Christmas blend

.
Ieri am descoperit ca primisem o cafea speciala. Una de Craciun, de la Starbucks... Daa, chiar aia cu "Christmas blend"...

Statea cumintica pe bufet in bucatarie si yo nimic. Nici macar o macinare, acolo...
Ca asta era de fapt, cafeaua asta trebe rasnita. Ca la orice lucru bun, tre' sa muncesti un pic, nu? (Oooof, Jonathan Livingston, pescarusul meu drag...)

Si ca sa vedeti cum e la omu' care n-a avut ce face si s-a apucat el sa vada cum e asta cu traitul - adica sa-si complice singur existenta, in vederea simplificarii - asta pe clasicul principiu: ca sa o iei la stanga mai intai mergi spre dreapta, ca sa urci mai intai coboara mata nitzelush -(oops! oare mai pricepe careva ceva?), fiece trebusoara si lucrusor are fix locul lui si cafeaua, ei da, cafeaua asta de acum e absolut magica... Ca sa te bucuri de ea tre' sa treci tu prin niste filtre...
Da' cu bucurii magice.

Intai, ca este. Adica a venit ea la mine, in dar, de la fostele colege de munca. 
Pe urma, ca a venit singura solutia macinarii. (Ca nu mai am rasnita de cafea de cand experimentam eu cum e cu faina de greu incoltit - si am dat gata a doua rasnita). Noii colegi de munca vorbeau de cafea din asta, ca n-au mai gasit... Imi amintesc si eu, total ingenua:
- Una rosie, nemacinata?
- Aia! sar trei voci in cor.
- Am, da' n-am rasnita.
Un coleg zice:
- Maine te prezanti cu ea la izircitz, ca yo aduc rasnita.
... Azi aveam noi pe birou una bucata rasnita si una bucata cafea rosie cu blend de Christmas.

Si ma trezesc eu pe la 11 ca-mi intra dragutii de ei in birou, cu paharutele de plastic, in care se infuzase o maretie de cafea...

Si asta pe cand imi rodeam ultima unghiuta ramasa intacta, ca eram prinsa in niste prostii mai mari decat mine... Prostii noi, de model nou, cu care inca nu stiu sa ma descurc.
Pentru ca intr-un mod absolut concret si magnific, toate chestiile invatate in ultimii doi ai fac un mare antrenament pe mine. Si in mine. Si... peste tot.
De nu stiu cate ori pe zi ma aprind si ma sting intr-un mare fel. Ca un intrerupator nebun si 'nebunit.
De cand am experimentat tot felul de transformari, culminand cu trecerea prin moarte, invat viata si sunt fix ca un bebe care nu stie cum sa puna piciorul. Hmmm... De fapt, am ajuns la mersul de-a busilea si inca mie se pare maaare progres...
Ma tot lovesc de vechi scheme de reactie si alunec in ele, dar partea "cool" e ca imi dau seama de ele si ma trag instant inapoi. Iar in, iar out, in-out, tot timpul... Nu stiu inca noul fel de mers, dar ceva mi se clarifica, si cred ca de la cafea mi se trage...
Ca de la blend ni s-a tras si ne-am apucat sa ne facem bradut. Mare frumos, cu globuri rosii si galbene.
Acuma... la mine de doi ani e e tot Craciun intruna, si ma gandeam ca ce sa mai pun in plus fata de ce este?
Dar a fost sa fie asa, sa-mi privesc bine oamenii astia de care ma lipesc eu acum. Dincolo de felul in care se vad ei, "cu bune si rele", am gasit in fiecare cate o stralucire pe care nu am mai vazut-o pana acum adunata asa, la un loc... Fiecare a avut anul asta cate o lovitura grea sau chiar mai multe. Au pierdut pe cineva drag, au avut ei insisi de suferit. Fiecare si-a pastrat in felul lui un miez, o sclipire curata. O intelegere blanda, o curatenie in jurul unui loc de liniste. In loc sa se umple de ura si sa se incranceneze, s-au deschis frumos, ca niste palme calde.
Si am vazut cum, in nebunia din ultima vreme, am tot navigat prin propriile balti si smarcuri, primind, asa cum s-a intamplat si cu familia mea noua de suflet - tovarasii mei de doi ani incoace - acel "jur", acel loc cu oameni cu tot care mi se potriveste, pe masura a cum pot fi eu acum.

Tot jocul asta magnific, toata "potriveala", in care primesc alaturi oamenii cu care sa navighez mai departe, e un dar, primit cu bucurie si minunare de copilul care voi fi mereu, oricat de multi ani as strabate...
Gracias, Diosito!
.