marți, 21 decembrie 2010

In cautarea focului

.
In cautarea focului am pornit prin frig.
Mi-e frig si noapte si imi vreau iar soarele. Ma cant si ma plang pe dinauntru si pe dinafara dupa soarele meu. Cumva s-a dezlanat si s-a varsat lumina… Mi-e dor de ea si ma cutremura gandul ca s-ar putea stinge cumva jarul asta si flacara primita de la soare mai demult. M-am tot batut cu vanturile si flacara mi s-a facut mai mica.
Ma duc sa-mi caut focul, ca mi-e frig…

Plec noaptea prin oras. Undeva, la  margine - nu stiu care margine, dar marginea stie si vine ea singura – se face drumul inspre munte. Ala unde o sa imi gasesc focul.
Merg prin vantul noptii si mi-e frig. Degeaba am incaltari potrivite si haine groase, am plecat la drum asa cum ma simt: desculta si dezbracata.
Stiu cumva, in visul meu nebunesc pe care indraznesc a-l crede, ca voi gasi muntele si acolo va fi focul. Si focul ma va incalzi, ma va hrani, ma va face atat de calda ca voi putea umbla desculta…

Merg si-mi ingheata mainile. Se inrosesc de frig. Dar trebuie sa le tin afara, sa desir ceata groasa din fata mea. Mi-e o ceata laptoasa si cenusie si deasa de tot. In ea tremura multe ganduri si ma trag in toate partile. Ma clatina si ma vor inauntrul lor acolo, in desisul ala de intrebari si frecusuri ale mintii mele. Ici si colo, noduri groase, ca niste funii – temerile din ultimele zile, fricile, povestile cenusii de mai demult…
Ma uit la cer, abia il vad din ceata. Si nu-mi vad stelele mele, cele care imi cantau pana de curand. Nu-mi vad luna, de care stiu c-ar fi sa fie plina in noaptea asta.
Merg  inainte si ma ud la picioare. Asa mi-a fost dintotdeauna, mereu m-am udat si mi-a fost frig la picioare… Doar incaltarile de munte cele lasate acasa, vor fi fost bune, dar… Am plecat asa ca m-am simtit: desculta si dezbracata. Si crezand nebuneste in foc…

Stiu ca in noaptea asta se face nasterea unei noi zile  si a unui nou timp.  Ea este o margine . Cumva asta mi s-a turnat nu din vesti si din citite, ci din acea asezare a mea  pe o muche de unde trebuie sa sar odata si-o data, ca nu mai vreau nodurile astea din drum… Gata, asta e marginea si ma duc sa o dau focului.

Merg si nu vad nicio carare, niciun drum. Unde e muntele meu?
Mi-aduc aminte de lemnul meu cel drag. De lemnul meu mangaietor. Il gasesc si il aprind. Fumul lui dulce si tare, patrunzand pana in inima si mai departe, curge ca un sange in mine. Ma umple si iese prin rasuflare. Se varsa si pe drum, ca o apa alba. Si ma ajuta sa vad. Incepe o carare. Se taie cumva prin orasul aglomerat, ca o poteca mergand in sus, pe aer. Urc pe poteca si imi cant. Imi cant incet, ca unui copilas in leagan. Mi-e mai usor asa. Mi se arata toate mai prietene.

Oboseala ma poate adormi si frigul ma poate amorti. Intr-un fel sunt ca fetita cu chibriturile, doar ca am aprins numai un lemn… pe care l-am stins apoi, sa-i sorb fumul sacru. Si sunt in mers, in drum, in cautare. Nu am ramas intre ziduri vechi de case.
Sunt in alta poveste. Ma duc sa-mi gasesc focul, sa-mi hranesc si sa-mi cresc flacara. Ca sa nu-mi mai fie niciodata frig…

Poteca duce acum printr-o padure. Aici pomi infloriti si pasari, acolo trunchiuri rasucite. Sunt si bucati de zid si pietre sparte, semne ale unor strabateri si lupte mai vechi… Sunt toate bucati din viata mea, insirate pe drum, sa le mai vad o data.
Sunt in noaptea vederilor si a alegerilor. Stiu ca nu e singura nici ultima. Imi fac acum trecerea asta, sorbind inca putin din fumul lemnului cel drag. Aprind, sting si respir…

Uite si varful. Muntele asta chiar a fost mai mic decat credeam. L-am urcat intr-o noapte…
Ma apropii de varf pasind incet, cu inima in tample, in palme si pe buze. Mi se fac ochii degete, sa pipai dincolo de pietrele din varf… Adunate in cerc, ele pazesc vederea pana cand ajung sus. Ma lasa sa vad doar cand intru in cerc.

Acolo… Doamne, chiar sa cred?!
Crezi! imi raspunde coltul acela de ochi, zambind intre incretiturile de langa tampla.
Un om langa un foc, pe varf de munte…
In flacarile ros-albastre-aurii joaca lumina cea dorita, cea plansa-de-tot-de-dor, caldura draga a vietii mele… Sangele-mi goneste, strigand de bucurie. Mi-e si sa alerg si sa ingenunchez. Intai alerg, ajung la margini, apoi ingenunchez, cu mainile infipte intre flacari. Mi-e de jar dragostea asta, stiu ca pot sa ard si sa ma fac scrum, dar asta e, mi-e drag de tot focul cel viu. Ma asaza iar in caldura viului si-n miezul de iubire plina si densa si arzatoare ce mi-a fost dat acum doi ani…
Si peste tot, peste implinirea visului nebunesc, prin care imi reiau puterea de-a-mi rasuci si arde ceturile si nodurile, mai este el. Pazitorul focului. Omul din multe vise… O fi el omul meu? Nu stiu. Dar stiu privirea asta…
I-am mai vazut, venind asa, prin vis, intre feliile din “viata de toata ziua” , incretitura aia dinspre tample, jocul ochilor cei plini de zambet sau de sageata cate unei deslusiri.
Acum e langa foc. Si iara vad privirea aia, care tine bolta luminoasa deasupra focului si ma invaluie cu cald si drag.

Ma aplec si sorb din foc cu palmele, asezandu-mi caldura in pantece, in inima si intre ochi.
Ma umplu de caldura si putere, de vartejul viului. Ma ridic, usor ametita… Privesc. Sub plete negre, Pazitorul isi arata chipul dintr-o parte. Profil de vultur, ochi de om cu flacara… Ma apropii incet, primind in fiecare pas bataia calda a inimii pamantului, si ma asez. Simt locul cald sub mine, respir aerul cald, sorb luminile curgand din flacari…
Mi-e bine acum. Simt cum imi e binele.
Din dreapta imi vine o adiere noua, inca nestiuta pana acum. Nu stiam cum e mirosul unui om al flacarii. Cumva, asemeni fumului din lemnul meu cel drag.

Ma uit spre vale, sa privesc orasul. Mici luminite, scanteieri departe, doar atat. Linistea buna si lumina aurie cern tot ce as putea vedea.
Ma intorc in mine, ma cuibaresc mai bine langa foc si langa omul asta. Ma gust in starea mea cea noua si ma rasfat, ca sub o plapuma de bine. In timp ce misc pe dinauntru, simt caldura. Mmmmmm…

O sa mai stau aici, o vreme, sa mi se-aseze focul viu in sange. Sa simt mirosul lui, sa aud lemnul, sa ascult povestile din foc.
Si sa intampin Soarele. Bucuria zilei, varsatorul luminii, izvorul focului ceresc.

Pana atunci, multumesc umbrei ca m-a invatat cum sa ma ridic, sa ies din frig si sa imi caut focul. Sa il gasesc si sa mi-l port apoi inca o zi, inca un rasarit…
.

16 comentarii:

calator spunea...

...si in noapte e soare si e si cald, uneori fierbinte!

omul-flacara-fum cu incaltari de munte se plimba printre muntii de stele, miroase flori si scutura ghetarii.

ajnanina spunea...

dintr-un trecut-viitor, cand povestea asta a fost - va fi legenda si o vor canta in jurul focului...

http://www.youtube.com/watch?v=T6ELVt48GR4&feature=player_embedded

Mikka spunea...

Draga Calator,
e soare si in noapte, asa e!

Omul-flacara-fum... Da. Ai vazut asa de bine! O data pe an, din neamul lui sunt unii care coboara pe un ghetar, cu stele in maini. Si cei care ii primesc duc in casele lor stelele topite, facute apa luminoasa, impartind lumina lichida asa cum impartim noi lumina, de Inviere. In visul meu nebun vreu sa ating unul din acesti oameni. Va fi candva... cand voi ajunge la poalele ghetarului.

Mikka spunea...

Ajnanina draga, o sa vad acasa cantecul si povestea din viitor... Multzam de dar!
Vreau sa fie un va-fi-fost, ca sa incep povestea cu "a fost odata"... cand eu si omul de langa foc vom fi cu stele si in par, nu doar in ochi...
Si in jurul focului vor fi cercuri-cercuri ascultatorii de povesti si fauritorii de vise implinite.

Anonim spunea...

stii, Mikka, cand stelele se topesc, le poti purta oriunde. mai ales tu. si poti crea cu ele orice. chiar si lumina pentru alte ocazii.. :)

calator spunea...

calatoresc , uitand regulile, doar aici.

CELLA spunea...

LUMINA LINA, pace si iubire
in sarbatorile tale, ale noastre ale tuturor, liniste si ginduri curate ca lacrimile albe ale ingerilor zapezii
imbratisari de departare care-i mereu apropiere tacuta dar sincera

Mikka spunea...

Draga Anonim,
La stelele cele topite om ajunge candva. Poate ni-i inca pasul mic si clatinat, si vor ajunge ele, minunatele, mai intai la noi...
Lumina... da. Se varsa ea prin noi, cand ne lasam. Fie ca ea sa ne fie in multe ocazii!
Lumina lina pe cale sa iti fie!

Mikka spunea...

Draga Calator,
Uraaaa! In sfarsit, fara reguli!
Fie sa calatoresti lin si frumos si bun oriunde ai dori!
Paseste in Frumusete!

Mikka spunea...

CELLA, Lumina Lina...
Apropierea asta tacuta dar sincera tare-i draga si buna, oricat s-ar pune departari...
Ingerii zapezii sa te infloreasca in lacrimi de bucurie, draga mea...
Anul ce vine sa iti creasca nou izvor, de tinerete fara batranete si dragoste fara de moarte!

Mingingi des prairies spunea...

Mikka je passe te faire un petit coucou pour te souhaiter de bonnes fêtes dans la paix du coeur et la lumière.

Je t'embrasse :)

Mikka spunea...

Oooooo, ma belle Mingingi des bonheurs,
Merci pour cet petit coucou... si doux...
Je t'embrasse aussi et je te vois comme une "Fee du Noël" qui nous offre des contes magiques, sa joie, sa beauté, ses merveilles...
Bonnes fêtes et... salud, dinero y amor!

Cristian Lisandru spunea...

Crăciun Fericit, Mikka, îţi trimitem toate gândurile noastre bune, să ai parte de tot ceea ce îţi doreşti, şi la final de an şi în anul care se apropie cu paşi mari!

Cristi şi Geanina

Mikka spunea...

Dragii mei Cristi si Geanina,
Multumesc de colind si de darul gandurilor bune,
Sa aveti parte de toate bunatatile si mai ales unul de altul, sa va bucurati in pace si belsug de Nasterea Domnului si de Noul An!

John Constantine spunea...

Un Craciun Fericit si un An nou la fel de Fericit :)
Iti multumesc pentru sfaturile tale, pentru cuvintele alese, si pentru gandurile bune. La fel iti doresc si tie, ca aceste cuvinte frumoase se se intoarca si sa iti lumineze si tie calea.

ps: oare ninge in Peru? :P

Mikka spunea...

Draga John,
Eu multumesc de urare si de gandurile bune, de felul in care esti, asa frumos! Sa ai un inceput bun in toate, odata cu Nasterea Domnului, traita in tine ca o nastere, ca o iesire in lume si aratare cu curaj a ta, curat si bun! Sa iubesti si sa fii iubit!
Imi doresc sa nu ne ajunga timpul sa povestim despre bucuriile care vor veni!

In Peru? Nooo! Nu cred. Acum e vara si exact pe vremea asta acum doi ani gustasem Solstitiul pe Machu Picchu.
La inaltimi in jurul a 3000 de metri cele 25-26 de grade te prajeau ca pe un ou in tigaie... (Dar in muntii de la 4.200 metri era zapada in varf)