si pasind in rotiri voluptoase ale taliei, pieptului si umerilor. Tot trupul e o unduire, si vad mainile ei mangaind rotund aerul, ridicand vartejul sevei, in cercuri-cercuri, prin fiecare roata de putere. Sarpele, puma, colibriul, vulturul, toate, pe ranad, isi trec puterea prin trup, si lasa loc apoi Celor de Sus, cand bratele se deschid si cuprind inaltul, fruntea se inalta, barbia luneca arabeste pe linia orizontala a umerilor, palmele rotunjesc in varful degetelor mici spirale, spre sus, spre Soare. Alchimie. Trecerea fortei vitale, primita de la Pachamama, prin trup, prin cei sapte centri de putere, deschizandu-se apoi in al optulea, luminat de Tata Inti, de Soare. Omul, poarta prin care Cerul saruta si hraneste Pamantul, “locul” unde se face iubirea Mamei cu Tatal. Ca si in taoism, in alta casa a mea, gasesc in Anzi, la Inka, aceeasi viziune: omul, manifestare a coborarii Divinului in forma, a unirii dintre cer si Pamant. Totul este sacru. Tot respirul, in dans, se lasa sa se risipeasca, precum Iubirea, in tot, in toate.

Pe ultimele clipiri ale muzicii, Alanna se coboara din nou, culcata pe podea, in aceeasi pozitie de inceput, cu bratele incrucisate pe piept, multumire adusa vietii, care lasa dansul sa se intample.

Primim apoi invitatie sa dansam. Mallku ne imparte esarfe colorate, sa ne aduca mai usor in contact cu Spiritul Dansului, cu undiuirea.
Abia apuc sa imi infasor una in jurul taliei, ca muzica a si inceput. Ritm arab, din alta casa a mea, din poezia noptilor lui Harun-al Rashid si ale Seherezadei. Ma trezesc in mijlocul micului ring de dans, luata de vartejul muzicii. Nu imi dau sema decat tarziu ca sunt singura care a pasit acolo. Mie imi urca sarpele prin picioare, trece prin abdomen, vartejeste prin piept si tasneste prin maini, sus-sus... Ritmul ma trage de umeri, simt in piept bataia tobelor, bataia inimii Mamei. Soldurile zvacnesc pompand forta din ce in ce mai sus, picioarele ba plutesc, ba lovesc podeaua, apasat.
Nu mai vad in jur. Imi rotesc prin fata ochilor lumini si culori. Doar un pic, cu coada ochiului, apus sa “sterg” fata unui dintre tovarasii mei de drum, si prind un soi de mirare. Ma si vad: in blugi, cu adidasi, esarfa galbena, cu miscari de belly dance si ochii inchisi. Departe de orice tinuta de dansatoare... :))
Si totusi, eu sunt deja in flacara Dansului. Sarpele mi-a urcat prin gat, pulseaza in piept, gat si frunte, sunt un vartej si habar nu mai am unde pun piciorul, ce fac, cum fac...
Ma simt aidoma... mie insami, cand am dansat in jurul focului, femeie africana, barbat cu piele rosie, femeie persana, egipteana, irlandeza, chinez sub pielea de matase a dragonului viu colorat, batran in taiga dansand si tragand din pipa, adolescent sarbatorind prima mea barca de lemn, cu maorii mei...

In ultime palpituri, muzica se opreste si raman un pic dezorientata, rupta cam brusc din vis. Pasesc spre locul meu la masa si pipai scunul. Zambesc un pic stramb, revin la figura mea de-toate-zilele. Paulio imi arata poze cu mine dansand. Mult galben valurit, esarfa de sub care apare o mana, un pic de obraz, blugii albastri. Nu prea ma vad in poze. E si firesc, acolo eram si nu eram “doar” eu...

Ma opresc un pic sa respir si multumesc Mamei, Tatalui si Spiritului Dansului. Si ma asez iar sa visez spatiul acela in care, impreuna cu noi tovarasi de drum, invatam sa ne lasam in mana Dansului, care sa ne umple de tot ce este el, de Frumusete. Da, vom face asta, candva, undeva... Astept sa vina spre noi sala noastra de dans. O visez si o trag spre mine... Si veti fi si voi acolo, daca veti vrea. Bucurandu-va, bucurand-ne...

Dragii mei toti, fie ca tot drumul vietii voastre sa va calauzeasca Dansul si sa pasiti in Frumusete...