vineri, 19 noiembrie 2010

Sa mori, ca sa traiesti...

.
.
"Nu credeam sa-nvat a muri vreodata"...

Si totusi... Ce mare invatator despre viata e moartea!
Cel mai credincios tovaras de drum. Acela care iti sufla mereu langa tine, aratandu-ti minunatiile vietii. Acel "ca si cum asta ar fi ultima zi, ultima clipa"...

In noul meu mod de a invata viata, partea de incununare a doi ani de drum transformator a fost asta: Trecerea. Trecerea prin moarte.
Nu stiam cum e. Imi trecuse candva, aproape, o umbra. Credeam ca e aia, strangerea aia de inima... atat de tare ca se opreste draga de ea si gata.
Dar nu a fost asta. A fost... Da. Cum au zis si tovarasii mei de drum, e fara cuvinte.
E coplesitor zborul acela acolo, Acasa. Usor, pe fir de lumina, de duci putin acolo, in locul nesfarsitei iubiri... De unde nu prea vrei sa mai vii... dar te trage tot bland inapoi, firul intins, tinut de cel care te asista in trecere.

Am invatat cum sa te speli de tot. Spalatul trupului celui plecat e un gest simbolic. Am invatat spalatul sufletului, al mintii, a tot ce mai ramasese agatat, incrustat in memoria celulelor, ca traire. Nu ca informatie, ci ca traire.
Am stat unii in fata altora limpezi, aprinsi ca niste lumanari, amintindu-ne si lepadand una dupa alta toate poverile. Toate durerile care mai ramasesera, spuse si nespuse. Tot ce ar fi fost de neiertat si de iertat lor si noua. 

Asa ca atunci cand ne-am ales locul si patul de moarte si cei pe care ii vrem la capatai au fost numai revarsari de iubire. Si prin gura celor ce au fost acolo -  noi, cei ce inconjuram pe calator eram guri deschise si canale limpezite prin care se turna inspirul - au iesit lucruri ce nu se spusesera niciodata sau lucruri ce s-au mai auzit. Numai iubire. Nimic din arsura nu mai ramasese. Niciun repros. Impacarea parca nu se mai lega, nu-si mai gasea rostul, fiindca era doar glasul iubirii acolo. Si au fost parinti si copii, iubiti si iubite, frati si surori si prieteni dragi. De peste tot primeam mesaje de dragoste si vedeam.
O, Dumnezeule, ce vedeam! Amaraciunile disparusera, durerile se topisera, pana si regretul de a nu fi trait altfel, de a fi privit astea in loc de frumos se topise.

Si cand a fost trecerea... a fost. Dulce si blanda, ca un vant cald care te poarta pe brate iubitoare in Iubire. N-are rost sa zic, e fara cuvinte asta.

Ne-am intors luminosi, privind oamenii luminosi care respirasera cu noi pana cand se stinsese respirul. La revenire, un "Bine ai venit!" plin de lumina, in soapta de duh. De suflet. De respir dulce, de viata.
Si ne-am ridicat, pretuind fiecare suflare. Si ni s-a facut limpede vedera vietii, a fiecarei nervuri pe frunzele marelui arbore. Si am vazut jocul vietii, asa cum ni-l arata Marele Jucator.
Si am plans tot timpul... rauri intregi, pana s-au dus toate cioburile care urateau felul in care vedeam tot ce e aici, in lumea in care umblam acum.
Si s-au vazut luminati parintii si bunicii si fratii si surorile si copiii si vecinii si sefii si amicii si pana nu demult inamicii. In toti se simtea suflarea, caldura iubirii.
Si ne-am lasat sa trecem in noua viata, aia in care avem altele de pretuit.
In primul rand timpul, in care alegem sa vedem puterea nemarginita a iubirii.
In secunda se schimba tot, in secunda. Cand stai pe pamant ca pe Mama si ti-e mintea luminata si limpede ca cerul insorit, cand stai asezat in inima ta ca pe o piatra calda si vie, care e si foc si inalt de cer si izvor al inspirului si miezul din care curge in lume nesfarsita iubire, lumea se roteste in jurul tau si tu doar... tu doar... tu doar sufli. Si aia, suflarea aia face tot jocul. Esti aici si acolo, esti si nu esti... Nu mai conteaza decat asta: Iubirea. Din care abia acum stim sa gustam. Si pe masura ce o gustam, o varsam inspre lume...

Si legamantul facut noua insine a fost sa ne daruim asa cum suntem, spunandu-ne "te iubesc"- urile si iertarile si binecuvantarile catre toti si catre noi insine acum. Acum cat ei sunt in viata, cat noi suntem in viata.
Fiece clipa poate fi ultima. Vreau sa fi spus "te iubesc" inainte de a iesi tu pe usa, inainte de a iesi eu pe usa, inainte de a adormi, inainte de...
Vreau sa traiesc cum imi este drag, inainte de trecere.

Multumesc vietii ca m-a adus la acest prag. Multumesc mortii ca m-a trecut peste el, aratandu-mi stralucirea de-Acasa si tinandu-ma in iubire. Multumesc de renasterea daruita.
Si ma plec in multumire Tie, Mama si Tata ce-mi esti, pentru aceasta calatorie care deschide viata!
Si ma rog sa fie pentru tot omul acel ceas, fara spaima si tremur, in care sa se limpeazeasca atat inima si ochii lui incat sa vada ce e cu adevarat de trait.Si sa fie risipirea prafului din ochi, al necazului si otravirii de sine, al mizeriei care apasa si umple venele luminoase ale fiintei noastre, scuturarea de prostii si fleacuri, astfel incat fiecare clipa sa fie traita asa cum ne este ea data: un dar de iubire.
Fiindca viata insasi e o forma a nesfarsitei Iubiri... 

Si peste toate, din toate sufla Iubirea.
Invartind roata vietii, invartind toate lumile...
In miezul suflarii ingenunchem spre a simti atingerea vietii:
Pamantul viu sub noi, vantul mangaindu-ne trupul, sarutandu-ne chipul,
Dulceata luminii solare...
Rasetul copiilor alergand liberi si visand indraznet
Culorile curcubeului in ochii celui iubit,
Lumina stelelor peste noapte
Starea de zbor cand ma las sa plutesc in oceanul de dragoste
Care-mi misca pieptul cand suflu,
Starea de imbratisat si iubit cand ma las sa simt asta...
E atata minune in viata, atata minune!

Multumesc!
.

9 comentarii:

ajnanina spunea...

http://www.glitter-graphics.com/graphics/1352345

Mikka spunea...

Multumesc de dar, draga mea! Am asezat vulturul la locul sau... :)))

Mikka spunea...

... si ma bucur de frumusetea veselea si lucitoare a noii tale fotografii :)))

ajnanina spunea...

te asteptase sa te intorci, facand cercuri largi deasupra blogului tau...

am citit cu emotiile in gat tot ce ai scris... imi imaginam oarecum ca asa a fost, dar nu simteam...
ma gandeam ca mi-ar placea sa fii la capul mau cand ma voi pregati sa traversez... dar cum am de gand sa traiesc mult, asta ti-ar cere intr-un fel sa traiesti si mai mult... sper ca nu te deranjeaza prea tare :))

si da, mi-am tras poza cu globuri de Craciun, nu mai e mult...

Ioan spunea...

@Michele, La mulți ani sfânto! :)

Mă uitam azi pe cifrele mele de trafic... și ți-am văzut minunatul site...

Am venit să-ți mulțumesc pentru lumina ta bună și caldă și iubitoare.

Cu tine, moartea e doar prilej de renaștere...

Mulțumesc

Mikka spunea...

Draga mea draga, asa o sa fie. Toate.
Si tu ai fost cand eu am trecut...
Craciunul... da. O sarbatoare a nasterii. Va fi luminos...

Mikka spunea...

Draga Ioan, la multi ani si tie, multzam de urare.
Sfanta? nuu... foarte om, mai om ca niciodata, zic yo acum.
Iti multumesc de trecere prin subiectul asta, al trecerii. Renastere, asa e. O sa fac asta cu tot mai multi, sa invatam impreuna viata. Mi-e draga insamantarea asta cu traitul de-adevarat!

CELLA spunea...

se poate 'muri' de foarte multe ori într-o 'viaţă de om'?
se poate
şi asta ţi-o spune 'cineva' care chiar nu crede 'în' moarte:)

Mikka spunea...

... se poate, draga mea draga, se poate.
Si eu cred in viata, dar cred mai mult de cand stiu moartea.
Sunt multe morti... unele se cer a fi facut tocmai ca sa traim.
Chiar si acelea cand se face separarea, cand oamenii dragi noua trec de tot in alte lumi.
Am aflat, in aceste treceri, ca cel mai greu e sa pleci tu, lasand aici pe cei iubiti...