Bucuresti. 1000 tone de bucurie/minut

N-as vrea sa credeti ca doar acolo, in Peru, mi-a fost bine si atat...
Acolo am invatat sa simt binele peste tot.
Asa ca de aia consider ca am facut "o investitie buna" :)), caci am luat cu mine asta, si pot sa imi fac portia mea de bucurie cand si unde vreau. Nu doar sa o iau, ci chiar "sa o fac". Permitandu-i sa vina la mine, permitandu-mi sa o simt, caci ea este mereu, eu nu sunt cu ea tot timpul...

Dupa un week-end de minune in Carpatii nostri, mi s-a deschis si mai mult roata asta in inima si intra si mai multa bucurie.
Ieri am avut o super-incarcatura de bucurie in Bucuresti. Poate "banalul", poate "iubitul" poate "uratul", dar, pentru mine, e Bucurestiul care imi contine drumurile zilnice. Imi aduce toate momentele zilei si noptii, din care pot sa-mi tes firele si sa-mi desfac nodurile. E locul prin care ma port prin lume, si inca invat cum sa ma port cu el...

Ieri dimineata am plecat la... cumparaturi. Da, mai am si de-astea... :))

Pe drum, traversez un parc.
Eu, cu castile in urechi, cu muzica Alboradei, desigur... Tatanka. Ma topeste bataia asta de tobe, ritmul inimii Mamei. Merg si cant, mai ales la refren. Imi place grozav vocea cantaretei, care , in fata ochilor mei, deschide perspectiva asupra Vaii Sacre, unde se inconjoara unul pe altul cercuri-cercuri verzi, terasele vechi incase.
El, parcul, cu un mic teren de tenis in drapta mea, ingradit, pustiu la ora zece dimineata. Ma mir, caci de obiei e lume peste lume dimineata de sambata, cu copiii scosi la soare. Si azi, sambata, e un soare fantastic!
Asa de fantastic ca ma trage de maini si de picioare si ma opreste pe marginea terenului, ma intoarce cu fata le el. Stau cu mainile desfacute, privind la soare. Ma umple de blandetea si focul sau, ma incalzeste si imi saruta pleoaple, inchizandu-le. Ma trage apoi in respirul Soarelui, cel in care absorb pe inspir lumina, si pe expir o risipesc in trup. Incet-incet, Soarele respira inauntrul meu, invatandu-ma iar cum sa il primesc. Prin ochi si prin toti porii, ma umplu de soare. Tata Inti ma hraneste, ma alapteaza cu lumina, cu forta vitala. Imi hranesc centrii de putere ai trupului. Prima roata, apoi a doua, si tot asa, pana la a opta, care e coroana ce mi se dechide apoi in mantie, pana jos, la pamant. Din cer pe pamant, lumina soarelui se varsa in mine, prin mine, si respir in incantare. In fiecare roata, animalele de putere au primit lumina si s-au miscat, s-au simtit iubite si mi-au dat iubire. Deschis in inima, vulturul si-a falfait aripile si a strigat victorios spre lume. Toate astea, in cateva minute.
Timp in care nu a fost nimeni langa mine. Mi s-a oferit aceasta portie de Gratie, in liniste. Abia acum apare o mamica, langa care merge cu pasi inca mici-mici si pipaiti, un copilas. Ma depasesc, in liniste. Sunt inca in contemplarea tesaturii solare care s-a facut in mine si in jur. Privesc cerul, un perfect albastru senin, cu miez de lumina. Ma simt invadata, din mijlocul pieptului catre tot, de o imensa bucurie. Mi se umple tot ce pot percepe de o uriasa incantare. Imi vine sa stau jos, dar si sa plutesc, nu stiu. Respir cat pot, gata-gata sa explodez.
Mai patisem asta cu ani in urma, pe o noapte cu luna plina, pe malul marii. Prietena cu care impartaseam atunci experienta, si acum tine minte cum ziceam : Mamaaaaaa! Plesnesc de bucurieeeee!"
Acum e o zi, cu soare. In Bucuresti. Cinci minute, in parcul meu din cartier, in care m-am umplut de bine, prin Soare.
Nu a costat nimic, doar un pic de timp lasat in mana Soarelui. Care m-a hranit, m-a intinerit, m-a invatat iar sa respir cu el, si a aruncat peste mine 1000 de tone de bucurie pe minut.



(Cum imi place sa pun poze, aici am asezat cateva, dar nu de ieri, ca nu am avut aparat la mine. Un pic din rasaritul de soare la Poiana Tapului)